Turcia la răscruce de drumuri

Partidul Justitiei si Dezvoltarii (AKP), care a castigat toate alegerile legislative incepand din 2002, a obtinut 41% din voturi, adica 259 de mandate din cele 550 ale Parlamentului, relateaza agentiile de presa.

AKP este urmat de Partidul Republican al Poporului (CHP, social-democrat) si Partidul Actiunii Nationaliste (MHP, dreapta), care au obtinut 25%, respectiv 16,5% din voturi, adica 131, respectiv 82 de mandate.

Partidul kurd HDP (Partidul Democratic al Poporului) a reusit sa treaca pragul de 10% din sufragii stabilit pentru accederea in Parlament, obtinand 12,6% din voturi si 78 de mandate.

Prin urmare, partidul lui Erdogan va fi nevoit sa inceapa negocieri pentru formarea unei coalitii.

----------------

De fapt, Turcia ar avea un motiv să sărbătorească: aceste alegeri parlamentare inaugurează cea de-a 25-a legislatură din istoria de 92 de ani a republicii. De la începutul democraţiei pluripartite, această campanie electorală a fost cea mai "murdară", fără prea mult loc pentru spiritul de sărbătoare. După atâtea atacuri verbale şi lovituri sub centură, Turcia e ameninţată cu o perioadă agitată pe plan intern. Iar răspunzător e Recep Tayyip Erdogan.

Preşedintele ţării nu numai că a încălcat principiul neutralităţii, al neamestecului în campania pentru legislative. Din alegerea unui nou Parlament, Erdogan a făcut, mai degrabă, un vot de încredere pentru el însuşi şi pentru planurile sale de a transforma Turcia într-o republică prezidenţială şi de a-şi cimenta omnipotenţa politică.

Alegerile ca "război de eliberare"

Pentru Erdogan, alegerile parlamentare sunt un "război de eliberare", asemuit celui de după Primul Război Mondial când, sub conducerea comandantului suprem Mustafa Kemal Atatürk - ulterior fondatorul republicii - puterile de ocupaţie au fost alungate din ţară. Dar comparaţia e nepotrivită. Pe vremuri era vorba de împărţirea moştenirii unui imperiu prăbuşit.

În ziua de azi, Erdogan şi-a ratat şansa, bazată pe succesele economice înregistrate în timpul mandatului său în fruntea Guvernului, de a intra în istorie. Cele 52 de procente de la primele alegeri prezidenţiale directe, în august 2014, l-au îmbătat cu gândul că el şi partidul său, AKP, sunt invincibili.

Premierul Ahmet Davutoglu, actualul şef al formaţiunii conservator-religioase AKP, poate doar visa la rezultatele predecesorului său. După 34% la prima victorie electorală şi aproape 50% acum patru ani, urmează un eşec amar - indică sondajele. Pe lângă pierderea majorităţii absolute, AKP va mai fi nevoit să se încline şi în faţa unei coaliţii - lucru pe care Erdogan îl respinge vehement catalogându-l o catastrofă politică.

Inevitabilele coaliţii

Ca tactică electorală, stânga naţionalist-kemalistă CHP şi naţionaliştii de dreapta din MHP au respins de la sine ideea unei coaliţii cu AKP. Dar e puţin probabil că, la o adică, vor rezista tentaţiei de a fi cooptaţi la guvernare.

Acelaşi lucru e valabil şi pentru kurzii din HDP care, din rândurile opoziţiei, nu şi-ar putea atinge scopurile: mai multă democraţie şi autonomie pentru kurzi, aleviţi şi alte minorităţi religioase.

Pentru HDP, prima intrare legitimată democratic în plen presupune saltul pragului de 10%. Conform sondajelor, nu pragul electoral ar fi problema, ci cât de uşor îi va fi partidului aflat sub conducerea carismaticului lider kurd Selahattin Demirtas să-l depăşească. Mulţi adversari ai lui Erdogan, inclusiv turci, ar putea vota cu HDP, pentru a-i da o lecţie lui Erdogan şi a-l pune la colţ.

Conştient fiind de importanţa prezenţei HDP în Parlament, pentru propriul său viitor politic, dar şi pentru cel al AKP, Erdogan - autoproclamat la o întrunire "bărbatul naţiunii" - a făcut o grămadă de gafe. Astfel, HDP a fost catalogat drept "partid al armenilor şi al homosexualilor". Mai mult, HDP ar reprezenta interesele grupării militante kurde PKK. În urmă cu 30 de ani, această formaţiune a început un război contra Turciei, în care au murit peste 40.000 de oameni. Cu asemenea vorbe deplasate şi atacuri murdare, Erdogan şi-a pus la bătaie şi ultima fărâmă de credibilitate politică.

Din nou "bolnavul de la Bosfor"?

Teama bolnăvicioasă a lui Erdogan faţă de pierderea puterii şi a înaltei sale poziţii a făcut ca Turcia să se afle la răscruce de drumuri. Alegerile parlamentare din 7 iunie vor decide dacă ţara care aspiră la integrarea în UE va devia de la modernitate sau o va lua pe calea raţiunii economice şi politice.

În cazul în care se va îndepărta de valorile universale ale Europei, ţara aflată în directă vecinătate a regiunilor măcinate de conflicte riscă să ajungă iar "bolnavul de la Bosfor" - cum era numit de către adversarii săi, Imperiul Otoman pe care Erdogan îl prea-slăveşte atâta.