1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Cultură

Un roman despre un loc unde nu se întîmplă mai nimic

Înaintea lansării oficiale în librării a romanului „Banatsko” de Esther Kinsky, la editura Matthes & Seitz, autoarea a fost invitata Casei Literaturii la Köln. A fost, din diverse motive, o premieră ieşită din comun.

default

Leipziger Buchmesse 2009: a doua de la stînga, Esther Kinsky, autoarea romanului "Banatsko"

Esther Kinsky, o traducătoare germană cu palmares, se converteşte la beletristică, la poezie şi proză. Şi nu numai atît. Părăseşte temporar Berlinul şi, în căutarea depărtă rilor, cum singură afirmă, poposeşte la marginile Europei, în nesfîrşita cîmpie a Banatului. Construieşte o casă într-o localitate uitată de lume, numărînd vreo 8 000 de suflete şi, tot acolo, un cinematograf în care rulează, proiectate de vechi aparate păzite de un operator, doar filme de arhivă.

Localitatea, situată în Ungaria, la cîţiva kilometri de frontiera cu România şi Serbia, se numeşte Battonya - Bătania. Este punctul fix al acestui caput mundi de unde scriitoarea explorează, fie soare, ploaie, ninsoare sau vînt, satele şi localităţile din jur: Turnu, Arad, Covăsînţ, Mezöhegyes, Grabaţ, Lenauheim, Gottlob, Jimbolia. Scopul acestor mini-evaziuni, în răstimpul cărora sunt observate peisajele şi oamenii locului şi colecţionate mici întîmplări, este, spune autoarea, şi acela de a „absorbi” stranietatea.

M-am convins citind romanul „Banatsko” şi urmărind dialogul purtat pe podium, de Ina Hartwig, binecunoscut critic literar, cu Esther Kinsky, în faţa publicului la Literaturhaus din Köln.

Farmecul orizontului nesfîrşit

Înaintea serii literare (o premieră absolută - sosită de la Berlin la Köln, autoarea a citit fragmente din proaspătul ei roman încă înaintea lansării oficiale a cărţii în librării) am avut şansa de a dialoga, în faţa microfonului, cu traducătoarea şi scriitoarea ajunsă, din întîmplare, în Banat. S-a simţit irepresibil stăpînită de dorinţa de a scrie o carte despre acest ţinut de la marginile Europei, întins peste graniţele a trei ţări. O regiune care, odinioară, aparţinuse fostei monarhii austro–ungare, spaţiului imaginar al celei de-a „treia Europe” - matrice a unei multiculturalităţi cosmopolite, extrem de productive literar, artistic şi filozofic, un topos scos recent din unghiul mort al privirilor occidentului de scrierile Hertei Müller, după ce i-a fost atribuit Nobelul pentru Literatură.

Dar de ce se simte Esther Kinsky, născută în 1956, în Germania, lîngă Bonn, atrasă de Banat?

Landschaft mit kleiner Brücke bei Hubbelrath

Un peisaj de Gerhard Richter, "Pod la Hubbelrath", care ar putea fi tipic şi pentru întinderile Banatului

Am ajuns din întîmplare aici, eram la Budapesta şi mă ocupam cu fotografia. Am pornit spre sud-estul Ungariei,am aj uns în această localitate şi am rămas agăţată de ea. Mi-a plăcut nespus această nesfîrşită întindere, aproape pustie. Este ceea ce m-a fascinat , altfel nici nu m-aş fi decis să rămîn aici.

A rămas, deşi Banatul, avea să-mi mărturisească, nu este un ţinut îndrăgit în Ungaria. De ce?

Sud - estul ţării nu este îndrăgit de unguri. Mi-e greu să găsesc o explicaţie. Există un fel de profeţie locală, potrivit căreia , aceste ţinuturi nu emană energie. In Româ nia, situaţia este cu totul alta. Aşa î ncît nu pricep de ce Banatul are o imagine atît de defavorabilă în Ungaria . Aradul şi Timişoara sunt două oraşe nespus de interesante.

Şi s-a simţit cumva, Esther Kinsky, în Banat, la capătul lumii?

Au existat locuri unde m-am simţit la capătul lumii, dar în România, de fapt, niciodată. Cel mai mult mi-a plăcut această pustietate a locurilor, cel mai puţin îmi place că ea acum se umple şi felul cum se umple…

Cu această afirmaţie, implicit, Esther Kinsky a făcut o destăinuire: scrisul poate umple, într-un cu totul alt fel, vidul geografic.