USL pierde ocazia de a reforma sistemul incompatibilităţilor

Decizia Curţii Constituţionale este o lecţie pentru aceia care văd în politică o opoziţie oarbă la preşedintele Băsescu. Unii dintre liberali cum ar fi de exemplu Tudor Chiuariu, un politician nu lipsit de calităţi, dar orbit de resentimente, au manevrat în aşa fel lucrurile încât s-a ajuns la un compromis ciudat. Ca să nu dea de înţeles că au acceptat obiecţiile preşedintelui au introdus un amendament cu totul neesenţial, dictat numai de ambiţie şi care a fost miercuri respins de Curtea Constituţională.

Să recapitulăm. Legea statutului fusese adoptată iniţial de parlament cu o lacună gravă. Un deputat care contesta decizia de incompatibiliate depusă de ANI nu putea fi lipsit de mandatul său mai înainte de o sentinţă judecătorească definitivă. Dar nu se mai spunea ce urmează să se întâmple dacă decizia ANI nu este contestată. Era un gol care putea fi umplut cu orice conduită, oricât de suprinzătoare. În plus ANI era implicit subordonată Parlamentului.

Aşa cum ştim, preşedintele a retrimis legea la Parlament, iar majoritatea, după încordate deliberări, a admis observaţiile acestuia, introducând însă un termen mai larg. Potrivit formei adoptate, parlamentarul care nu ar contesta decizia ANI în termen de 45 de zile (faţă de 15 zile ) şi-ar pierde mandatul. PDL şi PPDD au speculat această diferenţă şi au trimis legea la Curtea Constituţională.

Era evident însă că termenul prelungit de la 15 zile la 45 de zile nu făcea decât să justifice opoziţia unui Tudor Chiuariu, care nu mai găsise argumente de fond. În plus extinderea termenului a creat impresia că membrii parlamentului îşi crează încă odată un statut privilegiat.

Majoritatea parlamentară a făcut însă o eroare mai gravă şi mai greu explicabilă. Era bine cunoscută nemulţumirea militanţilor PNL şi PSD faţă de regimul incompatibilităţilor şi pentru modul mecanic în care a fost el aplicat. Agenţia de Integritate a adus uneori prejudicii nejustificate, aşa cum s-a întâmplat în cazul senatorul PNL Mircea Diaconu.

Dar nu ANI trebuia pusă în discuţie, ci în primul rând legea care stabilea conflictele de interese. Majoritatea USL ar fi trebuit în mod logic să reia dezbaterea asupra incompatibilităţilor şi să precizeze mai clar din ce decurg ele. În loc să dea impresia că vrea să scape de orice fel de verificare, ar fi fost mai productiv dacă USL ar fi definit mai clar situaţiile care antrenează conflictul de interese şi în ce ar consta, de fapt, incompatibilitatea unui deputat sau senator. De asemenea s-ar fi putut remedia cu această ocazie acea defecţiune a legii care l-a aşezat pe directorul unui teatru finanţat de primărie în situaţie de incompatibilitate.

USL a pierdut ocazia de a transforma cazul Diaconu într-un argument puternic pentru o reformă necesară, preferând să rătăcească pe căile unei contestaţii piezişe şi lipsite de orizont.