1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Und „nu“ al francezilor ar însemna sfârşitul constituţiei europene

Andreas Noll27 aprilie 2005

În Franţa creşte nervozitatea înaintea referendumului privitor la constituţia europeană. Deoarece sondajele de opinie arată că în prezent peste 60% din populaţie se pronunţă împotriva adoptării constituţiei, experţii în domeniu se îndoiesc de faptul că adepţii constituţiei vor mai putea recupera handicapul. Prejudecăţile la adresa Europei unificate şi a constituţiei sunt adânc înrădăcinate în conştiinţa francezilor

https://p.dw.com/p/B1X3
Imagine: AP

Adversarii constituţiei europene sunt omniprezenţi. În suburbia pariziană Fontenay-sous-Bois, partidele radicale au lipit afişe cu enunţul „spuneţi nu Europei“, într-un rar întâlnit accord între comunişti şi partidul de extremă dreapta Frontul Naţional.

Partidul socialist francez este profund divizat. Chiar dacă în decembrie anul trecut majoritatea membrilor partidului s-au pronunţat pentru constituţie, adversarii ei aflaţi în minoritate nu au renunţat la luptă. Cu rezultate excelente: între timp, peste 60% din socialişti se pronunţă împotriva constituţiei. Experţi în domeniul referendumurilor se aşteaptă ca alegătorii socialişti să decidă votul din 29 mai.

Tabara de stânga critică mai ales caracterul liberal în sfera economiei, afirma Renaud Dehousse de la Institutul parizian de ştiinţe politice:

„Adesea oamenii luptă ca nebunii împotriva elementelor liberale din constituţie, precum libera concurenţă şi circulaţia nestingherită a mărfurilor şi serviciilor în Europa. Aceste elemente sunt combătute cu înverşunare cu toate că nimic nu este nou. Ele au fost fixate deja cu 50 de ani în urmă, în Tratatele de bază de la Roma. Am senzaţia că Franţa s-a trezit deodată şi descoperă că există un statut al Uniunii Europene care a existat deja de la început. Constituţia nu este decât un prilej de dispută asupra poziţiei pe care Franţa doreşte să o deţină în cadrul Uniunii Europene.“

Şi preşedintele Jacques Chirac s-a pronunţat asupra acestei probleme într-o dezbatere televizată:

„Avem un tineret şi un popor care poate fi mândru de Franţa, ţară care poate juca un rol conducător în Europa. Dar sunt pe cale de a deveni cei de pe urmă. Şi o spun foarte sincer: nu înţeleg şi consider că este păcat şi trist“, a declarat preşedintele francez.

Pentru a evita un „nu“ spus noii constituţii pe ultima sută de metri, campania promotorilor ei, care a trenat până în prezent, a devenit acum mai dinamică. În ziare apar în aceste zile pagini întregi cu informaţii despre proiectul constituţional ce pare a fi atât de greu de înţeles. În săptămânile dinaintea votului, politicieni din alte state Europene vor vizita Franţa pentru a susţine campania.

Dacă francezii vor vota cu „nu“ la 29 mai, Europa va fi confruntată cu eşecul total al eforturilor ei de până acum, spune cercetătorul politic Renaud Dehousse:

„Va fi sfârşitul proiectului noii Constituţii. Există multe guverne în Europa care au aprobat constituţia fără convingere şi care ar dori să o vadă anulată, dacă pot face resposabilă Franţa pentru acest fapt. Nu văd nici cum am putea solicita francezilor să mai voteze încă o dată asupra constituţiei, aşa cum s-a întâmplat în trecut în Danemarca şi Irlanda.“