Vacarmul UNITER

Tradiţionala gală şi deja clasicizatul ei prezentator, Ion Caramitru, nu au fost dispensate nici de această dată de o ploaie sănătoasă de critici şi contestări venite, adeseori, chiar din partea premianţilor.

Panoplia

Spre deosebire de ultimii ani, ediţia jubiliară a premiilor UNITER a fost dominată de teatrele din Bucureşti. Judecând prin prisma juriului, la Teatrul de Comedie din Bucureşti a fost montat spectacolul "rolurilor principale", intitulat „Casa Zoikăi”, ambii actori principali (Virginia Mirea şi George Mihăiţă) fiind premiaţi.

„Un duel”, montat la Teatrul Naţional din Bucureşti, a fost spectacolul rolurilor secundare, Ana Ciontea şi Vlad Ivanov fiind cei doi premiaţi.

Alexandru Dabija a fost desemnat cel mai bun regizor al anului pentru „Pyramus & Thisbe 4 You” (Teatrul Odeon), un spectacol controversat în breaslă, dar, fără urmă de îndoială, o comedie excelentă.

Teatrul Maghiar din Timişoara a produs cel mai bun spectacol al anului, „Rosencrantz şi Guildenstern sunt morţi”, în regia lui Victor Ioan Frunză. Un spectacol pe marginea căruia critica teatrală românească a cârcotit copios şi pro şi contra.

La ţintă

Mai spumoase au fost însă chiar declaraţiile regizorului Victor Ioan Frunză (oferite site-ului de specialitate yorick.ro) care a criticat vehement UNITER-ul susţinând că acesta „deţine un monopol nefiresc, de tip totalitar, care a dus la apariţia unei culturi oficiale ţâfnoase şi anacronice”. Dar antipatia pe care Victor Ioan Frunză o nutreşte pentru UNITER nu este singulară, un celebru caz fiind cel al regizorului Andrei Şerban, care şi-a permis luxul să refuze o nominalizare în 2007.

Prezenţa neîntreruptă, vreme de două decenii, a lui Ion Caramitru în funcţia de preşedinte al UNITER combinată cu actualul său directorat la Naţionalul bucureştean poate ridica suspiciuni de monopol, dar polimorfismul premiilor UNITER acordate de-a lungul anilor pune sub semnul întrebării această acuză.

În timp au fost premiaţi de-a valma şi criticii şi susţinătorii galei UNITER, mai plauzibile fiind învinuirile de împăciuitorism. Cum altfel se poate explica rateul UNITER-ului de a premia la vremea sa „Faust-ul” lui Silviu Purcărete, de un succes european imens, şi revenirea din prezent cu un premiu de excelenţă care pare a lua forma unor scuze?

Vacarmul sănătos

Dar toate aceste controverse în care premianţii critică însuşi juriul care i-a încununat, în care criticii de teatru penalizează regizori consideraţi a fi intangibili şi sunt la rându-le contestaţi de aceştia, tot acest vacarm de culise dovedeşte că teatrul românesc este o lume vie. Una în care fierb laolaltă ambiţii găunoase, orgolii grandioase, izbucniri mirabile de talent şi câţiva, puţini, foarte puţini, cum e şi natural, artişti cu adevărat geniali.

Autor: Vlad Mixich
Redactor: Petre M. Iancu