1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate

Veles - metropola drogurilor în Balcani

Veles este metropola drogurilor în Macedonia. În oraşul ce numără 55.000 de locuitori au fost închise în ultimii ani şapte fabrici. Rata şomajului este de 50%.

default

Situat la 50km de Skopje, oraşul Veles era pe vremuri un centru industrial important al Iugoslaviei. Acum localitatea trece drept metropola dealerilor de droguri. Pe mulţi dintre cetăţeni îi irită proasta reputaţie a oraşului.

"Normal că mă deranjează! Aceşti oameni sunt nişte criminali. Oricine face trafic cu droguri este un criminal."/ "Rădăcinile afacerii sunt foarte adânci. Cred că există oameni puternici în spatele traficului cu droguri; probabil e implicată şi Poliţia."/ "Ne îngrijorează faptul că drogurile au acaparat atata putere în Veles şi în restul ţării", spun îngrijoraţi mai mulţi macedoneni.

De curând, în oraşul Veles, a fost organizată o razie în urma căreia au fost arestaţi cinci dealeri de droguri. Bănuiala că aceştia ar face parte din "Frankfurt Mafia", o reţea care aprovizionează cu heroină şi cocaină dependenţii din Germania, s-a confirmat. O parte din droguri se vinde pe piaţa austriacă. La Viena, gramul de heroină costă de două ori mai mult decât la Frankfurt. Depozitele şi vânzarea de stupefiante ar fi în mâinile macedonenilor, iar mulţi dealeri sunt din oraşul Veles.

"Sunt mulţi care fac trafic, iar lucrul acesta are de-a face cu rata şomajului. Pentru aceşti oameni este cea mai simplă cale de a-şi asigura existenţa."/ "Neoficial, circa 400 de locuitori ai oraşului sunt implicaţi în afaceri cu droguri", afirmă Radomir Karalachanov şi Igor Trajovski, de la Poliţia locală.

Capii mafiei traiesc de regulă în străinătate, iar în Macedonia sunt recrutaţi tineri care vor să facă repede bani. "La noi în oraş, munca cinstită nu mai are nicio valoare. Nu mai există respect faţă de bătrâni, nimeni nu mai pune preţ pe punctualitate sau pe ospitalitate. Singurul lucru care contează este să te îmbogăţeşti peste noapte", afirmă Ljube Luchkov, de profesie sociolog.

Înainte, nimeni nu se îmbogăţea din senin, dar cel care avea un loc de muncă avea şi un trai decent. După destrămarea Iugoslaviei însă marile fabrici din oraş şi-au închis porţile, iar jumătate dintre oameni au rămas pe drumuri. "Şi mai rău este faptul că 80% dintre şomerii de aici nu au nicio calificare, nicio diplomă", spune Sashko Ristovski, reprezentant al administraţiei locale.

Deşi dispune de un complex industrial nou, oraşul n-a reuşit sub nicio formă să atragă investitori care să creeze locuri de muncă. "În ultimii 20 de ani rata şomajului n-a scăzut deloc. În ultima vreme parcă s-a mai făcut câte ceva, dar nu este suficient"/ "Nu cred că mai avem vreun viitor aici", spun doi locuitori ai oraşului.