1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Un torţionar "respectabil"

Într-o societate fără memorie, fără asumarea trecutului, vecina unui torţionar a putut să spună despre faptele abominabile ale acestuia: "Nu e nimeni de vină, aşa erau timpurile."

Alexandru Vişinescu

Alexandru Vişinescu

După cazul torţionarului Alexandru Vişinescu, asupra căruia s-a început urmărirea penală, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a solicitat miercuri Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie începerea urmăririi penale, pentru genocid, asupra lui Ion Ficior, fost comandant al Coloniei de muncă de la Periprava în perioada 1958-1963.

În documentele înaintate Parchetului se arată că, în perioada în care colonelul în rezervă Ion Ficior a fost comandantul Coloniei de la Periprava, din cauza regimului de detenţie represiv (bătăi, muncă silnică pînă la epuizare, lipsa asistenţei medicale şi a medicamentelor) au murit 103 deţinuţi condamnaţi politic. Foştii deţinuţi politici care mai sînt în viaţă au depus mărturii cutremurătoare despre tratamentele la care au fost supuşi în timpul detenţiei. Unul dintre ei, Augustin Neamţu, îşi aminteşte (conform Gîndul.info) că torţionarul Ficior era "un bărbat băţos, el ne-a spus odată că numai în plic mai mergem acasă."

Şi din păcate aşa s-a întîmplat cu mulţi dintre ei. În urma unor săpături la Periprava, specialiştii de la IICCMER au descoperit mai multe oseminte la un loc, ceea ce conduce la ipoteza unor gropi comune.

Torţionarul Ion Ficior are 85 de ani, locuieşte în Bucureşti într-un apartament cu patru camere şi are o pensie de 5.100 de lei. În plus, mai primeşte 1.500 de lei ca administrator de bloc. Unii dintre foştii deţinuţi politici au pensii de 500-600 de lei.

Într-un interviu publicat de Gândul, fostul comandant al Coloniei de muncă de la Periprava spune senin că el a făcut tot ce se putea pentru a avea grijă de deţinuţi şi că deţinuţii "mureau de bătrîneţe."

Altceva scria însă torţionarul într-o autobiografie din 1951, ca activist al PCR, ce va fi promovat la Direcţia Generală a Penitenciarelor: "Asigur partidul care m-a crescut şi m-a educat că voi duce cu şi mai multă perseverenţă lupta contra duşmanilor poporului nostru muncitor şi voi lovi fără cruţare în ei."

"Duşmanii poporului" au simţit din plin cinismul acestui angajament. Unii dintre ei, pînă la moarte. Alţii au reuşit să iasă scheletici din lagărul de la Periprava şi să supravieţuiască. Puţini mai sînt acum cei care pot să depună mărturie despre regimul de exterminare din închisorile comuniste. Despre foame şi frig, despre bătăi şi batjocură, despre cumplitul experiment al reeducării prin care au fost asmuţiţi frate contra frate, prieten contra prieten.

Preşedintele executiv al IICCMER, Andrei Muraru, a declarat că au fost identificaţi 35 de foşti comandanţi de închisori sau subalterni ai acestora pentru care va înainta Parchetului solicitarea de a fi cercetaţi penal pentru regimul de exterminare la care au supus deţinuţii politici.

Pe de altă parte, Guvernul a trimis miercuri Parlamentului un proiect de lege prin care torţionarii condamnaţi definitiv pentru faptele comise în perioada 1945-1989 vor fi obligaţi să plătească victimelor despăgubiri între 25% şi 70% din venitul lunar, pe o perioadă de cinci ani. O măsură reparatorie? Pentru cine? Pentru crucile de pe mormintele celor care au murit în puşcăriile comuniste? Cîţi dintre foştii deţinuţi vor mai trăi peste ani de zile, cît vor dura procesele?

A trebuit să treacă 22 de ani pentru ca un guvern să propună o lege care, practic, nu-şi va mai produce efectele. Pe de altă parte, de ce nu ne uităm puţin şi la pensiile foştilor miliţieni, foştilor securişti, foştilor prim secretari de partid? Şi nu doar la pensiile, ci şi la faptele lor? Victimele acestora sînt numeroase, ele pot depune mărturie despre cum au fost bătute, torturate de către "organe" în beciurile Miliţiei şi Securităţii pentru vina de a nu fi "turnat" un prieten, o rudă, un coleg, sau de a fi ascultat posturi de radio "imperialiste", sau pentru că au vrut să emigreze în lumea liberă.

Într-o societate fără memorie, fără asumarea trecutului, vecina unui torţionar a putut să spună despre faptele abominabile ale acestuia: "Nu e nimeni de vină, aşa erau timpurile."

Dar timpurile de azi, oare cum sînt ele? Fostul colonel de Miliţie sau de Securitate este apelat de cei din vecinătate cu un respectuos "dom' colonel". Pentru că are o vîrstă respectabilă, a avut o muncă "de răspundere" şi este un om "de treabă". E tot ce avem pe retina memoriei. Mai mult nu ne interesează.