1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Un viitor comun cu mandate separate – partidele germane de stânga fuzionează

Marcel Fürstenau/Ana-Maria Tighineanu2 mai 2006

Aşa-numita „Alternativă electorală pentru muncă şi echitate socială” (WASG), partidul de stânga de pe teritoriul vechilor landuri federale, intenţionează să fuzioneze cu stânga ex-comunistă din noile landuri, PDS. Ambele formaţiuni au hotârât de comun acord, în cadrul recentelor lor congrese de la Ludwigshafen respectiv Halle, ca fuziunea să aibă loc cel târziu până în vara 2007.

https://p.dw.com/p/B1O7
Partidele germane de stânga îşi vor uni destinele.
Partidele germane de stânga îşi vor uni destinele.Imagine: AP

Prezidiile federale ale celor două formaţiuni germane de stânga: „Alternativa electorală pentru muncă şi echitate socială” (WASG) şi Partidul Socialismului Democratic, au decis acum câteva luni să fuzioneze. La Ludwigshafen, şeful WASG, Oskar Lafontaine, a demonstrat necesitatea unei puternice forţe de stânga pe fundalul situaţiei internaţionale:

„Priviţi cum evoluează lucrurile în întreaga lume: În America Latină sunt aleşi preşedinţi socialişti, în ca reacţie la politica imperialistă a SUA. Pe de altă parte, mulţi europeni au încredere în formaţiunile germane de stânga şi noi nu trebuie să-i dezamăgim – acesta este apelul meu către voi toţi!”, a declarat Lafontaine, fost şef al social-democraţilor germani.

În paralel, liderul PDS, Lothar Bisky, oferea partidului său, la Halle, motive concrete în favoarea fuzionării:

„Noua formaţiune de stângă are, pe termen lung, mari şanse, dacă se va implica în mod activ împotriva extremismului de dreapta şi a rasismului, şi va contribui, în chimb, la consolidarea dialogului cultural. Noul partid de stânga are mari şanse, pe termen lung, dacă va exercita presiune împotriva subminării protecţiei sociale precum şi a privatizării forţate, şi dacă va contribui consecvent la crearea unei politici externe paşnice”.

În acest sens, Partidul Socialismului Democratic a demarat o campanie împotriva dumpingului salarial, cerând stabilirea unei remuneraţii minime de 8 Euro/oră, şi a continuat să respingă intransigent trimiterea de trupe germane în Congo, pentru supravegherea proximelor alegeri generale.

Un obstacol în calea fuzionării celor două formaţiuni germane de stânga este însă încălcarea, de către birourile regionale WASG din Berlin şi Mecklenburg-Vorpommern, a înţelegerii conform căreia cele două partide n-au voie să candideze la următoarele alegeri regionale unul împotriva celuilalt. „Alternativa electorală pentru muncă şi echitate socială” (WASG) îşi motivează candidatura independentă prin faptul că ambele landuri, guvernate în prezent de o coaliţie a Partidului Social-Democrat cu PDS, practică o politică neo-liberală, căreia WASG se opune din principiu. Acest conflict poate ajunge pentru soluţionare în faţa instanţei. Lothar Bisky, şeful PDS admite însă critica partenerilor săi din vestul Germaniei:

„’Alternativa electorală pentru muncă şi echitate socială’ a fost fondată, nu în cele din urmă, în semn de protest împotriva politicii noastre. De aceea, trebuie, aşa cum am repetat mereu, să profităm de şansa acestui proces de formare a unei noi grupări politice de stânga, pentru a ne schimba noi înşine. Cu toţii trebuie să ne mişcăm pentru a ne putea apropia unii de alţii.”

Bisky apelează, în acest context, printre altele, la mai multă înţelegere reciprocă, la o înţelegere a diferitelor medii politice în care s-au format cele două partide de stânga, şi anume pe teritoriul fostei Republici Federale respectiv în noile landuri federale din fosta RDG.

În ciuda acestor dificultăţi, coaliţia celor două partide este, la nivelul Bundestagului, deja un fapt împlinit, de la alegerile din septembrie 2005, în urma cărora grupul parlamentar comun al formaţiunilor de stânga deţine 54 de mandate.