1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Unde are loc Eurovision 2011 ?

Televiziunea publică germană va anunţa în cursul zilei de astăzi unde va avea loc spectacolul Eurovision 2011.

default

Emoţii pentru fanii Eurovision din Republica Federală: conform agenţiilor de presă, televiziunea publică germană NDR va face astăzi cunoscut oraşul în care urmează să aibă loc spectacolul din mai 2011.

De când Lena a câştigat la competiţia de la Oslo, cu piesa Satellite, germanii "se bat" pentru locul în care să organizeze show-ul, anul viitor. Pe lista concurenţilor s-au aflat de la început Berlin, Hamburg (unde, la fiecare ediţie, mii de oameni urmăresc Eurovision-ul, la un public viewing în centrul oraşului), Hanovra (oraşul natal al Lenei), Köln şi Düsseldorf.

Flughafen Tempelhof in Berlin

Fostul aeroport Berlin Tempelhof

Imagine cool...

Lena şi-a exprimat în urmă cu câteva luni preferinţa pentru capitală. “Bineînţeles că mi-ar plăcea să se organizeze în Hanovra”, a declarat Lena, “dar în general, pentru imaginea Germaniei în străinătate, cred că Berlinul ar fi foarte cool".

Asemănătoare este şi opinia locuitorilor metropolei, dar şi a primarului General al Berlinului, Klaus Wowereit: “Nici un alt oraş nu ar fi mai potrivit pentru Grand Prix decât o metropolă, cu un astfel de potenţial creativ”.

Organizatorii de la NDR par să aibă însă altă părere. Din motive financiare, dar şi pentru că pregătirea spectacolului necesită închirierea unei săli pentru mai multe săptămâni, Senatul Berlinului a propus organizarea Eurovision într-un cort uriaş, care ar putea fi aşezat pe suprafaţa fostului aeroport Tempelhof, desfiinţat recent. Specialiştii de la NDR consideră ideea nepotrivită, deoarece calitatea sunetului într-un astfel de loc nu ar fi una îndeajuns de bună.

Düsseldorfer Multifunktionsarena Esprit-Arena

Esprit- Arena, Düsseldorf

...sau sală mai mare

Pe de altă parte, Liga Germana de Fotbal (DFL), a decis să ajute Düsseldorf-ul în aceasta competiţie. DLF a permis clubului Fortuna Düsseldorf să joace câteva partide pe un alt stadion, pentru a elibera "Esprit Arena", în cazul în care Eurovision-ul s-ar desfăşura în oraşul de pe Rin.

Un avantaj pentru Düsseldorf ar fi şi că "Esprit Arena" poate găzdui 30 000 de oameni, un număr semnificativ mai mare decât sala unde s-a desfăşurat show-ul la Oslo, în care au fost prezenţi 18 000 de spectatori.

Chiar dacă până şi diverşi politicieni au adus argumente pentru organizarea Eurovision-ului în oraşul fiecăruia, rămân în lupta finală Berlinul şi Düsseldorf-ul, iar în cursul zilei de astăzi, televiziunea NDR va anunţa unde se va desfăşura Grand Prix-ul, în mai 2011.

Autor: Lavinia Pitu, DW-Berlin
Redactor: Ovidiu Suciu