1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Moldova

Un român a devenit preşedinte al „parlamentului” la Tiraspol

Un român a devenit preşedinte al pretinsului „parlament” de la Tiraspol. Este vorba de Mihai Burla – un român originar din Cernăuţi, până acum vicepreşedinte al sovietului suprem de la Tiraspol.

Parlamentul din Tiraspol

Parlamentul din Tiraspol

El a fost ales în funcţia de şef al pretinsului legislativ transnistrean după ce Anatolii Kaminski a renunţat benevol mai întâi la funcţia de preşedinte al partidului „Obnovlenie”, iar o zi mai târziu şi la cea de şef al sovietului suprem. La ultimele „alegeri prezidenţiale” din regiunea transnistreană, câştigate de Evghenii Şevciuk, Kaminski a fost susţinut deschis de Kremlin. Analiştii politici spun că retragerea lui Kaminski ar avea legătură cu dezamăgirea Moscovei, care l-a acceptat pe Şevciuk şi încearcă să-l ajute post-electoral, inclusiv prin anihilarea oponenţilor săi politici.

Portavocile lui Smirnov agită spiritele

Pe de altă parte, jurnaliştii transnistreni, rămaşi fideli fostului lider transnistrean Igor Smirnov, încearcă să-l discrediteze pe Şevciuc, mizând pe electoral eşuatul argument propagandistic conform căruia românizarea ar fi o adevărată catastrofă pentru locuitorii de pe malul stâng al Nistrului. Portavocile lui Smirnov îndeamnă zeflemitor locuitorii din regiunea transnistreană să înveţe limba română şi să-şi perfecteze acte de identitate moldoveneşti: Vreţi să supravieţuiţi în condiţiile în care actuala conducere doreşte unificarea Moldovei şi în condiţiile în care Rusia practic nu are nevoie de Transnistria? Orientaţi-vă spre Republica Moldova ca să aveţi un loc de muncă! – scrie portalul “Dniester.ru”.Johnny şi puii lui (Evgheni Şevciuk şi noua conducere de la Tiraspol n.n.) demult ciripesc în limba română. Ei ştiu că unificarea Moldovei va avea loc. Cei care aveţi paşapoarte ruseşti - emigraţi în Rusia, acolo veţi primi pensii şi îndemnizaţii! Vindeţi apartamentele cât încă este posibil, pentru că aici nu aveţi viitor”, scrie sursa citată. La rândul său, portalul „RIA Dniester” a anunţat, pe acelaşi ton sarcastic, iniţierea unei secţiuni on-line unde vor fi postate manuale şi informaţii necesare pentru studierea limbii române.

Noul şef al „legislativului” transnistrean Mihai Burla a fost propus la această funcţie de fostul şef al sovietului suprem de la Tiraspol, Anatolii Kaminski. Acesta din urmă a invocat neînţelegerile avute cu liderul transnistrean Evghenii Şevciuk – neînţelegeri care, spune el, „trec dincolo de limitele republicii transnistrene”.

Trecut ca „român” în paşaportul URSS

În anul 2000, Mihail Burla a iniţiat mişcarea politică "Obnovlenie" (Reînnoirea), fiind ales co-preşedinte al Consiliului de conducere. A participat la mai multe actiuni umanitare sub egida acestui partid. Pe 1 decembrie 2003 a fost numit prin decret prezidential în functia de viceministru al economiei în autoproclamata republică moldovenească nistreană.

După alegerile din 2005, Mişcarea „Obnovlenie” deţine 23 din cele 43 de locuri în sovietul suprem de la Tiraspol, adică majoritatea. Miercuri, pentru candidatura românului Mihai Burla la funcţia de şef al „legislativului” transnistrean au votat 29 de „deputaţi”. Conform datelor din paşaportul de tip sovietic, pe care jurnaliştii au reuşit să-l fotografieze, Mihail Burla s-a născut în satul Ciudei, raionul Storojineţ din regiunea Cernăuţi şi are 55 de ani. S-a stabilit în regiunea transnistreana după ce şi-a făcut studiile la Tiraspol. Vorbeste limba română, iar în paşaportul său la rubrica naţionalitate scrie „român".