1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Veşti rele, veşti bune…

Ziarele publică azi pe prima pagină fotografia lui Benazhir Butho, victimă a unui atentat sinucigaş. Cuprinsul unor ziare germane rezervă însă şi unele surprize plăcute făcute de România, occidentului.

default

Asasinarea liderei pakistaneze Benazir Bhutto a declanşat nelinişti violente ameninţînd să arunce ţara, care este şi o putere nucleară, în haos.

„Atentatul de la Rawalpindi este un fiasco al eforturilor Washingtonului de a institui o legătură între liberala Bhutto şi Musharraf, cu scopul de a consolida legitimitatea acestuia din urmă, în pofida neîncrederii manifestate de chiar o parte din conducerea militară a „Partidului Poporului” al liderei asasinate opinează FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG într-un articol de fond apărut pe prima pagină. Prin urmare, speranţa într-un nou început politic în Pakistan s-a spulberat, opoziţia a fost decapitată, rebelii islamişti jubilează, Pakistanul care este o putere nucleară se află în derivă – completează KIELER NACHRICHTEN sumbrul tablou - adăugînd şi alte previziuni nefaste: Washingtonul l-a sprijinit pe Musharraf fiindcă a întrevăzut în el un garant imposibilităţii ca arsenalul nuclear al ţării să ajungă în mîinile extremiştilor. Atentatul de la Rawalpindi ar putea compromite această miză.

Cît despre jocurile politice ambigue ale lui Musharraf între democraţie, dictatură şi islamism - scrie FRANKFURTER NEUE PRESSE - ele nu au fost prielnice Pakistanului, ameninţat acum, după asasinarea lui Benazir Bhutto, de spectrul războiului civil şi de alunecarea în haos.

Atentatul a scos tragic la iveală incapacitatea lui Musharraf de a combate eficient islamismul şi terorismul în propria ţară observă DIE PRESSE, de a combate talibanii şi Al Qaida din Afganistanul vecin completează ideea CORRIERRE DELA SERA, ziarul italian întrevăzînd chiar pericolul ca arsenalul nuclear pakistanez să ajungă la cine nu trebuie. O ipoteză cu atît mai cumplită cu cît ea nu este neverosimilă: în optica ziarului britanic THE GUARDIAN, asasinarea lui Benazhir Bhutto a risipit pînă şi speranţa ca alegerile din Pakistan programate pe 8 ianuarie să poată feri ţara de haosul politic. Acum toate speranţele s-au spulberat conchide comentatorul.

„Ţelul îl constituie încrederea” – titrează FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG azi bilanţul pozitiv al Sibiului, capitala culturală europeană 2007, statut care a dat un avînt nemaiîntîlnit dezvoltării urbanistice a oraşului şi turismului, meritul revenindu-i şi primarului Klaus Johannis dar, aşa cum el însuşi a dat de înţeles, şi Europei care „a privit spre Sibiu”.

DSO-Konzert Hermannstadt (Sibiu)

Deutsche Symphonie-Orchester, în parteneriat cu Deutsche Welle, concertînd la Sibiu, care-şi încheie statutul de capitală culturală europeană a anului 2007

DIE WELT întregeşte substanţial acest bilanţ publicînd „o poveste româno-germană de succes” şi anume relatarea despre turneul la Sibiu al Deutsche Symphonie – Orchester. Concertul a fost organizat în cooperare cu Deutsche Welle, de care celebra orchestră este legată printr-un parteneriat în baza căruia DSO a susţinut deja concerte şi la Sofia, Bucureşti,Varşovia şi Belgrad. În organizarea concertului de la Sibiu un rol deosebit i-a revenit şi vicepreşedintei Bundestagului, Susanne Kastner, care este şi cetăţean de onoare al oraşului transilvan, ale cărui principale performanţe culturale autorul articolului le evocă, nu fără a menţiona şi dăinuirea tradiţiilor culturale germane în pofida emigrării masive a saşilor.

O altă poveste de succes este cea a fraţilor Uwe şi Gert Tobias, doi germani originari din România, care au cucerit scena artei contemporane occidentale. Tot DIE WELT consacră un spaţiu editorial deloc neglijabil, celor doi fraţi gemeni stabiliţi la Köln, ale căror tablouri, rezultat al unor combinaţii fericite de folclor românesc, constructivism şi artă pop, sunt expuse acum la New -York la celebrul muzeu de artă modernă MOMA. În acelaşi ziar, filmul lui Cristian Mungiu „4 luni, 3 săptămîni, 2 zile „ figurează în lista peliculelor care au furnizat în anul 2007 cele mai frumoase scene cinefililor.

Un experiment reuşit cu urmări benefice este relatat de cotidianul FRANKFURTER RUNDSCHAU ediţia electronică azi: în urmă cu şapte ani, un grup de oameni de ştiinţă americani au propus ca 136 de copii din căminele de orfani din România să fie încredinţaţi spre îngrijire unor familii. Revista „Science” publică rezultatele studiului care atestă o dezvoltare indiscutabil superioară a copiilor care au trăit în mijlocul unor familii în comparaţie cu cei instituţionalizaţi. Articolul subliniază şi faptul că România a reacţionat favorabil, din timp, la rezultatele studiului, luînd măsuri concrete.