Un suflu nou pentru Europa
15 iulie 2009O mare majoritate a deputaţilor din Parlamentul European este de părere că a sosit timpul ca un cetăţean esteuropean să conducă legislativul comunitar. Conservatorul polonez a fost ales deja din primul tur, iar declaraţiile liderilor principalelor partide europene reflectă că susţinerea lor pentru Jerzy Buzek nu depinde prea mult de apartenenţa la o anumită formaţiune politică.
Fostul preşedinte al legislativului comunitar, creştin-democratul german Hans-Gert Pöttering, s-a remarcat drept un politician competent, era însă un simbol al Europei vechi, dominate de statele occidentale. Buzek se află la polul opus, fiind un reprezentant al noii Uniuni Europene. Acest element nou îi îngrijorează încă pe mulţi cetăţeni din vechile state membre, din moment ce spaţiul comunitar a devenit tot mai heterogen şi complicat. Pe de altă parte, tocmai acest element esteuropean poate să aducă un suflu nou în Uniunea Europeană.
Experienţa sistemului totalitar stă la baza pasiunii lui Buzek pentru democraţie şi integrare europeană
La ultimul scrutin european, prezenţa la urne a fost mai scăzută decât oricând. În medie au participat mai puţin de jumătate dintre cetăţenii cu drept de vot, cu toate că influenţa parlamentului european este în continuă creştere. În Polonia, ţara lui Jerzy Buzek, prezenţa la urne a fost şi mai scăzută decât această medie, este însă posibil ca tocmai el să ştie mai bine decât colegii occidentali care sunt cauzele acestui absenteism.
Buzek a subliniat că există o criză de încredere în parlamentul european, solicitând ca această instituţie comunitară să se apropie mai mult de cetăţeni şi de problemele lor. Mulţi politicieni de la Bruxelles şi Strassbourg par să se fi retras într-un turn de fildeş, la o distanţă mult prea mare de oamenii pe care trebuie să îi reprezinte. Iar cea mai recentă campanie electorală a demonstrat că cei mai mulţi dintre politicienii europeni nici nu întreprind prea multe eforturi pentru a ajunge cu adevărat la cetăţeni.
Buzek nu acceptă aceste probleme, ci crede în posibilitatea unei schimbări reale. Probabil, pasiunea fostului premier polonez pentru Europa şi pentru democraţie se explică tocmai prin faptul că a cunoscut sistemul totalitar şi ştie foarte bine cât de greu se obţine libertatea. Iar Europa merită eforturile unor oameni ca Jerzy Buzek.
Autor: Christoph Hasselbach / Alexandra Sora
Redactor: Vlad Drăghicescu