Uniunea Europeană şi Rusia

Summitul Europeano rus, sub regia premierului italian Silvio Berlusconi, a avut toate atributele unui spectacol prost jucat .Premierul italian care deţine şi preşedinţia în termen a Uniunii Europene l-a luat sub aripă pe prietenul său rus ori de cîte ori s-au făcut auzite critici la adresa actualei politici a Kremlimului umbrită mai cu seamă de afacerea Yukos. .Impresia finală ar fi fost că europenilor le este teamă încă de Rusia. Oare de ce ne aşteptăm ori de cîte ori se instituie dialogul ruso european , la modificări substanţiale de ritual ? Fiindcă , am putea afirma fără a greşi - cetăţenii Europei continuă, în pofida evidenţelor, să se aştepte ca spunerea lucrurilor pe nume, criticile justificate să se facă auzite ori de cîte ori este cazul, ei se aşteaptă ca tratatele şi acordurile convenite să fie respectate sau, în caz contrar cei vinovaţi să fie traşi la răspundere. Dar tot acest orizont de aşteptare, legitim, se dovedeşte a fi în situaţia dată, o dorinţă deşartă. Căci la Roma, în locul rezultatelor concrete şi ale confruntărilor loiale şi directe , s-au instituit discursurile bombastice şi declaraţiile de intenţie. Se tem oare eurocraţii de la Bruxelles de Rusia? Cred cumva domnii Berlusconi Prodi şi Solana că dacă Vladimir Putin nu-şi primeşte porţia de amabilităţi, ursul rus va ieşi din nou din bîrlog? Şi dacă lucrurile stau întocmai, nu cumva demnităţile europene sunt deţinute tocmai de cei care nu le merită fiind inapţi să reprezinte punctul de vedere al celor care i-au ales? Stilul în care Berlsuconi înţelege să-şi exercite preşedinţia în termen a Consiliului Europei, felul în care el l-a prezentat pe Vladimit Putin ca fiind un democrat impecabil, care nu urmăreşte decît ca în Rusia să domnească transparenţa politică absolută , principiile statului de drept cu care să poată fi curmate atît corupţia cît şi asasinatele teroriste sau mafiotice, ţin mai degrabă de recuzita unei opere de trei parale decît de spectacolul demn al unei autentice scene politice. Cum se pot explica toate acestea devreme ce tot la Bruxelles a fost exprimată cu doar foarte scurtă vreme înaintea sosirii lui Putin la Roma, îngrijorarea provocată de felul în care autorităţile ruse au soluţionat cazul Yukos? De ce a renunţat Prodi să-i transmită oaspetelui rus mesajul acestei îngrijorări şi a preferat ca la finele summitului să declare că Putin a promis că scandalul va fi curmat conform principiilor statului de drept? De ce in textul declaraţiei finale nu se mai găseşte nici urmă de temerile expirmate în ajun cu privire la recăderea politicii ruse în vechi metehne? De ce nici Solana nici Prodi şi cu atît mai puţin Berlsuconi nu şi- au manifestat îngrijorarea faţă de cazul doctorului olandez Arjian Erkel răpit de 450 de zile de piraţi din Daghestan , o republică membră a Federaţiei Ruse? De ce nu se referă nici unul din cei trei înalţi demnitari europeni la flagrantele încălcări , în cazul dat, ale prevederilor rezoluţiei ONU conform cărora răspunderea pentru colaboratorilor ei îi revine ţării gazdă, în ocurenţă Rusiei? In textul declaraţiei finale lipseşte formula "drepturile omului", lipsesc referirile la alegerile din Cecenia desfăşurate în condiţii mai mult decît dubioase, nu se fac aluzii nici la soarta miilor de refugiaţi nici la şicanarea ziariştilor.Nu cumva tocmai aceste subiecte se cer clarificate înainte de a intenţiona acordarea privilegiului ca cetăţenii unui stat să beneficieze de libertatea de a circula fără viză sau ca barierele schimburilor economice să fie ridicate? De ce în acelaşi text lipsesc avertismentele adresate Rusiei, de a semna protocolul de la Kyoto,? Pe scurt , unde este curajul Europei? Cine a asistat la întîlnirea Berlsuconi Putin, a avut impresia că vizionează o o superproducţie holywoodiană, istorică şi anacronică în acelaşi timp, , în care imperatorul a fost într-atît de intimidat în faţa imperturbabilului ţar sosit de la Moscova încît şi-a pierdut pînă şi bruma de curaj ce-o mai avea înaintea marii întîlniri.