Unde sunt zăpezile de altă dată?
28 februarie 2008
La puţină vreme după venirea la putere a preşedintelui Nicolas Sarkozy, motorul a cam început să tuşească. Oare de ce? Totul părea să fi început sub zodii favorabile.
Noul preşedinte al Franţei, Nicolas Sarkozy, erijat în promotor al schimbării, a cultivat la prima sa întîlnire cu cancelara Angela Merkel vechile ritualuri ale amiciţiei franco- germane. Numai că schimbul de amabilităţi, obişnuitele pupături pe obraji şi zîmbetele nu pot suplini reala empatie care face ca o prietenie politică să şi funcţioneze conform aşteptărilor.
Chiar dacă între ex-cancelarul Schröder şi fostul preşedinte Chirac nu a domnit nici de la început şi nici neîntrerupt armonia deplină, relaţia lor a fost una solidă şi destul de îndelungată.
Întâlniri contramandate
Semnele „înstrăinării” au venit din partea noului Şef al Palatului Elysee, cel mai recent fiind amînarea unei consultări bilaterale tradiţionale. Programată pe 3 martie, întîlnirea Sarkozy-Merkel a fost contramandată de preşedintele Franţei, cu o vagă rugăminte de înţelegere adresată cancelarei germane.
Nu a fost însă singurul faux pas făcut de Sarkozy în trainicul pînă acum menaj franco-german: ministrul francez al economiei Christine Lagarde urma să poarte la Paris o convorbire cu omologul ei german Peer Steinbrück. Rugată de preşedintele ei să-l însoţească la Saint Bonnet de Rochefort, doamna Lagarde a fost nevoită să contramandeze întîlnirea ceea ce pentru partea germană constituie un nou afront.
Sarkozy compensează cu alte iniţiative
De partea cealaltă a Rinului însă domneşte o ostentativă indiferenţă faţă de partenerul german. O atitudine momentan firească – ar fi tentate să aprecieze spiritele mai îngăduitoare care ştiu şi ce probleme are la el acasă preşedintele Franţei. Nu este vorba de presa care exploatează copios abundentele ocazii pe care Sarkozy le oferă opiniei publice în materie de viaţă particulară şi comportament politic, ci de o scădere dramatică a popularităţii sale interne tocmai în pragul alegerilor comunale programate în martie.
Ca şi spre a compensa acest deficit, preşedintele Franţei şi-a intensificat iniţiativele „ internaţionale”. Cu una dintre acestea, şi anume Proiectul Uniunii Mediteraneene, Sarkozy a reuşit să sporească iritaţiile deja survenite în relaţia Paris - Berlin, nu în ultimă instanţă şi din pricina unei nepotriviri de caracter pre-existente.
Chiar dacă precedente de acest fel au mai existat, ele nu au fost într-atît de flagrante, iar tandemul franco-german a izbutit să le depăşească întotdeauna în cele din urmă, cu brio. Rămîne de văzut ce se va întîmpla cînd Franţa va prelua preşedinţia în termen a Uniunii Europene. Tensiunea oricum, sporeşte.