1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Va rezista pactul de coabitare?

Numirea unui nou ministru al Transporturilor riscă să devină prilejul unui nou conflict instituţional.

Primul ministru a dezvăluit că l-a consultat pe preşedinte în privinţa desemnării lui Ovidiu Silaghi la Ministerul Transporturilor şi că acesta a manifestat o rezervă ambiguă. Este posibil de aceea ca politica românească să se afunde iarăşi într-o controversă neproductivă. Preşedintele va refuza cel mai probabil numirea lui Ovidiu Silaghi, invocând situaţia sa din justiţie, iar premierul se va găsi într-o mare încurcătură. Ar putea insista şi repeta propunerea, mizând pe o mai veche interpretare a Curţii Constituţionale, dar, chiar admiţând că va avea câştig de cauză, nu va reuşi decât să ofere preşedintelui o platformă de atac.

În realitate, un acord de cooperare instituţională presupune ca partenerii să găsească un consens fără să recurgă la arbitrajul Curţii Constituţionale. Ar fi aşadar înţelept din partea primului ministru să renunţe de pe acum la Silaghi a cărui situaţie nu este de fapt cu totul clarificată. El a câştigat în primă instanţă procesul intentat Agenţiei Naţionale de Integritate, dar ANI poate intenta recurs. Cel puţin teoretic, situaţia rămâne deschisă oricărui deznodământ.

Există însă şi un alt motiv pentru care nu ar fi bine să se ajungă la interpretarea pe care a dat-o Curtea Constituţională. În legislatura 2004-2008, liberalii confruntaţi cu refuzul sistematic al preşedintelui Băsescu de a-i valida pe miniştrii propuşi de premierul Călin Popescu Tăriceanu au făcut plângere la Curtea Constituţională şi au obţinut o decizie aparent favorabilă. Potrivit Curţii, preşedintele republicii nu ar avea dreptul să refuze propunerea primului ministru decât o singură dată.

S-a comentat mult pe seama acestei decizii care propunea un compromis politic, fără să clarifice câtuşi de puţin atribuţiile preşedintelui şi raporturile sale cu primul ministru. Ca în multe alte situaţii, Curtea eşua în misiunea ei de a da o interpretare constituţională coerentă şi clară, oferind o penibilă cale de mijloc cu totul neargumentabilă. Or, a recurge acum la soluţia Curţii Constituţionale ar însemna să-i recunoşti valabilitatea şi să accepţi stilul acesta alunecos de a face politică.

Să admitem că există şi riscul ca în cazul unui nou conflict instituţional, Curtea să emită de astă dată un verdict diferit. Nu ar fi prima dată când organismul de jurisdicţie constituţională şi-ar contrazice propria jurisprudenţă. Riscul este mare şi nimic nu este mai grav decât această stare de imprevizibilitate instituţională.

În consecinţă ar fi bine ca situaţiile potenţial conflictuale să fie evitate din start, pentru că actuala Constituţie nu oferă căi de rezolvare. Cineva remarca pe bună dreptate că pactul de coabitare dintre preşedinte şi premier este la rândul său o interpretare a Constituţiei sau poate mai bine zis o completare a ei cu câteva precizări indispensabile. Un motiv în plus pentru ca opoziţia să nu mai boicoteze adoptarea unei noi Constituţii.