Veneţia din spatele măştii

Cel puţin 11 metri lungime trebuie să aibă bucata de lemn de mahon din care se construieşte o gondolă. Gianfranco Vianello este meşter gondolier. Nu foloseşte planuri şi nici măsurători notate pe hârtie. Gianfranco schiţează direct pe lemn componentele noii ambarcaţiuni.

Atelierul lui Vianello abia se menţine pe linia de plutire. O gondolă se vinde cu 30.000 de euro. Lemnul este scump, iar costurile de producţie sunt mari, aşa încât constructorul nu se alege cu mult. În plus, volumul comenzilor a scăzut considerabil.

"Arta veneţiană este leagănul culturii: fără picturile şi fără piesele noastre de mobilier, fără arta prelucrării sticlei, fără vitralii şi fără corăbiile construite de noi, Europa n-ar fi fost ceea ce este în ziua de azi"

, spune Gianfranco Vianello.

Tinerii care vor să deprindă meşteşugul gondolelor au nevoie de zece ani pentru a putea lucra în branşă. Abia după ce termină ucenicia se pot numi "Maestro d`Ascia". Dar puţini în Veneţia mai sunt interesaţi de această ocupaţie tradiţională.

"Majoritatea colegilor mei de generaţie vrea să câştige bani cât mai repede, iar din construcţia de gondole nu încasezi cine ştie ce. Pentru mine e important să am o meserie care-mi face plăcere",

povesteşte Francesco Stenghel - proaspăt absolvent.

Gondolierilor le este mult mai uşor dacă în ambarcaţiune iau loc clienţii potriviţi. Pentru o oră de plimbare proprietarul unei gondole poate încasa şi câteva sute de euro. În aceste condiţii, investiţia se amortizează relativ repede. Dar fără constructori, nu există ambarcaţiuni noi.

Veneţia "made in China"

La Veneţia banii se fac din turism, nu din manufactură. În orice sezon se găsesc destui turişti dispuşi să dea o grămadă de bani pe un capuccino în piaţa San Marco. Pe rafturile magazinelor de suveniruri, sticla ieftină produsă în China a înlocuit-o pe cea de Murano, iar o mare parte din renumitele măşti de carnaval poartă tot ştampila "Made in China".

Dar în cartierele din oraşul lagunelor situate ceva mai departe de locurile frecventate de turişti, creatorii de obiecte artizanale şi constructorii de gondole duc o luptă pentru supravieţuire dură.

Cristian Dordit are 28 de ani şi este cel mai tânăr meşter din Veneţia. Anual, atelierul său produce patru gondole: "Mulţi colegi au închis şi au vândut atelierele. Acestea au fost transformate în hoteluri sau în apartamente de vacanţă. Alţii au închis pentru că i-au tot reclamat vecinii din cauza zgomotului."

Odată cu dispariţia atelierelor, riscă să piară şi vechea artă care transformă lemnul într-o bijuterie plutitoare pe vestitele canale veneţiene. Ornamentele aurii şi lacul negru desăvârşesc eleganţa ambarcaţiunilor în care visează să se plimbe fiecare pereche de îndrăgostiţi care poposeşte la Veneţia.

"Proprietarii de hoteluri şi gondolierii au făcut avere de pe urma turiştilor. Nu este şi cazul nostru, al meşteşugarilor. Mulţi au părăsit oraşul fiindcă n-au mai avut de lucru. Dacă lucrurile vor merge tot aşa, în curând turiştii vor admira aici o scenă frumoasă în culisele căreia însă nu mai există viaţă, nu mai există veneţieni"

, spune Gianfranco Vianello.

Autori: Philipp Zahn, Claudia Ştefan
Redactor: Petre M. Iancu