1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Un respiro pentru euro

Christine Lagarde, şefa FMI, s-a arătat încântată de promisiunile făcute de participanţii la summitul G20, privind susţinerea zonei euro, în speţă a ţărilor aflate în criză.

Lagarde a spus că părăseşte Los Cabos, unde s-a desfăşurat timp de două zile reuniunea G20, cu sentimentul că s-a reuşit o "apropiere" între statele membre.

Fondurile puse la dispoziţie de Fondul Monetar Internaţional pentru combaterea crizei euro vor fi suplimentate cu 456 miliarde de dolari. Într-o declaraţie finală, statele din spaţiul euro se obligă să "adopte toate măsurile necesare pentru apărarea stabilităţii şi integrităţii regiunii" şi menţinerii în stare de funcţionare a pieţelor financiare.

Şi preşedintele SUA, Barack Obama, a avut cuvinte de laudă la adresa Europei. "Nu există îndoieli că toate statele europene înţeleg importanţa strategiilor de creştere economică, care trebuie corelate cu măsurile politico-financiare de consolidare", a spus Obama, explicând, nu fără un ton autocritic, că a urmări două strategii în acelaşi timp - creşterea economică şi consolidarea bugetului - e o reţetă valabilă şi pentru SUA.

Încredere în pieţele europene

Şeful Casei Albe se arată încrezător în capacitatea europenilor de a depăşi criza financiară, mai ales că zona euro, a spus el, e una din cele mai productive ale lumii. Europenii, a continuat Barack Obama, dispun de o "forţă de muncă bine pregătită, de unele dintre cele mai mari şi prestigioase întreprinderi la nivel internaţional şi întreţin relaţii comerciale cu întreaga lume".

Adresându-se şefilor de stat şi de guvern, reuniţi în staţiunea balneară mexicană Los Cabos, Obama s-a arătat convins că "toate problemele cu care se confruntă Europa la ora actuală pot fi rezolvate". Important este, a dat de înţeles liderul de la Washington, ca europenii să convingă pe mai departe pieţele financiare internaţionale de potenţialul zonei euro şi să nu piardă încrederea acestora.

Şi Robert Shapiro atrage atenţia asupra presiunilor exercitate de pieţele financiare, care au determinat-o şi pe cancelara Angela Merkel să-şi schimbe poziţia. Shapiro, fost subsecretar de stat în ministerul Finanţelor de la Washington şi consilier a preşedintelui Obama, a declarat că summitul a fost încununat de succes pentru că Angela Merkel a făcut un pas important. "Pentru prima dată", a menţionat el, "cancelara a acceptat, deşi cu strângere de inimă, să folosească bani de la bugetele ţărilor zonei euro pentru compensarea obligaţiunilor de stat emise de Spania şi Italia".

Toate privirile îndreptate spre Angela Merkel

Deja de luni de zile, spune Shapiro, preşedintele Obama şi reprezentaţi ai ministerului de Finanţe încearcă să-i convingă pe şefii de stat şi de guvern ai zonei euro şi în mod special pe şefa executivului german, Angela Merkel, să adopte hotărârile care se impun pentru a evita un colaps al spaţiului euro. Rezultatul scrutinului elen, e de părere expertul american, care relevă un succes al forţelor proeuropene, i-a oferit lui Merkel mai mult spaţiu de manevră.

Angela Merkel se afla deja în drum spre Germania, când la Los Cabos s-au făcut auzite şi alte cuvinte de laudă la adresa ei. Premierul britanic, David Cameron, a declarat că are o relaţie bună cu şefa guvernului de la Berlin, că la masa de prânz comună au vorbit despre meciul fotbaliştilor britanici la Campionatul European şi că le-au ţinut, împreună, pumnii.

Front comun pentru depăşirea crizei euro

Cameron face parte din grupul celor care au cerut mai mult din partea Germaniei. În Mexic, Cameron a preciazt: "cred că e o greşeală să punem toate problemele zonei euro pe umerii unui singur stat membru". Premierul s-a arătat mulţimut de rezultatul summitului, anume de intenţia manifestată de statele mai puternice din zona euro de a le ajuta pe cele mai slabe.

Şi noul preşedinte al Franţei, François Hollande, a căutat apropierea de cancelara Germaniei. "Madame Merkel şi cu mine suntem de acord că Europa trebuie să găsească o soluţie proprie, că această soluţie n-ar trebui să vină din afară", a spus Hollande, adăugând că Franţa şi Germania trebuie să coopereze, ţinând cont de importanţa lor în UE şi de putera lor economică.

Premisele creării unei uniuni bancare

Cancelara Angela Merkel a vorbit despre mesajul ce poate fi transmis de la summitul G20 din Mexic, acela că statele din zona euro sunt dispuse să suţină politic moneda comună. E nevoie de "mai multă Europa", a spus Merkel, adăugând că s-a discutat despre "posibilitatea înfiinţării unei instituţii europene de control a sistemului bancar" şi "despre mai multe măsuri de stimulare a creşterii, despre adoptarea unor condiţii-cadru vizând standarde similare pentru asigurarea depunerilor şi restructurarea băncilor".

Şi John Kirton de la universitatea din Toronto a vorbit de un succes al reuniunii de la Los Cabos. Aceasta pentru că statele participante au lăsat impresia că vor să adopte măsurile necesare pentru rezolvarea crizei euro. Între acestea s-ar număra şi crearea unei uniuni bancare. Datalii se aşteaptă însă de la summitul UE, care va avea loc la sfârşitul lunii.