1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Economie

Vânzări record la Apple

Câştigurile concernului american Apple au crescut cu 125%, în perioada aprilie - iunie 2011. O evoluţie impresionantă, care a depăşit orice prognoză economică.

default

Steve Jobs la prezentarea iPad2

Apple a anunţat marţi cele mai mari câştiguri din istoria concernului. „Suntem entuziasmaţi de cifrele pe care le putem prezenta“, a declarat managerul Steve Jobs.

Logo-ul cu mărul nu mai decorează de mult numai computere şi laptop-uri, iar acum se pare că Apple a devenit cel mai mare producător de smart phones din lume, depăşind chiar şi concernele Nokia sau Samsung. Un număr incredibil de 20,3 milioane de iPhone-uri au fost cumpărate în numai trei luni, din aprilie până în iunie, vânzările crescând cu 142 de procente. iPhone generează între timp aproximativ 40% din câştigurile Apple.

Logo Apple Computer



„China e o piaţă cu mult potenţial“, a declarat Tim Cook, COO în cadrul companiei, având în vedere că aici vânzările de iPhone s-au triplat, în comparaţie cu 2010.

Însă cel mai fulminant succes a fost înregistrat de iPad. În aceeaşi perioadă s-au vândut 9,3 milioane de iPad-uri, o creştere de 183% faţă de anul trecut. Dar computerul-tabletă al Apple a impresionat consumatorii încă de la apariţia sa pe piaţă, la începutul anului 2010.

Au făcut praf concurenţa

„Computerul-tabletă modern e iPad-ul“, a declarat Steve Jobs, în toamna anului trecut. „A adus aproape 10 miliarde de dolari firmei Apple. 9,5 miliarde în numai 9 luni, în 2010. Nu am avut niciodată un produs cu un astfel de succes. De fapt, mulţi spun că acesta este cel mai căutat produs de larg consum, scos vreodată pe piaţa.“

Fanii Apple au cumpărat în al doilea trimestru al acestui an 4 milioane de computere Mac. Numai vânzările de iPod au scăzut cu 0,2%, ajungând la pragul de 7,5 milioane de unităţi, la nivel mondial.

NO FLASH Ipad Zeitung App Medien Nachrichten



Câştigurile concernului american Apple au crescut cu 125% în perioada aprilie - iunie 2011. A devenit astfel compania de tehnologie cu cea mai mare valoare de piaţă din lume, respectiv 370 miliarde de dolari.

Entuziasmul cumpărătorilor produselor Apple nu se va opri aici, pentru că fanii aşteaptă în câteva luni prezentarea noului iPhone 5, care va aduce o nouă provocare competitorilor, spun analiştii economici.

Autor: Lavinia Pitu, DW- Berlin

Redactor: Medana Weident