1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Moldova

Un scenarist rus este acuzat de implicare în dezordinile din 2009 din Chişinău

Controversatul scriitor şi blogger rus, Eduard Baghirov este ţinut în arest de câteva zile în izolatorul Ministerului de Interne de la Chişinău. Ieri, pe numele său, a fost emis un mandat de arest pentru 30 de zile.

default

Centrul Chişinăului, capitala Moldovei

Luni, datorită interesului crescând al jurnaliştilor, procurorii au emis un comunicat în care menţionează că arestarea lui Baghirov are legătură cu protestele violente din aprilie 2009 din Republica Moldova, soldate cu devastarea clădirilor Preşedinţiei şi Parlamentului.

Blogger-ul rus Eduard Baghirov a fost arestat de poliţia moldovenească încă la data de 16 iunie. Ieri, pe numele său, Curtea de Apel Chişinău a emis un mandat de arest pentru 30 de zile. Pentru a evita speculaţiile, procurorii au făcut public un comunicat scurt în care menţionează că „Baghirov este acuzat ca ar fi fost implicat în dezordinile în masă din aprilie 2009”. Alte detalii despre contribuţia scenaristului rus la evenimentele de acum doi ani nu sunt făcute publice, dar astăzi, la Procuratura Generală a fost invitat deputatul şi ideologul comunist Mark Tkaciuk. Acesta a fost primul care pe 7 aprilie 2009 s-a grăbit să acuze România de organizarea unei tentative de lovitură de stat în Republica Moldova.

Sâmbătă, comunistul Mark Tkaciuk, considerat „materia cenuşie a partidului” a organizat un briefing la care a transmis următorul mesaj: „Organele de forţă din Republica Moldova se pregătesc pentru ample operaţiuni de discreditare a Partidului Comuniştilor şi a liderilor acestuia”. Întrebat de jurnalişti de ce l-a chemat pe Tkaciuk la Procuratură, Andrei Pântea, procurorul responsabil de urmărirea penală în cazul dosarelor legate de evenimentele din aprilie 2009 a răspuns: “Eu mă întreb de ce dumnealui a făcut acel briefing şi de la sine vine răspunsul printr-o altă întrebare. Poate dumnealui îşi face griji? Poate cunoaşte ceva mai mult şi atunci noi am fi foarte bucuroşi să-l audiem şi el să ne spună ceea ce ştie”, a menţionat Pântea.

Karte Republik Moldau Englisch

Deocamdată nu se ştie dacă între Tkaciuk şi Baghirov ar exista o legătură pe segmentul legat de devastările din aprilie 2009. Pe cei doi îi leagă, deocamdată, doar acuzaţia de tentativă de lovitură de stat imputată României. În ziua protestelor, Tkaciuk a formulat acuzaţia telefonic la un post privat de televiziune din Chişinău, iar Baghirov – pe blogul său. Procurorii moldoveni refuză să dea un răspuns clar la întrebarea: prin ce s-a manifestat implicarea lui Baghirov în evenimentele de pe 7 aprilie 2009 şi care sunt faptele care îi sunt incriminate.

Vitalie Nagacevschi, care a fost preşedinte al Comisiei de anchetă a Parlamentului pentru investigarea evenimentelor din aprilie 2009, susţine că pe parcursul anchetei nu au fost depistate implicaţii externe în manifestaţiile de atunci:

“În cadrul activităţii Comisiei, noi nu am avut nici un fel de informaţii despre implicarea cetăţenilor străini în evenimentele din aprilie 2009. În ceea ce priveşte arestarea domnului Baghirov, eu sper că arestarea lui a avut loc cu respactarea drepturilor lui şi cu respectarea tuturor standardelor din jurisprudenţa Curţii Europene pentru Drepturile omului”.

Săptămâna trecută, diplomaţi din cadrul Ambasadei ruse din Chişinău, l-au vizitat pe Eduard Baghirov în izolator, iar ulterior Ambasada a difuzat un comunicat în care menţiona că „Baghirov nu are pretenţii faţă de condiţiile de detenţie, că acesta are şi un avocat profesionist privat din Republica Moldova şi nu se plânge nici de felul în care decurge ancheta”.

Aparatorul lui Baghirov a cerut ieri, la Curtea de Apel, eliberarea cetăţeanului rus, iar acesta, la rândul său, a respins învinuirile care i se aduc. Procurorii moldoveni susţin, însă, că refuzul lui Eduard Baghirov de a-şi recunoaşte fapta face parte din măsurile de autoapărare.

Potrivit presei ruse, Baghirov a scris, în primavara anului 2009, pe blogul său, materiale de susţinere la adresa opoziţiei anticomuniste de atunci din Moldova. El a scris chiar că a avut legătură cu manifestaţiile din 7 aprilie din Chişinău, dar nu a precizat despre ce fel de legătură este vorba. Ulterior, pe blogul său, el a criticat într-un limbaj necenzurat atât fosta guvernare comunistă de la Chişinău, cât şi actuala guvernare de coaliţie.

Baghirov este o personalitate controversată la Moscova. A publicat trei romane care au provocat vâlvă în capitala rusă. El este scenarist şi fondator al unuia dintre cele mai cunoscute site-uri literare ruse. Fosta sa soţie este moldoveancă, iar până a fi arestat, călătorea des în Republica Moldova.

Autor: Vitalie Călugăreanu, Chişinău
Redactor: Vlad Drăghicescu