1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Un trio germano-franco-spaniol?

Noul guvern spaniol, vrea să coopereze strâns cu Germania şi Franţa, la nivel european şi internaţional – l-a asigurat premierul spaniol Jose Luis Rodriguez Zapatero pe cancelarul federal german Gerhard Schroeder, cu prilejul vizitei sale de miercuri la Berlin. Ieri, Zapatero s-a întâlnit la Paris cu preşedintele Franţei, Jacques Chirac. Cu consecinţa că se şi vorbeşte despre extinderea alianţei bilaterale germano-franceze la un trio cu Spania. Cam pretimpuriu, după părerea comentatorului.

Jacques Chirac si Gerhard Schröder

Jacques Chirac si Gerhard Schröder

E pe puţin impresionantă imaginea prezentată de Germania şi Franţa opiniei publice mondiale, şi aceasta de aproximativ 15 luni încoace: Gerhard Schroeder şi Jacques Chirac celebrează o armonie inexistentă chiar şi în vremurile lui Konrad Adenauer şi Charles de Gaulle. Ambii emană subit “frăţie sufletească” deîndată ce se văd confruntaţi cu camere de luat vederi. Iar în conferinţele de presă, unul din ei începe fraza, pentru a ceda apoi celuilalt continuarea ei. Evident că, la ora actuală, poziţiile lor în politica externă şi europeană sunt identice.

Treptat au sesizat şi alte state că nu e vorba de o simplă stratagemă publicitară, născută în euforia lui ianuarie 2003, a celei de a 40-a aniversări a tratatului de prietenie germano-francez. Contrar tuturor prognozelor sceptice, duetul Schroeder-Chirac s-a menţinut consecvent, până azi, pe linia sa comună.

Spre deosebire de frontul alcătuit ad hoc împotriva lor: aproape că s-a evaporat clubul celor opt – sugerat de Statele Unite – care se declara solidar cu itinerariul Washingtonului spre războiul din Irak, atacând astfel Germania şi Franţa. Demis prin alegeri este de acum Jose Maria Aznar, partener al Statelor Unite, de către electoratul spaniol, şi nu doar pentru greşelile sale după atentatele teroriste din 11 martie ci şi pentru sprijinul acordat politicii americane în Irak. Premierul britanic Tony Blair se vede deasemeni confruntat cu atâta indispoziţie din populaţie – vizând politica sa faţă de Irak – că are motiv să-şi vadă primejduită realegerea.

De câteva luni încoace, Blair se apropie de duetul germano-francez: întâi sondând şansa unui compromis în chestiunile constituţiei UE şi trupelor europene de intervenţie rapidă, apoi - punct culminant - la conferinţa tripartită la vârf, din ianuarie, de la Berlin. Ceea ce pe unii i-a şi făcut să creadă într-o nouă axă Berlin-Paris-Londra, despre care, după numai câteva zile, n-a mai vorbit nimeni.

După înfrângerea lui Aznar, prin Jose Luis Rodriguez Zapatero apare acum la Berlin şi Paris cel de al doilea premier european în misiune de atenuare a fricţiunilor. A şi livrat prima dovadă că este decis să procedeze cu totul altfel decât predecesorul său şi că simpatizează cu poziţiile germano-franceze în politica externă: militarii spanioli staţionaţi până în prezent în Irak sunt în drum spre casă. A pus deasemeni capăt blocajului practicat de Aznar în chestiunea constituţiei UE: şi în această privinţă, Zapatero a trecut de partea Berlinului şi Parisului. La rândul său, Schroeder se revanşează prin faptul că nu ridică obiecţii împotriva unei apropiate întâlniri tripartite la vârf – propusă de Zapatero – germano-franco-spaniolă.

Ar fi însă pripit a distinge acum la orizont naşterea unei noi axe, de data aceasta între Berlin, Paris şi Madrid. Este, ce-i drept, de înţeles că în ajunul evenimentului incisiv al extinderii UE spre răsărit se meditează în prezent mult asupra unor viitoare constelaţii ale puterii. Nu doar în sfera mas mediei ci şi în sânul guvernelor europene. Nu e însă cazul a trece acum cu vederea că o alianţă atât de densă, precum cea stabilită în ultimele luni între Schroeder şi Chirac, reclamă mai mult decât o conferinţă la vârf tripartită. Între Germania şi Franţa, cooperarea se desfăşoară la multe niveluri, şi aceasta concomitent. Şi vădeşte interese – dar şi probleme - comune.

Eforturile lui Blair şi Zapatero, de apropiere de guvernele de la Berlin şi Paris, demonstrează însă clar un lucru: că motorul germano-francez a redevenit o forţă importantă în Europa. Iar decizia de a tinde sau nu la apropierea de aceste două state nu mai reprezintă hotărârea în favoarea sau defavoarea Statelor Unite sau a alternativei dintre Europa “veche” şi cea “nouă”. Este decizia asupra dorinţei de a aparţine sau nu de cercul restrâns al UE, pe cale a se schiţa acum la orizont.

  • Data 30.04.2004
  • Autoare/Autor Klaus Dahmann / Valeriu Lazăr
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1hG
  • Data 30.04.2004
  • Autoare/Autor Klaus Dahmann / Valeriu Lazăr
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1hG