1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Ungaria preia de la Belgia preşedinţia UE

Ungaria se pregăteşte să preia preşedinţia UE de la Belgia într-o perioadă marcată de criza prin care trece moneda europeană. Belgia, în schimb, îşi încheie mandatul exact aşa cum l-a început: fără guvern.

default

Belgia, ţară a cărui guvern nu a putut fi format din cauza diferendelor profunde dintre flamanzi şi valoni, izbucnite după alegerile legislative din iunie, şi-a îndeplinit cu succes misiunea la şefia Uniunii Europene. Belgiei i se datorează, printre altele, crearea unor mecanisme stricte de supraveghere financiară în cadrul Uniunii sau apariţia mecanismului de stabilitate financiară, menit a sări, la nevoie, în ajutorul monedei europene. Ar mai fi de consemnat inclusiv intrarea în funcţiune a serviciului european pentru acţiune externă, domeniu în care Ungaria va avea mult de lucru.

"UE are două mari slăbiciuni. Este vorba pe de-o parte de guvernul economic european, iar pe de altă parte de serviciul european pentru acţiune externă. Îmbunătăţirea acestor două domenii este esenţială pentru viitorul statelor membre", a declarat ministrul belgian de Externe, Steven Vanackere. De aceeaşi părere este şi omologul său maghiar, Janos Martonyi, care a anunţat deja că în timpul preşedinţiei Uniunii, Ungaria se va concentra cu precădere asupra crizei din zona euro. "Nimic nu este mai important acum ca liniştirea pieţelor financiare şi depăşirea crizei", a spus Martonyi.

Ungaria intenţionează de asemenea să accelereze procesul creării unui guvern economic european, lucru cerut încă de la începutul acestui ani de preşedintele UE, Herman Van Rompuy. În opinia acestuia, unui guvern economic al celor 27 de state membre ar reuşi să coordoneze mai bine politicile de combatere a crizei. În prezent, şefii de state şi guverne din UE sunt responsabili pentru strategia economică a guvernului lor naţional. În viitor, aceştia "vor trebui să fie responsabili la nivelul UE", spunea Van Rompuy acum câteva luni.

Ungaria, ţară care nu face parte din zona euro şi care se confruntă momentam cu grave probleme economice, se simte "îndepărtată" de UE, spune Eniko Gyori, secretar de stat pe probleme europene.

"Sondajele realizate recent indică o stare de spirit deloc îmbucurătoare în Ungaria atunci când vine vorba de UE. După integrare, oamenii şi-au pierdut încrederea în Uniune. Ar fi timpul ca maghiarii să simtă că au o minimă legătură cu preşedinţia Uniunii Europene", declară Gyori.

Autor: Cristoph Hasselbach / Vlad Drăghicescu

Redactor: Medana Weident