Unde sunt examenele de altădată

Reintroducerea examenului de admitere la universitate echivalează în domeniul educaţiei cu o restaurare a firescului. A fost nevoie însă de două decenii de eşecuri cu efecte dramatice pe multe planuri pentru ca politica românească să se întoarcă la soluţiile simple şi verificate. Şi cu siguranţă că va fi nevoie iarăşi de o tranziţie îndelungată pentru a regăsi pe de-a-ntregul etica tradiţională a vieţii intelectuale.

Anii de libertate au distrus în domeniul universitar ceea ce mai rămăsese intact în timpul comunismului. Cu excepţia unor domenii sensibile sub aspect politic şi doctrinar, aşa cum erau filosofia, sociologia sau psihologia, care au fost distruse radical, existau încă, în ciuda izolării politice, spaţii bine apărate de competenţă şi de pasiune intelectuală, după cum exista un nivel mediu mult mai ridicat al vieţii universitare.

Evoluţia intelectuală a epocii comuniste a fost ea însăşi extrem de complicată, cu suişuri şi coborâşuri, cu perioade de strangulare ideologică sau de relativă libertate, cu izbânzi paradoxale şi cu căderi ruşinoase. Dar, în general, sistemul de educaţie a reuşit performanţa, care nu a fost deloc preţuită la justa valoare, de a păstra un mecanism corect de selecţie şcolară.

Această elementară operaţiune logică a fost însă imediat înlăturată, fără reflecţie, fără zbateri şi fără să asistăm propriu-zis la o revoluţie egalitară, de tipul celei care, păstrând totuşi proporţiile, s-a petrecut în universităţile americane în timpul acţiunii afirmative. A fost pur şi simplu un abandon spontan al criteriilor intelectuale, unul provocat de presiunea masivă a unei societăţi care dorea instinctiv să şteargă toate diferenţele.

În primele zile ale lui 1990, mulţi oameni tineri şi-au spus fericiţi: ”acum a venit şi timpul nostru”. Acest ”timp” a fost, fireşte, înţeles de fiecare ca momentul de graţie al afirmării de sine, ceea ce a declanşat competiţia teribilă din ultimii 20 de ani. În anumite privinţe însă competiţia a fost înţeleasă greşit. Cei care nu avuseseră acces la educaţia universitară au crezut că de vină pentru eşecul lor a fost comunismul şi au creat o puternică presiune pentru ca regula jocului să fie schimbată.

Noii aspiranţi nutreau însă idealurile sociale ale lumii vechi într-o lume nouă, în care relaţia dintre intelectuali şi neintelectuali ar fi trebuit ea însăşi să fie reevaluată. Goana după diplome şi multiplicarea lor inflaţionară a reprezentat asaltul asupra condiţiei de persoană ”titrată”, resimţită ca un privilegiu îndoielnic.

Apariţia universităţilor particulare a fost, paradoxal, expresia populismului antielitar care şi-a propus să desfiinţeze monopolul vechilor universităţi selective.

După 20 de ani de rătăcire, România dă totuşi semne că se întoarce pe calea cea bună. Ministrul Educaţiei, clujeanul Cătălin Baba a emis un ordin potrivit căruia ”instituţiile de învăţământ superior organizează examene de admitere pentru admiterea în fiecare program şi ciclu de studii universitare”.

Se renunţă implicit la dosarul şcolar cu notele obţinute în timpul liceului, ceea ce atârnă mai greu decât toată legea nouă a educaţiei. Bacalaureatul onest, instituit de fostul ministru Daniel Funeriu şi reluarea selecţiei pe bază de examen la facultate reprezintă, laolaltă cu clasificarea universităţilor, adevărata reformă.

Totuşi nu e decât un început firav. Fără surse sigure şi consistente de finanţare aşa numita autonomie universitară nu va face decât să continue politica aceasta inflaţionară, mizând pe taxe şi cifre mari de şcolarizare.

De altfel, autonomia universitară este în mare măsură iluzorie, şi nu pentru că Guvernul s-ar amesteca mai mult decât trebuie, ci pentru că universităţile manifestă o atitudine servilă faţă de criteriile economice şi caută sinucigaş o cât mai mare integrare cu piaţa muncii.

Este o mai veche discuţie şi care sfârşeşte de fiecare dată cu noi şi noi abdicări. În realitate, abia o finanţare publică mai consistentă ar fi de natură să consolideze autonomia universitară şi să apere criteriile unei adevărate vieţi intelectuale.