1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

PUNŢI DE SUFLET

Un test pentru prevenirea căderii dinţilor

O pierdere a substanţei osoase din maxilar, în asociere cu afecţiuni ale gingiei, duce la căderea dinţilor. Dacă procesul este depistat la timp, pot fi luate măsuri foarte eficiente pentru stoparea lui.

default

În prezent, pericolul pierderii dinţilor este pus în evidenţă cu ajutorul radiografiilor şi al cercetării pungilor gingivale; dar atunci răul este destul de avansat. Cercetători americani de la Universitatea din Buffalo au realizat acum un test de salivă, care poate arăta procesul de degradare a substanţei osoase din maxilar în faza lui incipientă, când nu există încă nici un simptom. Riscul crescut de pierdere a dinţilor este indicat de valorile ridicate de interleucină-1-beta în salivă. Aceasta este o substanţă care stimulează procesele inflamatoare şi este eliberată de celulele imunitare la o infecţie cu bacterii a gingiei. Rezultatul analizei îi indică stomatologului dacă se impune sau nu tratarea gingiei. Medicii au comparat radiografiile de la o sută de pacienţi cu datele testului de salivă şi cu starea danturii acestora. S-a dovedit că riscul de a pierde dinţii este crescut la oamenii în vârstă, la fumători şi la persoanele cu valori de interleucină-1-beta ridicate. În schimb, valorile crescute din salivă ale unei alte proteine – osteonectină – au fost indiciul unei gingii sănătoase şi a unui risc scăzut de pierdere a dinţilor. Osteonectina este formată de celulele osului şi contribuie la consolidarea calciului.

  • Data 26.05.2006
  • Autoare/Autor Elisabeta Sturdza
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2n1
  • Data 26.05.2006
  • Autoare/Autor Elisabeta Sturdza
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2n1