1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate

Unde se dă mită şi cui?

Un sfert din populaţia globului a dat cel puţin o dată mită, în ultimele 12 luni, arată cel mai recent raport Transparency International (TI). Nivelul corupţiei a crescut în toata lumea, în ultimii trei ani.

default

Pe locuri de frunte în acest raport se află Afghanistan, Nigeria, Irak şi India, urmate de China, Rusia şi mare parte din Orientul Mijlociu.

O creştere a nivelului corupţiei a fost înregistrată şi în Statele Unite, dar şi în anumite ţări membre ale Uniunii Europene, arată Transparency International (TI). În medie 60% dintre participanţii la chestionare au declarat că astfel de incidente s-au înmulţit, la ei în ţară.

Banii negri se îndreaptă cel mai des către buzunarele poliţiştilor, iar aceasta nu este exclusiv o realitate românescă, ci un obicei care pare să fie răspândit în toată lumea. Cam pe toate continentele, oamenii spun că recurg la mită, "pentru a evita problemele cu autorităţile sau pentru a face lucrurile să meargă mai repede.”

Transparency International Logo

Topul corupţilor

La nivel european, 73% din populaţie e de părere că fenomenul corupţiei s-a intensificat. La fel, 70% din locuitorii Germaniei cred că la ei în ţară se dă mai multă mită decât în urmă cu câţiva ani şi un sfert dintre ei consideră că nivelul corupţiei a rămas neschimbat.

Românii văd realitatea într-un mod şi mai pesimist decât majoritatea europenilor: 87% din cele peste 17 000 de persoane intervievate au răspuns că fenomenul corupţiei este în creştere în România. 11% cred că situaţia nu s-a schimbat, în comparaţie cu ultimii ani şi numai 2% văd o ameliorare a nivelului corupţiei.

Partidele politice, parlamentarii, justiţia şi poliţia se află în topul corupţilor, spun românii. Urmează funcţionarii publici, sectorul privat, mass media şi educaţia. În raportul TI, nu apar informaţii despre sistemul medical din România.

Mass-media şi lupta anti-corupţie

Mai mult de un sfert dintre români, respectiv 28% au dat mită în ultimele 12 luni. În Uniunea Europeană îi intrec numai lituanienii, cu 34%. Din raportul prezentat la Berlin mai rezultă că persoanele cu venituri mici recurg cel mai des la a plăti mită. Într-adevăr, statisticile arată că cel mai puţin - sau chiar deloc - s-a dat şpagă în 2010 în ţări cu un nivel de trai ridicat, cum ar fi Marea Britanie, Elveţia şi statele scandinave. Nici un danez de pildă, conform declaraţiilor celor intervievaţi, nu a încercat în 2010 să influenţeze vreo decizie, prin bani negri.

Illustration zur Korruption

Deşi unii arată cu degetul şi către mass-media, la nivel mondial 25% din populaţie îşi pune speranţa tocmai în aceste instituţii, în lupta împotriva corupţiei. Românii, dar şi germanii, francezii sau slovenii găsesc acţiunile anti-corupţie ale guvernelor lor ca fiind total ineficiente.

Studiul a fost realizat pe un eşantion de peste 91 000 de persoane din 86 de ţări. Barometrul Global al Corupţiei este lansat anual de Transparency International (TI) la nivel global şi este un indicator care se referă la modul în care corupţia afectează cetăţenii la nivel naţional.

Deşi percepţia publicului, în ceea ce priveşte nivelul corupţiei, este deosebit de importantă, consideră TI, pentru că fenomenul are efecte în primul rând la nivel individual, rezultatele au fost comparate cu analizele de ţară ale unor specialişti. În cele mai multe cazuri, acestea din urmă au fost asemănătoare cu părerile cetăţenilor, referitoare la nivelul corupţiei.

Autor: Lavinia Pitu, DW-Berlin
Redactor: Robert Schwartz