1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Următoarele 18 luni vor fi un timp extrem de scurt pentru Sofia

Medana Weident27 iunie 2005

Victoria ultraconservatorului Mahmud Ahmadinejad în alegerile prezidenţiale din Iran, moartea celor a doi militari germani în Afganistan şi rezultatul scrutinului parlamentar desfăşurat sâmbătăt în Bulgaria sunt principalele teme abordate astăzi în paginile cotidianelor germane şi occidentale.

https://p.dw.com/p/B14k
Simeon al II-lea, sancţionat de electoratul bulgar
Simeon al II-lea, sancţionat de electoratul bulgarImagine: AP

„Consolidarea forţelor islamice antioccidentale şi antiliberale în Iran va avea consecinţe asupra polticii externe a Teheranului, a evoluţiilor din Irak şi a relaţiilor faţă de Statele Unite.“, citim în „General-Anzeiger“ din Bonn, care mai notează că şi negociatorii europeni, care încearcă să convingă Iranul să renunţe la controversatul său program nuclear vor întîmpina dificultăţi în plus acum, după alegerea noului preşesdinte.

„Westdeutsche Allgemeine Zeitung“ atrage atenţia că şocul resimţit în lumea occidentală în urma rezultatului alegerilor prezidenţiale din Iran arată cât de puţin înţelege vestul aceste culturi.

Cotidianul elveţian de limbă germană „Neue Zürcher Zeitung“ consideră, dimpotrivă, că iranienii au ales un preşedinte care să promoveze o altă politică decât predecesorul său. Votul lor nu reprezintă un vot contra Statelor Unite sau a lumii occientale, ci doar împotriva propriului guvern.

„Rezultatul scrutinului iranian nu promite nimic bun“, e de părere parizianul „Le Figaro“, în timp ce tot la Paris „Liberation“ scrie că asistăm la eşecul politicii de reforme din Iran.

Londonezul „The Guardian“ avertizează că alegerea ultraconservatorului Mahmud Ahmadinejad va spori pericolul unei confruntări dintre Teheran şi Washington.

Moartea a doi soldaţi ai Bundeswehr-ului în Afganistan relevă odată în plus cât de periculoase sunt totuşi astfel de misiuni de pace, apreciază „Frankfurter Allgeiinem Zeitung“, care estimează că prezenţa trupelor internaţionale în Afganistan ar putea să fie necesară cel puţin încă un deceniu de acum înainte. Rămâne de văzut dacă opinia publică occidentală are atâta răbdare.

Cotidianul berlinez „Die Welt“ aminteşte în context că evoluţiile din Afganistan nu sunt tocmai cele scontate, adică nu se îndreptă spre pace. Talibanii au învăţat între timp regulile războiului de guerilă.

„Dificultăţi în alcătuirea viitorului guvern din Bulgaria“, titrează astăzi „Süddeutsche Zeitung“ din München cu referiri la victoria socialiştilor în alegerile parlamentare de sâmbătă. Idee susţinută şi de cotidianul „Neue Zürcher Zeitung“.

„Bulgaria are de urgenţă nevoie de un guvern stabil, dacă ţara vrea să-şi menţină cursul de aderare la UE. Totodată trebuie combătută corupţia şi criminalitatea şi aplicate mult aşteptatele reforme în justiţie. Dacă se ratează integrarea europeană în 2007 sau ceva mai târziu, se va consolida tabăra naţionalsită, care câştigă oricum tot mai mult teren“, citim în paginile cotidianului “Volksstimme“, care apare la Magdeburg.

„Bulgarii au sancţionat faptul că fostul rege Simeon al II-lea nu şi-a ţinut promisiunea electorală, aceea de a contribui la creşterea nivelului de trai în ţară. Şeful guvernului de la Sofia a mai fost sancţionat şi pentru că n-a reuşit, tot aşa cum a promis, să combată mai energic corupţia şi criminalitatea“ e şi părerea exprimată de cotidianul „El Pais“ din Madrid.

La Berlin „Die Welt“ conchide în comentariul său publicat astăzi pe aceeaşi temă: „Următoarele 18 luni, până la plănuita aderare la UE vor constitui pentru Sofia un timp extrem de scurt.“