Unde sunt zăpezile de altădată?

Dincolo de orice îndoială este faptul că aşa zisa flotă a solidarităţii a fost mai mult decît o simplă acţiune umanitară în sprijinul populaţiei palestiniene civile din Fîşia Gaza, aflată într-o situaţie adesea disperată de cînd a fost ţintuită locului, de către Israel, în 2008. Pacifiştii erau în realitate activişti pro-palestinieni, aflaţi în legătură cu organizaţia teroristă Hamas. Ţelul declarat al acţiunii lor a fost unul provocator, vizînd spargerea embargoului impus de Israel. Pe de altă parte însă, nu există nici o îndoială că reacţia forţelor militare israeliene a fost excesivă, dictată de nervoziate, prost dirijată şi controlată. Repeziciunea cu care militarii israelieni au intervenit s-a soldat cu un măcel care a adus prejudicii imaginii, şi aşa şifonate, a Ierusalimului în lume, scrie LA STAMPA.

Motiv mai mult decît suficient pentru ca situaţia creată după acţiunea militară a statului evreu împotriva aşa zisei flote a solidarităţii cu Fîşia Gaza să-i smulgă pur şi simplu un oftat comentatorului ce-şi publică opinia pe prima pagină a ziarului DIE WELT. „Israelul - scrie autorul articolului – pare a sta cu spatele, simţindu-se abandonat, din care pricină îşi pierde din cînd în cînd cumpătul, ieşindu-şi din fire. Ceea ce nu scuză acţiunea militară, dar explică de ce Israelul a găsit de cuviinţă să procedeze astfel. Israelului trebuie să-i fi pricinuit mult sînge rău faptul că o organizaţie ca Pax Christi s-a lăsat instrumentalizată de Hamas, că un scriitor ca Henning Mankell s-a comportat ca un activist antiisraelian, că membri ai partidului stîngii furnizează relatări de groază după modelul celor despre Boatpeople din timpul războiului din Vietnam”. Comentariul se încheie cu aceeaşi exclamaţie din titlu "Ah, Israel!"

În timp ce autorităţile de la Ierusalim legitimează intervenţia militară împotriva activiştilor pro-palestinieni, nu puţini analişti politici deplîng efectul contrar al operaţiunii care, consideră LE MONDE, a fost un fiasco pe toate planurile: înainte de orice, ea a fost o tragedie umană, circa zece activişti turci au fost împuşcaţi. La aceasta se adaugă fiascoul diplomatic, devreme ce convoiul a fost atacat de militarii israelieni în apele internaţionale. În al treilea rînd, a fost o catastrofă politică, relevînd caracterul absurd al blocadei nefericitei Fîşii Gaza, care nu şi-a atins cîtuşi de puţin obiecivele. Dimpotrivă, organizaţia Hamas iese din întreaga situaţie nu mai slăbită, ci mai întremată.”

Şi totuşi, un ziar francez, LA REPUBLIQUE DES PYRENEES, se întreabă: „Ce s-a întîmplat cu legendara inteligenţă a Israelului, cu forţa armatei sale?" În loc de răspuns citează cuvintele celebrului scriitor israelian Amos Oz: „Prin această operaţiune suntem pe cale să devenim paria omenirii”.

O teamă pe care NEUE ZÜRCHER ZEITUNG o temperează, constatînd că, în timp ce declaraţia finală a conferinţei pentru dezarmare de la New York ţintuieşte la stâlpul infamiei Israelul, Iranul nici măcar nu este pomenit în text, deşi este singura ţară care încalcă flagrant prevederile Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică. După ce citeză şi alte „miopii” ale aceleiaşi declaraţii, din care lipsesc măsurile care doar ele ar putea pune capăt diseminării nucleare, cotidianul elveţian conchide: "Dacă acesta este singurul rezultat a ceea ce se numeşte diplomaţie, să nu ne punem prea mari speranţe în puterile ei."

"Cui i-a slujit atunci intervenţia deloc diplomatică, ba chiar ucigaşă a Israelului împotriva aşa numitului convoi umanitar" – se întreabă retoric LE MIDI LIBRE furnizînd următorul răspuns: "În mod cert nu statului evreu, care se vede confruntat acum cu un val de consternare. Şi ori de cîte ori Israelul ajunge pe banca acuzării, reapare vechiul reflex: propria sa securitate primează în faţa dreptului internaţional, iar israelienii ţin spatele armatei, indiferent ce s-a întîmplat."

Iar ceea ce s-a întămplat deunăzi îl pune în mare dificultate şi pe preşedintele Obama, care, în măsura în care trebuie să furnizeze garanţia de securitate a statului Israel, trebuie să-şi păstreze şi rolul de mediator. Ceea ce, din perspectiva noii doctrine americane, mizează pe atingerea unui consens în regiunile de criză, nu va fi cîtuşi de puţin uşor, se poate deduce din lectura comentariului publicat în CORRIERE DELLA SERA.

Deloc uşoară pare a fi şi alegerea unui succesor sau succesoare în funcţia de preşedinte al Germaniei, din care Horst Köhler a demisionat. Cine-i va urma, se întreabă SÜDDEUTSCHE ZEITUNG după ce constată că numele candidaţilor aduşi în discuţie este la fel de mare ca cel al unor cărţi de joc. Cine este dama, cine este regele, cine este asul. Iar fiindcă germania se află într-o situaţia foarte dificilă, oamenii speră într-o minune.

În nici o minune nu mai par a spera salariaţii din serviciile publice române care au intrat într-o grevă nelimitată de protest împotriva severelor măsuri de austeritate cu care guvernul Boc speră să poată mai bine administra finanţele statului – rezultă din paginile cotidianului NEUE ZÜRCHER ZEITUNG care publică o analiză a situaţiei din România, însoţită de fotografia color a unei demonstraţii de protest a pensionarilor, purtînd pancarte cu sloganuri ostile la adresa actualei conduceri a ţării.

Autor: Rodica Binder
Redactor: Alexandra Sora