1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Vasile Astărăstoaie: „Au politizat sistemele cu ciolănari care au carnet de partid”

Una dintre cele mai alarmante veşti lansate în toiul crizei de la Bucureşti vine dinspre sistemul medical. Înainte chiar de jumătatea anului, sănătatea românească a rămas fără fonduri.

default

“Să nu aruncăm totul numai în seama ultimului Guvern. Toate acumulările de datorii au explodat în ultimii doi ani. În 2009, bugetul a fost construit greşit. În luna septembrie nu a mai existat nici un ban, aşa cum se prognozase de la început. S-au luat credite-angajament pentru anul 2010. Iar în anul 2010, bugetul n-a fost construit pe priorităţi, ci pe forţa fiecărui ministru din Guvern. S-au dat bani pentru o funcţionare a sistemului în condiţii de avarie până la 1 iulie. Ne aflăm în luna mai şi mare parte din buget a fost deja epuizat. N-am înţeles de ce un minister care trebuie să producă, Ministerul Economiei şi Industriei, consumă aproape 30% din buget; pentru pomeni sociale cum ar fi la Ministerul Muncii, care nu încurajează economia, s-au alocat peste 12% din PIB, în timp ce pentru sănătate sunt alocaţi numai 0,6% din PIB”.

Trufia politicianului român

Care sunt, atunci, criteriile în baza cărora se elaborează bugetul de stat şi se stabilesc priorităţile acestuia? Există un corp de specialişti consultaţi în acest scop? Profesorul Astărăstoaie:

„Politicienii români au un grad de suficienţă şi de trufie care nu ştiu dacă mai există în alte ţări. Consideră că le ştiu pe toate, nu apelează la expertiză, au politizat toate sistemele cu lipitorii de afişe şi cu ciolănari care au carnet de partid sau recomandare de partid. Ba, mai mult, nici nu au pus la dispoziţie toate informaţiile pentru ca cei care cunosc un domeniu să poată veni cu o soluţie.”

FMI e o bancă. Restul e treaba Guvernului

Între măsurile anunţate ca făcând parte din pachetul de austeritate al Cabinetului Emil Boc se numără închiderea unui număr de 150-200 de spitale. Ce înseamnă asta? Există un sistem de evaluare şi o strategie prin care să se asigure accesul tuturor cetăţenilor României la servicii de sănătate? Preşedintele Colegiului Medicilor acuză Guvernul că lucrurile nu stau chiar aşa:

“Există o discriminare pe locul geografic. Dacă te-ai născut mai departe de capitală beneficiezi de servicii de o calitate mai îndoielnică pentru că nu s-a investit acolo. Investiţiile s-au făcut în funcţie de numărul de kilometri distanţă între Ministerul Sănătăţii şi Guvern şi, respectiv, spitale. Eficienţa uni spital nu este o eficienţă economică. Poţi avea un spital ultradotat, cu foarte mulţi medici, dar dacă nu e necesar în acea zonă nu este eficient. După cum poţi avea un spital mai amărât, cu medici mai puţini – dar dacă e necesar, trebuie să investeşti, ca să producă sănătate. Starea de sănătate este obligaţia, este responsabilitatea socială a Guvernului, în orice stat. Astfel ar trebui făcută analiza. Analiza care s-a făcut a fost aşa: câte spitale avem, câte putem finanţa, nu putem finanţa decât atât, vom tăia. Cum se va face? Nu s-a ţinut cont de nevoia de servicii de sănătate, ci de finanţare şi de posibilităţile pe care le au. Ni s-a spus că este Fondul Monetar Internaţional care impune acest lucru. Fondul Monetar Internaţional este o bancă. O interesează ca dacă a dat banul să îl ia înapoi. Este datoria celui care negociază să-şi stabilească priorităţile şi să spune ce este acceptabil şi ce nu este acceptabil, de unde tăiem şi cât tăiem. Nu ştim ca astfel de discuţii să se fi purtat.”

