Uniunea Europeană în ajutorul sinistraţilor | Europa | DW | 28.08.2008
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Uniunea Europeană în ajutorul sinistraţilor

Comisia Europeană are un departament special denumit MIC (Centrul de Monitorizare şi Informare) care se ocupă de coordonarea ajutoarelor în caz de dezastre naturale sau de altă natură.

default

Inundaţiile nu au graniţe

Pia Bucella, director responsabil de protecţia civilă în cadrul Comisiei Europene, explică: “ Adunăm toate informaţiile de la ţările care au nevoie de ajutor şi apoi încercăm să vedem ce le putem oferi. Lucrăm împreună pentru obiectivul comun de a oferi ajutor acolo unde este nevoie.”

Mecanismul de protecţie civilă este disponibil 24 de ore de 24, tot anul. El intră în acţiune, ca urmare a cererilor de asistenţă adresate UE, exprimate de mai multe ţări europene. În Europa, inundaţiile şi incendiile forestiere se manifestă în mod regulat pe timpul verii. Anul acesta, arii extinse din România şi din ţările învecinate au fost afectate de inundaţii, iar în luna iulie, Grecia se confrunta la un moment dat cu peste 65 de incendii.

Ajutor european şi pentru România

Ţările UE au acordat asistenţă în ambele cazuri. Atunci când ploile torenţiale au lovit România, Moldova şi Ucraina, luând vieţi şi distrugând case, mecanismul comunitar de protecţie civilă a primit cereri de echipamente specifice de la ţările afectate. UE a coordonat acţiunile prin care au fost donate generatoare, bărci, corturi şi pompe. Atunci când se confruntă cu situaţii critice, orice ţară poate solicita asistenţă de urgenţă, ajutor umanitar şi pentru reconstrucţie - indiferent dacă este sau nu membră a Uniunii. În 2007, 84 de persoane şi-au pierdut viaţa în incendiile forestiere din Grecia, iar 2700 de km² de păduri, livezi de măslini şi culturi agricole au fost distruse. Anul acesta, Grecia a solicitat asistenţă în luna iulie, atunci când insula Rodos lupta să stingă incendiile forestiere care cuprinseseră 15 km² de teren. Mecanismul comunitar de protecţie civilă a garantat împrumutul a cinci aparate de zbor din alte state membre, care să sprijine eforturile de stingere a incendiilor.

Conform site-ului oficial al Comisiei Europene, UE a acţionat şi în afara Europei, acordând anul acesta asistenţă Chinei, Birmaniei, Boliviei şi Ecuadorului, sub formă de echipamente şi experţi care să evalueze măsurile de ajutorare necesare. Islanda, Liechtenstein şi Norvegia s-au alăturat eforturilor celor 27 de state membre ale UE.

Centrul Comun de Cercetare European îşi aduce la rândul său contribuţia, furnizând previziuni referitoare la inundaţii, cutremure, incendii şi furtuni şi monitorizând apoi evoluţia acestora prin intermediul sateliţilor.

Centrul de Monitorizare şi Informare a jucat un rol esenţial în combaterea efectelor inundaţiilor din România. Acest mecanismul facilitează răspunsul în domeniul protecţiei civile la toate tipurile de situaţii de urgenţă majoră care se produc pe teritoriul Comunităţii sau în afara acestuia. Printre acestea se includ dezastre naturale sau provocate de om, acte de terorism şi accidente tehnologice, radiologice şi de mediu, inclusiv poluarea marină accidentală.

Vă mai recomandăm