Uniunea Europeană îşi căută în disperare preşedintele
11 noiembrie 2009
Tratatul de reformă al Uniunii Europene nu specifică prea clar care vor fi atribuţiile acestor lideri ai spaţiului comunitar. Diplomaţii de la Bruxelles răspund în general, că depinde de personalitatea şi de experienţa practică a celor care vor deţine aceste funcţii. De mai multe săptămâni încoace, se discută în spatele uşilor închise cine va ocupa aceste posturi noi. Până acum, se ştie doar că preşedintele Uniunii trebuie să fie un conservator, din moment ce majoritatea guvernelor celor 27 de state membre sunt dominate de conservatori. În plus, viitorul preşedinte va fi un fost şef de guvern. Ministrul de externe urmează să fie un socialdemocrat sau socialist.
Se caută un echilibru între conservatori şi socialdemocraţi
Candidatul favorit în cursa pentru preşedinţia Uniunii Europene părea să fie fostul premier britanic Tony Blair, pe baza experienţei şi a popularităţii sale, însă acum s-a stabilit că funcţia supremă nu va fi preluată de un socialdemocrat. Printre posibilii candidaţi conservatori se numără premierul luxemburghez Jean-Claude Juncker, un veteran al idealurilor europene, pe care mulţi îl consideră însă prea antipatic. La rândul său, premierul belgian Herman van Rumpoy e un tehnocrat aproape necunoscut pe plan internaţional, la care belgienii însă nu vor în ruptul capului să renunţe, întrucât e un negociator atât de abil încât a reuşit să aplaneze gâlceava cronică dintre valoni şi flamanzi. Mai candidează în fine şi şeful creştin-democrat al guvernului olandez, Jan-Peter Balkenende.
Jean-Claude Juncker a declarat că a ar prelua postul de preşedinte european numai în cazul în care i s-ar oferi prerogative foarte importante. Ceea ce nu-i încântă însă pe pe liderii de guvern din cele 27 de state membre care preferă un preşedinte cu o funcţie mai degrabă simbolică şi reprezentativă.
În discuţiile privind ocuparea fotoliului de preşedinte european, s-a vehiculat şi numele fostului cancelar austriac Wolfgang Schüssel, şi chiar cel al fostului şef de guvern de la Berlin, Helmut Kohl. Dar acesta din urmă suferă de probleme grave de sănătate. Un alt posibil candidat din Republica Federală este social-democratul Frank-Walter Steinmeier, fostul şef al diplomaţiei germane.
Chiar şi un fost comunist a intrat în cursa pentru fotoliul de ministru european de externe
În cazul în care preşedintele european va proveni dintr-o ţară mai mică, un politician dintr-un stat cu o populaţie mai numeroasă va fi desemnat ministru de externe. Până în prezent, candidatul cu cele mai mari şanse părea să fie şeful diplomaţiei britanice, laburistul David Miliband. El a declarat însă recent că nu este interesat de un astfel de post, pentru că nu vrea să părăsească cabinetul de la Londra.
La rândul său, premierul italian Silvio Berlusconi a trimis un fost comunist în cursa pentru postul de ministru european de externe. Actualul şef al diplomaţiei italiene, Massimo D'Alema, a condus cândva cabinetul de la Roma şi a declarat că n-are prea multe şanse de-a obţine postul de Înalt Reprezentant al politicii externe europene. Trecutul său comunist ar putea să-l discalifice din start, mai ales în ochii liderilor statelor esteuropene care îşi aduc încă foarte bine aminte de ororile totalitarismului de sorginte stângistă.
Diplomaţii de la Bruxelles nu exclud posibilitatea ca Suedia, care deţine preşedinţia semestrială a Uniunii, să le mai prezinte candidaţi-surpriză. Peste opt zile, pe 19 noimbrie 2009, cei 27 de şefi de stat şi de guvern vor trebui totuşi să decidă cine va ocupa cele două fotolii.
Autor: Bernd Riegert / Alexandra Sora
Redactor: Petre M. Iancu