Calitatea actului medical şi exodul medicilor

Personalul medical face parte din categoriile profesionale care, la grămadă, vor primi salarii mai mici cu 25%. Profesorul Astărăstoaie se teme că „efectul va fi scăderea actului medical şi migraţia medicilor. Cât timp pe piaţa europeană, datorită migraţiei către Canada, Statele Unite, Africa de Sud şi Australia, este o solicitare intensă de medici, cât timp în piaţa europeană s-a introdus directiva privind timpul de lucru al medicilor şi nevoia de medici e foarte mare, medicii vor pleca – şi ce este mai grav este că vor pleca medicii tineri, până în 45 de ani.”

Aceasta, în condiţiile în care vârsta medie optimă pentru un corp medical de înaltă calificare este, consideră profesorul Astărăstoaie, de 40 de ani. În România, media este cu aproape un deceniu mai îmbătrânită. În aceeaşi Românie se poartă generalizările. Experienţe individuale au contribuit la crearea unui renume deloc onorant pentru sistemul românesc de sănătate. Preşedintele Colegiului Medicilor vede altfel lucrurile:

„Ce se spune? Sistemul nu funcţionează nu pentru că este subfinanţat, ci pentru că este un prost management – ca şi cum managerii nu ar fi fost numiţi tot de guvernanţi – şi pentru că este corupt. Cel mai simplu este să blamezi medici.”

Poate că, la fel ca şi în cazul justiţiei, medicii ar fi fost mai câştigaţi, ca imagine, dacă ar fi fost mai drastici, în anumite momente, în raporturile din interiorul breslei.

„Din acest punct de vedere nu avem de ce să ne facem reproşuri. Comparaţi soluţiile noastre cu cele date, în alte ţări, de breslele medicale. Am fost mult mai exigenţi cu medicii. Dar este foarte greu să spargi o prejudecată şi mai ales o campanie foarte bine condusă de către administratorii sistemului. Le vine mai uşor să spună că nu au responsabilitate pentru lipsa mijloacelor, pentru politizarea excesivă a sistemului. Le e simplu să spună că medicii au greşit, corb la corb nu-şi scoate ochii şi n-au fost sancţionaţi. În România se dezvoltă un climat conflictual. A început vara învrăjbirii noastre. Nu avem cultura dialogului. Această ură se transferă din sfera politicii. Ne dezvoltăm pe ură şi pe frică, cultivate pentru a ocupa nişte posturi.”

„Dacă nu îşi face treaba, ne descurcăm fără stat”

Până la urmă, indiferent de sentimentele faţă de sistem, pacienţii tot la medici ajung şi pot, acum, vedea mai clar dificultăţile derulării actului medical, odată cu erupţia vizibilă a crizei, odată cu iminenţa dispariţiei medicamentelor din programele naţionale şi cu anunţata închidere a spitalelor. Ce le recomandă preşedintele Colegiului Medicilor? Ce i-ar spune profesorul Astărăstoaie unui pacient venit la tratament şi plecat la fel cum a venit pentru că medicul Astărăstoaie nu are cum să-i prescrie medicamente dispărute de pe piaţă?

„Pacienţii trebuie să se organizeze şi să lupte pentru drepturile lor, aşa cum sunt trecute în convenţia europeană şi în declaraţia europeană privind drepturile pacienţilor. Banii gestionaţi nu sunt ai cuiva, ci ai cetăţenilor României, ai pacienţilor. Priorităţile trebuiesc stabilite de cetăţenii care contribuie cu aceşti bani. Contractul social cu statul este acesta: am lăsat din drepturile mele dar trebuie să-mi rezolve aceste probleme: sănătate, educaţie, apărare, protecţie socială. Dacă nu o face, nu mai am nevoie de stat. Ne descurcăm fără. Cred – sau am speranţa – că autorităţile nu vor fi atât de inconştiente încât să nu găsească o soluţie de finanţare a sistemului de sănătate, pentru că altfel se va ajunge la o explozie socială. Orice se poate întâmpla şi poţi să suporţi dar în momentul în care îl vezi pe fratele tău, mama ta, copilul tău că este bolnav dar nu poate beneficia de servicii de sănătate, acest lucru duce la o revoltă care, dacă apar – şi deja au început să apară – discursuri demagogice şi populiste, poate duce la extremism în sfera socială şi politică. Ceea ce iarăşi nu constituie o cale de rezolvare a situaţiei.”

Autor: Cristian Ştefănescu
Redactor: Alexandra Sora