Va promulga preşedintele legea electorală?

Legea electorală are nevoie de aprobarea fie şi tacită a preşedintelui. Nimic nu îl obligă să facă declaraţii aprobatoare, este suficient să promulge legea cu discreţie. De altfel promulgarea legilor a devenit un eveniment politic marcant abia în cursul administraţiei Băsescu. Anterior, nimeni nu ştia când se promulgă o lege, iar retrimiterile la Parlament, extrem de rare prin comparaţie cu ce s-a petrecut după 2004, se făceau ele însele într-o ambianţă de discreţie instituţională.

Lipsa de transparenţă nu era un lucru bun, dar este de reţinut, în primul rând, că preşedinţii care l-au precedat pe Traian Băsescu nu aveau pur şi simplu interesul politic de a transforma promulgarea într-un eveniment. Atât Ion Iliescu cât şi Emil Constantinescu, aveau un grad înalt de solidaritate cu propriile majorităţi politice şi diferendurile posibile era rezolvate, de regulă, ante-factum.

Preşedintele Traian Băsescu a ţinut în schimb să transforme vetoul prezidenţial în cheia de boltă a republicii. Cu siguranţă că aceste ambiţii, care i-au întrecut cu mult posibilităţile, se întorc acum împotriva sa. De exemplu, promulgarea legii de majorare a salariilor profesorilor cu 50%, regizată cu grijă într-o ambianţă de suspens, s-a transformat repede într-o simplă farsă.

Dar chiar dacă autoritatea sa publică s-a erodat mult pe parcurs, preşedintele a continuat să facă din promulgare un eveniment în sine, susţinând simultan modificarea Constituţiei şi creşterea prerogativelor prezidenţiale. De aceea este firesc ca lumea să se întrebe dacă preşedintele va promulga legea electorală.

La prima vedere, preşedintele ar trebui să fie chiar mulţumit de întorsătura neaşteptată pe care au luat-o lucrurile. Partidul său, aflat la 15% în opţiunile alegătorilor, se pronunţase deja pentru un sistem proporţional, uitând subit toate pledoariile anterioare în favoarea sistemului majoritar. De aceea, preşedintele care militase insistent pentru majoritarism încă din 2007 şi care îşi văzuse reforma sacrificată, ar putea fi acum mulţumit de şansa care i se oferă din nou.

La o a doua privire, se poate vedea că preşedintele suportă coabitarea tot mai greu şi că nu acceptă să renunţe la exagerările prezidenţialiste. Disputa legată de reprezentarea la Consiliul European ar putea arunca în aer echilibrul fragil care a fost instituit, reactivând atitudinile cele mai radicale. În această ipoteză, preşedintele s-ar putea opune propriului proiect de reformă cu scopul de a-şi salva poziţiile câştigate.

Dar dacă el nu ar putea denunţa majoritarismul în sine, ar putea atrage atenţia că noua lege electorală va creşte numărul membrilor parlamentului. Aşadar preşedintele ar putea refuza promulgarea, invocând un argument pe care nici coaliţia PSD-PNL nu îl poate respinge. Iar poziţia sa va fi cu atât mai puternică cu cât micşorarea numărului de parlamentari s-ar putea realiza extrem de simplu prin mărirea normei de reprezentare. Cu alte cuvinte colegiile electorale ar trebui să fie mărite.

De altfel sociologii au semnalat încă de la începutul acestui an, când s-au publicat primele date oficiale ale recensământului populaţiei, că datele folosite la alegerile din 2008 sunt cu mult depăşite. În România se găsesc astăzi mai puţin de 20 de milioane de persoane şi este posibil ca şi datele recensământului să fie supraevaluate.

S-a remarcat discrepanţa foarte mare între informaţiile bancare privitoare la numărul românilor care muncesc în străinătate (între 2 şi 2,5 milioane) şi rezultatele recensământului, potrivit căruia ar fi plecate din ţară pe termen lung vreo 900 000 de persoane. Dar chiar şi aşa este vădit că, potrivit aceleiaşi norme de reprezentare, numărul parlamentarilor este prea ridicat.

E adevărat că discuţia aceasta nu are o substanţă politică reală. Norma de reprezentare este, în cele din urmă, o simplă convenţie care se camuflează în dosul unei formule matematice. Reducerea numărului de parlamentari este însă un subiect atât de mult vehiculat, cu un prestigiu atât de mare, încât el poate deveni un argument redutabil.

În sfârşit, PDL a anunţat că, dintr-un motiv sau altul, va contesta legea la Curtea Constituţională, ceea ce va întârzia mult procedurile. Este limpede, prin urmare, că această reformă majoră are nevoie de acordul actorilor politici importanţi.