1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Valul violenţelor în Irak ia amploare

O imagine obişnuită în spitalele din Irak

O imagine " obişnuită" în spitalele din Irak

Chiar dacă proorocirile de Cassandră ale unor experţi în problemele Orientului Apropiat şi Mijlociu nu s-au împlinit, din fericire pînă acum, în Irak, situaţia este cu totul alta decît cea pe care şi-au dorit-o forţele aliate atunci cînd s-au decis să declanşeze războiul preventiv împotriva lui Saddam Hussein şi a primejdiilor pe care dictatura sa le emana. Puternicele nelinişti din ultimele zile, rezistenţa încrîncenată şi dură împotriva trupelor coaliţiei din Irak sunt alimentate de liderul şiit Muktadtdar el Sadr, sub al cărui stindard s-au înregimentat tineri irakieni, şiiţi şomeri şi lipsiţi de speranţă. Astfel a fost infirmată ipoteza că violenţele ar fi puse la cale de acoliţii dictatorului răsturnat de la Putere, de grupuri sunite izolate, de terorişti organizaţi în confreeri secrete. De aceea, următorul pas preconizat de forţele de coaliţie îl constituie arestarea lui Muktadar el Sadr. Dar ce se va întîmpla după aceea?

De un an încoace cifra persoanelor care-şi pierd viaţa în atentatele şi acţiunile violente din Irak variază de la o zi la cealaltă dar conturează constant una şi aceeaşi imagine: cea a a unui război dus deopotrivă împotriva forţelor de ocupaţie şi a propriului popor. Nu este un război civil, ci un război împotriva persoanelor civile în primul rînd - fiindcă majoritatea atentatelor sunt comise de kamikadze fiind îndreptate atît împotriva unor obiective civile cît şi militare.

Săptămîna trecută imaginea trupurilor neînsufleţite ale unor cetăţeni americani profanate de o mulţime fanatizată a făcut înconjurul lumii, relevând noua dimensiune a violenţelor din Irak. Deunăzi, confruntarea pe faţă de trupelor de ocupaţie cu membri grupării radicale a predicatorului şi instigatorului şiit Moktada el Sadr ameninţă să basculeze pînă şi fragilele cuceriri ale perioadei post Saddam. Arestarea unuia din colaboratorii apropiaţi ai liderului şiit, s-a soldat cu lansarea demult aşteptată de către El Sadr, a unui apel adresat irakienilor şi mai cu seamă aşa numitei Armate Mehdi, în care acestora li se ordonă să terorizeze "duşmanii" - demonstraţiile anti-americane de pînă acum dovedindu-se inutile.

Sorocul marii lupte se va împlini şi el a mai proferat Moktada el Sadr. Şi cert este că timpul lucrează din păcate în favoarea lui, deşi succesele eliberării Irakului de sub dictatura lui Saddam Hussein nu pot fi trecute cu vederea. Este drept că ele sunt minore: abundenţă de mărfuri nemaivăzute pînă nu dmeult de irakieni, paşi înainte în democratizarea ţării, refacerea economică a unor branşe. Dar, în continuare, peste jumătate din populaţia activă este şomeră. Infrastructura este încă afectată de moştenirea dictaturii, de avariile pricinuite de război. Alimentarea cu apă potabilă şi energie electrică lasă mult de dorit. Pe scurt, majoritatea irakienilor sunt nemulţumiţi de nivelul lor de trai dar mai ales de absenţa securităţii mult promise şi visate. Această nemulţumire alimentează rezervorul urii, al radicalizării populaţiei - şi situaţia devine explozivă cînd, la momentul potrivit, apare şi predicatorul potrivit: Moktada el Sadr. Arestarea lui nu ar soluţiona criza actuală din Irak, ci ar agrava-o, consideră unii experţi. Alţii atrag atenţia asupra faptului că principala vină le revine autorităţilor administraţiei provizorii, care nu au făcut destul pentru a le reda irakienilor speranţa într-un viitor apropiat în care să domnească bunăstarea şi securitatea .Cert este însă că doar simplele acţiuni militare împotriva instigatorilor şi islamiştilor radicali şi fanatizaţi de profeţii de teapa lui el Sadr, nu vor contribui la reinstituirea ordinii şi securităţii în Irak.

  • Data 06.04.2004
  • Autoare/Autor Bjorn Blaschke/Rodica Binder
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1hy
  • Data 06.04.2004
  • Autoare/Autor Bjorn Blaschke/Rodica Binder
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1hy