Un sistem organizat de pradă

Fondurile europene sunt practic blocate şi România nu poate oferi în momentul acesta nici un argument puternic pentru deblocarea lor: se pot întreprinde diferite lucruri, dar viciul de fond  rămâne neatins şi, ceea ce este mai grav, rămâne insuficient cunoscut. Nici un înalt demnitar al statului român din 2007 şi până acum nu a manifestat o preocupare stăruitoare pntru fondurile europene şi rareori a vorbit cineva competent despre cauzele acestui dezastru. Abia târziu şi, mai mult ca reflex al presiunilor europene, a fost desemnat un ministru al afacerilor europene, care în ciuda priceperii sau bunăvoinţei sale, nu mai putea face mare lucru.

În cadrul unei conferinţe organizate astăzi de MAE, directorul ANI, Horia Georgescu, a reuşit să facă un important pas înainte, descriind un pattern al conflictelor de interese care, în opinia sa, grevează asupra întregului mecanism: sunt numeroase situaţii, a explicat el, în care proiectele sunt câştigate de firme ale rudelor funcţionarului care administrează un proiect sau situaţii şi mai stridente în care cel ce evaluează şi aprobă un proiect îşi dă demisia şi se angajează apoi ca expert în cadrul acelui proiect. Potrivit lui Horia Georgescu, citat de Mediafax, conflictul de interese a ajuns în cadrul fondurilor europene ”un fenomen de masă”.

Totuşi, nici această descriere nu merge mai departe. Fraudele au consecinţe care alterează chiar fondul acestui mecanism al suvbenţiilor europene. Scopul acestora, lucru care se cere mereu reamintit, este să ajute zonele mai slab dezvoltate ale Uniunii să progreseze. Asta înseamnă în primul rând ca banii să fie cheltuiţi bine, pentru proiecte comunitare de primă importanţă sau pentru afaceri private de succes. Spania şi sudul Italiei au reuşit să folosească foarte bine fondurile europene şi rămân până acum exemplul cel mai bun de reuşită.

Dar dacă evaluarea însăşi a proiectelor este viciată, atunci are de suferit în primul rând calitatea lor. Nu e niciun secret că în cadrul POSDRU, de exemplu, cele mai multe proiecte româneşti au fost simple aiureli în care aşa numiţi traineri iau nişte bani pentru activităţi sumare sau pur şi simplu simulate, într-o deplină complicitate a tuturor. Aşadar mai mult decât etica evaluării, ceea ce apasă asupra sistemului românesc este că banii se duc într-o gaură neagră. Într-un asemenea sistem, subvenţiile europene (şi aşa atât de puţine !) sunt cheltuite degeaba.

Mergând şi mai departe cu analiza, să observăm că birocraţia coruptă care administrează proiectele nu a fost niciodată interesată să facă o largă publicitate şi să ofere oricui doreşte toate informaţiile şi tot ajutorul necesar pentru a obţine fonduri europene. A apărut în plus, în strânsă complicitate cu adminstratorii proiectelor, o largă categorie de consultanţi care blochează şi ei accesul la informaţii ca să creeze iluzia utilităţii lor şi să-şi asigure o clientelă numeroasă. Aceste ”servicii”, în mare măsură parazitare, sunt de fapt un fenomen tipic al administraţiei româneşti.  Omul neinformat devine mereu victima ”iniţiaţilor” care îi ”vînd” tipicurile obligatorii şi sacrosancte ale birocraţiei.

Pentru aceste reţele de consultanţă, clienţii potenţiali sunt o pradă, după cum pentru clienţii bine orientaţi şi pentru administratorii proiectelor, fondurile europene nu sunt nici ele altceva decât o preţioasă captură. Cheltuirea fondurilor europene a creat de fapt în România un sistem elaborat de  pradă, care a reuşit să-i ţină deoparte pe cei mai mulţi cetăţeni virtual interesaţi şi să distrugă încrederea în funcţionalitatea sistemului. Dar chiar şi în cadrul unor proiecte în linii mari reuşite se poate vedea cu ochiul liber cum au fost umflate cheltuielile cu lucruri inutile sau nepotrivite. Se simte imediat că banii au venit de-a gata şi că nu s-a gândit nimeni să evite risipa. În România, mai mult decât oriunde altundeva, s-au manifestat cu putere şi defectele, inerente, ale oricărui sistem de gratuităţi.  Pe de o parte e rău că se cer cofinanţări, căci oamenii nu au bani şi băncile sunt tot mai zgârcite, pe de alta e rău că sunt bani gratuiţi, căci nu există nicio responsabilitate în cheltuirea lor.

În sfârşit, politica nu s-a interesat niciodată îndeaproape de fondurile europene, deoarece nu aveau nicio legătură cu voturile. Banii europeni veneau sau nu veneau, indiferent de cine câştiga alegerile, aşa încât problema aceasta a părut mereu mai puţin importantă decât  salariile unor bugetari. Fondurile europene nu au devenit niciodată o prioritate politică, fiind lăsate în penumbră la dispoziţia unei reţele de iniţiaţi, care le-au utilizat cu precădere în folosul lor personal.

Horaţiu Pepine