1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Uniunea Europeană – o consecinţă a reunificării germane?

Reunificarea Germaniei şi extinderea către Est a UE – iată două fenomene istorice strâns legate unul de altul. Căci după căderea zidului de la Berlin a fost lesne de anticipat că statele proaspăt eliberate de sub tutela sovietică îşi vor proiecta viitorul în cadrul UE. Ambele procese istorice au suferit o evoluţie comparabilă, transcendând de la euforia momentului iniţial la un realism pragmatic şi mai degrabă pesimist.

Drapelurile Germaniei şi Uniunii Europene par să fluture la unison

Drapelurile Germaniei şi Uniunii Europene par să fluture la unison

La 15 ani de la reîntregirea Germaniei părea să se desăvârşească şi reunificarea Europei, după aderarea în 2004 a opt state est-europene alături de Malta şi Cipru. Politicienii afirmă adesea că cele două fenomene istorice sunt cele două feţe ale aceleiaşi medalii. Premierul luxemburghez Jean-Claude Juncker s-a exprimat în felul următor: Înainte de 1989 UE era îngrădită de un zid real – cel de la Berlin. După prăbuşirea acestuia, UE a trebuit să caute o nouă cale, nu numai prin integrarea fostei RDG, ci prin extinderea sa asupra celorlalte state est-europene.

Privind restrospectiv, nu a existat nici o alternativă atât pentru reunificarea Germaniei cât şi pentru extinderea Europei, subliniază Ministrul german de Externe, Joschka Fischer. Atitudinea clasei politice germane în anii 1990 de susţinere a integrării europene, fără a atribui, în acelaşi timp, Germaniei o poziţie specială, a spulberat eventualele temeri franceze respectiv britanice legate de reunificarea adversarului lor de odinioară. În ciuda eforturilor pe care le-a implicat Reunificarea, Germania a participat la Uniunea monetară precum şi la Uniunea comunitară politică, după prevederile Tratatului de la Maastricht semnat în 1993.

Străduinţele Germaniei de a face faţă simultan provocărilor atât în plan intern cât şi în plan european, n-au fost încununate de succesul scontat. Astfel, Germania oferă vecinilor ei din nou motive de îngrijorare, nu însă datorită greutăţii sale politice, în calitate de membră a UE cu cea mai numeroasă populaţie, ci datorită adâncii crize structurale cu care se confruntă în prezent şi care are repercursiuni asupra întregii comunităţi europene. Creşterea deficitului bugetar german apasă asupra performanţelor economice ale comunităţii, a explicat comisarul monetar Joaquin Almunia, admiţând însă că efectele negative se datorează în mare parte costurilor provocate de Reunificare. De aceea, pactul de creştere şi stabilitate reformat permite Germaniei de a beneficia de circumstanţe atentuante la evaluarea deficitului bugetar. Şi contribuţiile nete ale Germaniei către Bruxelles s-au redus la jumătate de la mijlocul anilor ’90 încoace, deoarece Germania şi-a asumat obligaţia unui transfer financiar intern net superior celoralţi membri ai UE. Germania, cartea de vizită a Europei, s-a transformat încet, încet în oaia neagră, luptându-se – lipsită de viziunile şi forţa creatoare de odinioară – să-şi impună, aidoma Franţei sau Marii Britanii, propriile interese naţionale în plan european.

Astfel îşi pierde Germania, mai mare şi mai puternică, supremaţia în cadrul UE. Nici tandemul franco-german, motorul de altă dată al UE, nu pare să-şi mai poată asuma o funcţie promotoare, după cum a demonstrat recent eşecul ratificării Constituţiei europene. Acesta a fost ultimul mare proiect comun al celor două ţări, cu care ele au sperat să se poată profila în continuare ca leaderi europeni. Statele fondatoare ale Uniunii par vlăguite şi părăsite de spiritul european. Să se fi strămutat centrul Europei, odată cu extinderea ei, către Est?

  • Data 30.09.2005
  • Autoare/Autor Bernd Riegert/Ana-Maria Tighineanu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1TK
  • Data 30.09.2005
  • Autoare/Autor Bernd Riegert/Ana-Maria Tighineanu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1TK