1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Vânătoarea de cetăţeni

Spre bucuria tiranilor, cetăţenii încep să dispară. Iau în schimb amploare masele cu concursul islamiştilor, al Rusiei lui Putin şi al politicienilor corecţi politic. Reţeta lor e fatală nu doar pentru spiritul critic.

Trei femei acuzate de vrăjitorie şi un prunc arzând pe rug, în piaţa publică din Guernesey, pe la 1580

Trei femei acuzate de vrăjitorie şi un prunc arzând pe rug, în piaţa publică din Guernesey, pe la 1580

Ca să nu-şi sară oamenii mutual la beregată în permanenţă s-a practicat mult timp, pe alocuri, până în Evul Mediu, arbitrajul divin. "Beneficiau" de el şi vrăjitoarele. Erai acuzată că faci farmece? Soarta ta se stabilea simplu. Erai aruncată, legată fedeleş, în apă. Te duceai la fund, ieşind înecată din această încercare? Fuseseşi nevinovată.

Dacă însă pluteai era mai grav. Treceai drept vrăjitoare, căci se credea că apa e prea "pură" ca să primescă trupuri "pângărite" de pactul "necurat". Sfârşeai, prin urmare, arsă pe rug. Vânătoarea de vrăjitoare a încetat cândva, în vest. Poate şi din lipsă de materie primă, nu doar graţie iluminismului.

În noile comune primitive teroriste din lumea islamică, asasinatul în serie s-a reluat fără să fie nevoie de cine ştie pretexte. Ajunge, spre a fi decapitat, ars, spânzurat sau înecat, să se creadă că n-ai fi musulman dreptcredincios. Ori să conteşti pe faţă sau disimulat teze fundamentaliste. Influenţa recăderii în barbarie depăşeşte însă limitele lumii arabe şi islamice. Duhul militantei intoleranţe răsăritene a început să cuprindă şi Occidentul, pe linia demarcând stânga dogmatică, în materie de corectitudine politică, de restul mai puţin edificat şi progresist al omenirii.

Petre M. Iancu

Petre M. Iancu

În reacţie la cronicizarea crizei refugiaţilor, clasa politică germană se vede confruntată cu problema apariţiei, din rezervorul liberal-conservator, a unei disidenţe populiste de dreapta, parţial xenofobe, antimusulmane şi pro-ruse, pe care nu mai izbuteşte s-o combată cu mijloace clasice. O parte din liderii partidelor democrate au ales calea ostracizării ei, inclusiv din duelurile electorale de la televiziunile publice. Ceea ce înseamnă ostracizarea unui segment de circa zece la sută al electoratului german.

Nici criticii interni, creştin-democraţi, ai politicii pro-migraţioniste a cancelarului Merkel nu sunt trataţi prea blând. Lor li se pune în vedere „să-şi ţină fleanca”, după cum s-a exprimat recent adjuncta lui Merkel din CDU, Julia Klöckner.

De maximă severitate şi de ameninţări cu mazilirea din cercul statelor UE cu drept de vot au parte şi criticii externi, de pildă din Polonia, ai cursului Berlinului. Pare că exigenţa faţă de critici creşte, pe măsură ce problema refugiaţilor ia proporţii, se acutizează şi se complică, părând să reclame diversiuni. Or, atât democraţiile cât şi Uniunea au nevoie de lupte cu viziera deschisă, mai degrabă decât de ostracizări.

Democraţile nu supravieţuiesc fără cetăţeni responsabili. Care sunt cetăţeni informaţi şi liberi să critice. Dictaturile, în schimb, n-au nevoie de ei, ci de mase. Care se compun din inşi înregimentaţi şi cu atât mai periculoşi cu cât şi-au anulat propria conştiinţă, lăsându-se controlaţi de politruci programatic dezinformatori. Sub influenţa propagandei mişcărilor antidemocratice, totalitare, cetăţenii se împuţinează în Europa văzând cu ochii, precum odinioară prezumtivele "vrăjitoare". Şi tot la fel capată dimensiuni tot mai alarmante masele. De pildă cele ale migranţilor.

