1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Urgenţă iraniană

Vestul face noi oferte de negocieri şi de cooperare Iranului. Dar aceste propuneri nu sunt noi. Nouă este în schimb creşterea sensibilă a pericolului atomar iranian.

default

In faţa unui portret al şefului revoluţiei islamice iraniene, ayatolahul Komeini, Mahmoud Ahmadinejad perorează despre duşmanul său preferat: democraţia israeliană.

În chestiunea iraniană urgenţa creşte. Germania şi celelalte puteri occidentale implicate în eforturile de a convinge Teheranul să renunţe la controversatul său program nuclear au cerut marţi, din nou, Iranului să accepte negocieri comprehensive. E vorba de cea mai spinoasă chestiune internaţională actuală.

Din unghiul democraţiilor occidentale nimic nu poate fi mai periculos decât înarmarea nucleară a actualului regim iranian, o conducere cotată de nu puţini expeţi drept prea puţin responsabilă.

Marţi, reprezentaţii puterilor apusene au lansat Iranului un nou avertisment, cerându-i să accepte tratative într-un cadru extins, mai larg decât cel admis până acum de fundamentaliştii islamici de la Teheran. În chestiune se află în special îmbogăţirea uraniului, procedeu necesar producţiei de bombe atomice.

Oficialii iranieni, care afirmă că Iranul nu ar fi pe cale să-şi procure arme de distrugere în masă, nu vor să discute decât despre propusul schimb de materiale nucleare. La rândul lor, ţările occidentale insistă ca regimul statului islamic să înlăture, prin negocieri, toate suspiciunile care planează asupra activităţilor nucleare ale Teheranului.

Marţi, cu ocazia întâlnirii anuale a Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, reprezentanţii statelor occidentale şi-au lămurit poziţia privind pericolul nuclear iranian. Franţa a transmis Iranului un semnal ceva mai clar, reliefând că, dacă nu vrea să se confrunte cu o nouă rundă de sancţiuni mai aspre şi mai costisitoare, conducerea de la Teheran va trebui să abordeze motivele de îngrijorare apusene.

Pe de altă parte, Jochen Homann, de la Ministerul german al economiei şi tehnologiei, a subliniat că cele 6 puteri implicate în tentativa dezamorsării contenciosului iranian sunt gata să înceapă negocieri imediate cu Teheranul. Iranului i s-au făcut "ample oferte de cooperare", a precizat Homann, care a cerut regimului preşedintelui Ahmadinedjad să-şi ţină angajamentele verbale şi să revină la masa negocierilor.

Mesajul transmis Iranului privind perpetuarea unei oferte apusene de negocieri şi de cooperare, însoţită de o simultană ameninţare cu sancţiuni decurge logic din strategia dublă a occidentului. Deşi deloc nouă, această strategie, asiduu pusă în aplicare timp de ani de zile, nu s-a soldat până în prezent nici cu cel mai mărunt succes.

Noi sunt în schimb progresele realizate de iranieni în amplificarea rezervelor de materiale strategice, în îmbogăţirea uraniului la un grad superior şi în genere în înarmarea ţării cu rachete purtătoare de ogive nucleare. Potrivit unor estimări apusene prudente, Iranul şi-ar putea procura prima bombă atomică în răstimp de doi ani.

Date fiind insecuritatea statelor arabe vecine şi mai cu seamă ameninţările cu genocidul proferate de preşedintele iranian la adresa Israelului, rezolvarea acestui contencios deopotrivă regional şi global prin abordarea sa frontală, mai fermă decât până acum, a devenit absolut urgentă.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Robert Schwartz