1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Uragane politice

Presa germană şi internaţională îşi îndreaptă atenţia spre alegerile prezidenţiale din Statele Unite, întrebându-se ce influenţă ar putea avea uraganul Sandy asupra intenţiei de vot a americanilor.

Un alt subiect principal abordat în presa occidentală este adâncirea crizei euro asupra viitorului UE, dar şi alegerile parlamentare din Ucraina, desfăşurate la sfârşitul săptămânii trecute.

Pe marginea subiectului din urmă, KOMSOMOLSKAYA PRAVDA scrie că "pentru partidele de opoziţie ucrainene, tentaţia de a lucra împreună şi de a se izola de guvern în viitorul parlament este foarte mare. Însă guvernul nu va putea fi pus în dificultate într-o atare situaţie. Mai presus de orice, opoziţia trebuie să dea dovadă de unitate. Este însă drept că nici guvernului nu-i va fi simplu, chiar dacă, pentru prima dată în istoria ţării, alegerile parlamentare au fost câştigate de cel mai mare partid de guvernământ. Lupta pentru funcţii abia acum a început, iar numeroşii candidaţi independenţi vor îngreuna formarea majorităţilor", scrie ziarul sus-amintit.

Criza datoriilor publice din UE continuă să ţină capul de afiş în presa europeană, mai ales în contextul în care Grecia şi Portugalia se pare că vor primi un pic mai mult timp pentru a-şi consolida finanţele publice.

EL PAIS din Spania scrie că: "Din cauza recesiunii, măsurile de austeritate foarte dure abia dacă au dat roade, iar reformele structurale au nevoie de mai mult timp pentru a avea efectele scontate. Fapt este că s-a pierdut timp preţios până când au priceput şi ţări precum Germania că este nevoie de mai multă flexibilitate".

DIE PRESSE scrie la rândul său că dimensiunile crizei din Grecia au fost multă vreme subestimate. "Există adevăruri care sunt trecute mai degrabă sub tăcere. Este din ce în ce mai clar că Atena are nevoie fie de mai mult timp, de mai mulţi bani, fie de o tăiere a unei părţi din datoria sa externă. Pilonii de rezistenţă gândiţi de guvernele europene în privinţa Greciei se clatină."

Dincolo de ocean, alegerile din Statele Unite sunt analizate de către cotidianul norvegian AFTENBLADET din perspectiva uraganului Sandy.

"Obama şi Romney au fost forţaţi să anuleze mai multe deplasări electorale în statele americane afectate de uraganul Sandy. Neafectate de intemperii sunt statele din centrul ţării, unde cele două tabere dau ultimele bătălii electorale pentru voturile americanilor".

La rândul său, ziarul TAKUNGPAO din Hongkong scrie că "pentru preşedintele Obama, această catastrofă naturală este o provocare, orice viaţă omenească pierdută îi va  fi pusă la socoteală preşedintelui aflat la putere. În plus, închiderea multor centre de votare va afecta simţitor strategia de campanie a lui Obama, care încerca să determine lumea să iasă la vot devreme", opinează cotidianul asiatic.