Ale celor luând graniţe cu asalt. Ale celor formându-se în suburbii pariziene, ori în cartiere precum Molenbeek, lângă Bruxelles, zis şi „capitala terorismului european”, toate cu un apreciabil vad islamist şi la fel de mare dever terorist. Ori ale celor adunate spre a protesta contra „islamizării Occidentului”. De pildă lunea, la Dresda.

Pare clară corelaţia dintre creşterea maselor şi împuţinarea cetăţenilor. Vădit e şi efortul Rusiei lui Putin de remasificare a europenilor prin propagandă. Efort dublat de susţinerea, inclusiv financiară, a unor partide „anti-sistem”, în fapt, populiste ori extremiste. Ziariştilor care tot scriu de ani de zile despre aceste operaţiuni ruseşti li s-a părut, mult timp, că bat toba într-un salon de spital populat de surzi. Sau în pustiu.

Recent s-a răspândit în mare viteză ştirea potrivit căreia Washingtonul "studiază", după cum notează The Sunday Telegraph, „infiltrarea şi finanţarea clandestină a partidele politice din Europa”. Mă întreb ce s-a făcut oare la Washington până acum? Unde i-a fost lui Obama mintea de pe urmă? Cufundată, poate, în somnul raţiunii?

Ziariştii care şi-au bătut ani la rând gura de pomană îşi vor vedea nu doar confirmate aprehensiunile, ci vor resimţi gustul amar al experienţei nefericitei Casandre, cea osândită de zei să nu fie niciodată crezută, orice ar prooroci. Fiindcă iluzia gazetăriei nu e mult diferită de a literaturii. Cea din urmă, descrisă de Mircea Cărtărescu e „că poate deveni profeție...că un scriitor poate scrie o evanghelie”.

Sunt ani de când Rusia meştereşte la partide, pune la muncă trolli, spre a otrăvi rubricile de comentarii ale marilor publicaţii occidentale cu panseuri de postaci, şi, nu în ultimul rând, pune pe picioare site-uri şi televiziuni răsărind precum ciupercile, spre a răspândi conspiraţionisme, ştiri şi proorociri false. Ori doar pe jumătate false. Ori greu de confirmat. Cum e cea recentă, insistent difuzată de Russia Today, în baza unei mărturii, ulterior retrase, potrivit căreia cel mai mare post public de radio german ar fi primit indicaţii să relateze, în criza refugiaţilor, într-o manieră favorabilă guvernului Merkel.

Se ştie, de la Gustave le Bon, Lenin, de la agitpropul stalinist, ca şi de la Goebbels încoace, că maselor nu le trebuie argumente. Sau probe. Le trebuie, tiranii, vai, o ştiu, afirmaţii apodictice, de preferinţă urlate şi repetate, apeluri la reflexe cât mai joase şi la simţăminte cât mai gregare, exagerări eroice şi desfiinţări ale raţiunii.

Ambele propagande, bolşevică şi nazistă au făcut, în conjuncţie cu terorismul de stat, veritabile „minuni”. Au proiectat imagini pe cât de teribil de false, pe atât de uluitor de credibile ale monstruoaselor imperii totalitare edificate la Moscova şi la Berlin.

Excelenţi, din unghiul eficienţei şi profesionismului lor sunt , desigur, şi răspândacii islamişti. Căci măcelarii de epocă de piatră ai ISIS sunt în stare să smulgă cu miile tineri occidentali, altfel, aparent teferi la cap, din familiile şi casele lor şi să-i determine, după o scurtă, dar intensă îndoctrinare internautică, să devină ucigaşi în masă.

Nici Putin n-are de ce se ruşina de propriul său agitprop. Noua propagandă rusă are şansa de a fi mai subtilă decât cea KGB-istă, din care s-a ivit. Căci impostura câştigă de pe urma unui ajutor nesperat. Profitând de petele albe de informare create tot mai frecvent de ideologii corectitudinii politice şi de elita progresistă, care conduce Europa, dezinformatorii Moscovei îşi pot permite luxul de a se afişa în rolul, fals, de promotori ai libertăţii presei. E timpul să li se ţină piept mai eficient. Cum? Simplu.

Renunţându-se la vânători de vrăjitoare. Şi edificându-se pepiniere de cetăţeni.