Unde a dispărut jurnalistul de reportaj?

Am făcut această introducere pentru a ajunge la tema comentariului de astăzi, şi anume: Unde a dispărut jurnalistul reporter?

Nu mă refer la reporterul care transmite de la Parlament dezbaterile asupra unui text de lege, nici la reporterul care aşteaptă ore în şir la sediul unui partid anunţarea listei candidaţilor pentru Parlamentul European. Mă refer la jurnalistul care să scrie reportaj, anume acel gen de presă care aproape că a dispărut din ziarele româneşti.

Bucureştiul, şi alte oraşe mari, au acum toate o notă distinctă, faţă de acum o jumătate de an: sute şi mii de macarale îşi arată braţele în nemişcare deasupra blocurilor începute şi neterminate. Imaginea o poate asocia oricine cu aceea a primilor ani de după comunism.

Sigur că citim în fiecare zi ştiri tot mai alarmiste despre firmele de construcţii care şi-au încetat sau suspendat activitatea. Nu am citit însă nici un reportaj care să pătrundă în spatele realităţii cifrelor seci, care să spună ce fac şi ce gîndesc sutele de mii de muncitori constructori care se află acum în şomaj.

Altfel spus, citesc zilnic situaţia statistică a macaralelor care au înlemnit deasupra blocurilor neterminate, dar nu am povestea, nu am viaţa şi gîndurile celor care le manevrau.

Desigur, e doar un exemplu, şi cu siguranţă că nu e şi cel mai relevant. Din presa noastră, tot mai mult aplecată asupra politicului şi a vedetismului, lipseşte din ce în ce mai mult omul. Iar dacă acesta apare, el apare tot în zona politicului şi a vedetismului.

Nu avem nici o şansă de a citi undeva un reportaj despre o zi prelungită pînă în noapte din viaţa unui medic chirurg. Despre vecinătatea permanentă a chirurgului cu moartea, dar şi despre sentimentul pe care acesta îl trăieşte atunci cînd salvează viaţa unui om.

Jurnalistul de reportaj are acea calitate de a-şi arăta prezenţa şi de a consemna, dincolo de aparenţe, ceea ce contează cu adevărat. El poate deopotrivă să deschidă suflete şi să elibereze din tăcere destine care au stat pînă atunci sub anonimat.

Şi atunci de ce a dispărut totuşi jurnalistul de reportaj?

În primul rînd, pentru că patronii de presă din România nu creditează acest gen ziaristic. Un reportaj, oricît de bine făcut, nu poate să aducă niciodată foloasele unei ştiri cu ţintă precisă sau avantajele unui comentariu care să manipuleze opinia publică în direcţia dorită.

Apoi, jurnalistul de reportaj a devenit o specie rară pentru că, aşa cum scriam într-un comentariu anterior, pe foarte mulţi dintre noi nu ne mai surprinde, nu ne mai miră şi nu ne mai uimeşte nimic. Nu mai căutăm în adîncul lucrurilor, nu ne mai uităm la oameni ca la nişte prezenţe proaspete, ci ca la nişte indivizi definitiv şi irevocabil clasaţi.

În fine, cred că foarte mulţi dintre noi am pierdut – dacă am avut-o vreodată – prospeţimea limbajului. Altfel spus, bucuria aceea de a realiza că exprimarea unui gînd „al nostru” chiar a reuşit să ajungă şi la ceilalţi, nealterat.

Autor: George Arun

Editor: Ovidiu Suciu