Vechii actori politici din Serbia, din nou la putere

Asta pentru că actorii principali ai guvernărilor din anii `90, membrii ai Partidului Socialist al fostului dictator Milosevic, revin pe scena politică din Serbia.

Aşa cum se prezintă momentan, Partidul Socialist, nereformat şi cu puternice accente retrograde, aparţine mai degrabă altui spectru politic decât celui pe care şi-l arogă. O bună dovadă în acest sens o reprezintă setul de lozinci naţionaliste la care încă mai apelează Partidul Socialist: Kosovo este inima Serbiei, ceilalţi au început războaiele, Serbia nu a făcut decât să-i apere pe sârbii săraci din Croaţia şi Bosnia, Milosevic este un erou naţional – iată numai câteva exemple din repertoriul socialiştilor.

Cum este posibilă coabitarea politică dintre Partidul Democrat, care l-a deferit pe Milosevic Tribunalului Internaţional de la Haga, cu Partidul Socialist? La baza unor astfel de decizii politice extrem de pragmatice se află, cel mai probabil, dorinţa de putere. Oportunismul politic este la modă în Serbia. Alianţele se sudează sau se destramă în funcţie de interese. Or, dacă interesul o cere, traiectoria politică a unui partid poate fi oricând schimbată. În acest fel procedează socialiştii. Coalizând cu democraţii, ei pot suspenda procesul de asumare a trecutului sângeros al Serbiei şi pot lucra, discret, la schimbarea imaginii partidului din care fac parte.

Lipsa alternativei

Fapt este şi că democraţii nu au avut de ales. O coaliţie cu „micii” liberali şi cu partidele minorităţilor naţionale ar fi fost cu siguranţă mult prea fragilă, iar organizarea de noi alegeri ar fi costat mulţi bani, fără a însemna neapărat un avantaj pentru democraţi. Pe de altă parte, din cauza diferenţelor de ordin politic, Partidul Democrat al Serbiei, condus de Kostunica, nu ar fi putut niciodată reprezenta un partener solid de coaliţie. Disponibili erau, desigur, socialiştii, perfect conştienţi de avantajul lor. În cele trei săptămâni de negocieri, socialiştii au încercat să profite cât mai mult de conjunctura politică favorabilă, tatonând fără reţineri terenul politic naţional. Au purtat discuţii atât cu partidul lui Kostunica, cât şi cu ultranaţionaliştii. Şi totuşi, în clipa în care se credea că guvernul ultranaţionalist este realitate, socialiştii au sărit în altă barcă. În cea a democraţilor.

Socialiştii sârbi, câştigători

Socialiştii pot fi acuzaţi de multe rele, însă un lucru este cert : se pricep la calcule. Au obţinut patru ministere, printre care ministerul de interne, preşedinţia Parlamentului şi două posturi de vice prim-ministru. O reuşită măreaţă pentru partidul care a ruinat Serbia.

Este greu de spus cât va rezista guvernul. În ce măsură sârbii vor avea de profitat de urma acestui guvern este însă o altă întrebare. Un lucru este cert: câtă vreme se va încerca ascunderea trecutului Serbiei sub preş – lucru foarte probabil, dacă ne gândim la socialişti – naţionaliştii vor continua să joace un rol important în viaţa politică din Serbia. Fără confruntarea cu trecutul, probabilitatea apariţiei unor puseuri naţionaliste rămâne foarte mare.