1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Cultură

Un tânăr regizor român la Berlinală

Radu Jude, regizorul celui mai premiat scurt-metraj românesc al tuturor timpurilor, "Lampa cu căciulă", aşteaptă Berlinala cu deosebită bucurie: La prestigiosul festival va avea loc premiera primului său lungmetraj.

default

Radu Jude

"Cea mai fericita fată din lume" prezintă povestea adolescentei Delia, care a câştigat o maşină în urma unei campanii promoţionale la sucuri răcoritoare şi vine la Bucureşti ca să filmeze un spot TV. Întâmplarea fericită generează însă un conflict dureros între eleva de liceu şi părinţii ei, care vor să vândă maşina. Alexandra Sora a stat de vorbă cu tânărul regizor despre filmul "Cea mai fericită fată din lume".

Domnule Radu Jude, cu aproape doi ani în urmă aţi declarat într-un interviu pentru Deutsche Welle despre scurtmetrajul "Lampa cu căciulă", că vă doriţi să realizaţi un lungmetraj. Iată că v-aţi atins obiectivul foarte repede, iar debutul dumneavoastră în lungmetraj, "Cea mai fericită fată din lume", va avea peste câteva zile premiera la Festivalul de Film de la Berlin. Cu ce sentimente aşteptaţi această premieră?

Radu Jude: Sunt foarte bucuros, pentru că mi-am mult dorit să fac filmul acesta, sunt foarte bucuros că am reuşit să-l termin la timp şi că a fost selecţionat la Festivalul de la Berlin, care este unul dintre festivalurile cele mai importante din Europa. Şi sunt bineînţeles foarte curios să văd cum va fi primit filmul, pentru că este prima dată când va fi proiectat.

Care au fost principalele provocări cu care v-aţi confruntat în realizarea primului lungmetraj?

Radu Jude: Totul mi s-a părut o provocare, şi nu datorită lungimii filmului, care este de o oră şi 40 de minute, ci datorită dorinţei de a face un film care să atingă o anumită zonă de subtilitate a relaţiilor interumane şi de a fi coerent stilistic, de a realiza un film bun. Aceasta a fost cea mai mare provocare: să încerci să faci un film bun, indiferent dacă este lung sau scurt, acest aspect cred că este de importanţă secundară. "Cea mai fericită fată din lume" este un film bazat pe actori, pe actorie, şi cred că acest lucru a fost cel mai dificil pentru mine, a trebuit să găsesc actorii potriviţi, să lucrez cu ei cât mai bine. Este de asemenea un film bazat pe timp, pe durată, pe felul în care decurge timpul: povestea se petrece aproape în timp real şi acesta a fost un alt lucru important şi dificil - felul în care să gestionez trecerea timpului în film.

Rolul principal nu este interpretat de o actriţă profesionistă, ci de eleva de liceu Andreea Boşneag. Din ce motiv aţi făcut această alegere?

Radu Jude: Pentru că povestea cerea ca personajul să fie o fată de vreo 16-17 ani şi mie mi s-a părut destul de greu să găsesc pe cineva care să aibă experienţă de profesionist - adică să aibă 25-26 de ani, dar să pară că are 16-17 ani. Am considerat acest lucru greu şi inutil, pentru că mă interesa practic un anumit tip de personaj şi am încercat să găsesc o neprofesionistă, adică o elevă de liceu, care să aibă datele acelui personaj şi care să poată juca, să fie talentată. Şi sunt sigur de performanţa acestei fete, a Andreei: cred că este foarte talentată!

Întreaga acţiune a filmului se petrece în centrul Bucureştiului, în Piaţa Universităţii. Consideraţi că există elemente specific româneşti în povestea Deliei sau ar fi putut să se petreacă de fapt oriunde?

Radu Jude: Cred că există elemente specific româneşti şi ar fi putut să se petreacă oriunde - şi una şi alta! Cred că se poate ajunge la ceea ce se numeşte universalitate sau ceea ce se cheamă de obicei o poveste care să funcţioneze pentru toată lumea, dar e adevărat că pe mine mă interesează ca personajele, povestea şi locurile să fie cât mai particulare şi cât mai locale cu putinţă. Şi cred că prin intermediul particularului se poate ajunge la ceva de ordin general. Când citeşti Dostoievski - nu mă compar cu Dostoievski, e doar un exemplu! - de pildă, "Crimă şi pedeapsă", observi că este un roman universal, dar în acelaşi timp, tot ce se găseşte acolo e foarte rusesc şi cred că acest lucru este valabil pentru toate produsele de artă de calitate, sau cel puţin aceasta trebuie să fie intenţia artiştilor.

În presa germană şi pe site-urile oficiale ale Berlinalei s-a scris că povestea adolescentei din filmul dumneavoastră poate fi interpretată ca metaforă a României post-comuniste. Ce părere aveţi despre această interpretare?

Radu Jude: Sigur că orice interpretare este valabilă, fiecare poate să vadă orice în orice... Intenţia mea n-a fost însă în niciun caz să creez o metaforă a României post-revoluţionare, pentru că nu mă interesează filmul politic, sau filmul direct politic, filmul angajat. Mă interesează mai mult să descriu, atâta cât mă ţin puterile, ceva din esenţa firii umane. Dar pe de altă parte, sigur că există anumite inserţii ale filmului în social şi chiar în politic, adică în relaţiile pe care le au oamenii în interiorul unei anumite societăţi, care fac ca anumite lucruri din film să fie nu neapărat o metaforă a României post-comuniste, dar să fie legate de situaţia economică din România şi nu numai din România, ci din toate ţările care sunt în tranziţia aceasta de la comunism către capitalism, către integrarea în Uniunea europeană şi aşa mai departe. Dar în sine nu cred că filmul este o metaforă a României post-comuniste.

Cum credeţi că va fi receptat filmul în România? În ce măsură va fi receptat altfel decât la Berlinală, în Germania?

Radu Jude: Întotdeauna filmele sunt receptate diferit. Nu ştiu dacă acest lucru este valabil şi pentru alte produse culturale dar pentru filme e cu siguranţă valabil, ele sunt receptate cu totul altfel de publicul străin decât de români. Uneori românii spun: "Domnule, okay, am înţeles, dar acestea sunt realităţi sociale, sunt lucruri pe care le vedem la tot pasul, deci nu ne interesează să le vedem şi la cinema!" Deşi aceasta este o atitudine greşită, din punctul meu de vedere. Pe de altă parte, în Occident cred că există o percepţie care şi ea are uneori aspecte nepotrivite: şi anume, o dorinţă de a vedea un anumit tip de exotism al estului Europei, nişte probleme specifice. Ori cred că este important ca atunci când suntem telespectatorii unui film, indiferent din ce ţară provine acesta, să ne uităm la el ca la un obiect de artă, şi să încercăm să-i găsim valoarea cinematografică şi artistică. De pildă, la Rostami, un regizor iranian pe care îl admir foarte mult, puţin îmi pasă că este iranian, şi nu caut în filmele lui elemente exotice care trebuie să aparţină culturii sau spaţiului geografic iranian, ci mă interesează calitatea cinematografică a filmelor lui.