Un registru penal european

Este nevoie de adevărate şocuri venind din realitatea ce ne înconjoară, pentru ca unele declaraţii de intenţii ale politicienilor să prindă viaţă. Un astfel de şoc a fost declanşat de faptele pedofilului francez, ucigaş în serie, Michel Fourniret. El a folosit cu precizie lacunele din schimbul de date, pentru a-şi săvîrşi crimele – uciderea unui număr impresionant de femei şi fetiţe - atît în Franţa, cît şi în Belgia. Oroarea faţă de actele lui criminale ar putea constitui imboldul pentru constituirea unui sistem juridic european, ce se impunea de mult.

Acum imperativul unui schimb de date la nivel european a devenit suficient de puternic, pentru a se putea reflecta curînd în sistemul european al justiţiei. A existat deja un exemplu: după atentatul de la 11 septembrie, a fost impus un ordin de arestare european mai repede decît ar fi fost posibil fără tragicul eveniment.

Comisia europeană lucrează deja la un registru penal. Este vorba de un fişier, care să însumeze datele referitoare la criminalii din ţările UE şi din care autorităţile europene de poliţie şi de justiţie să-şi poată lua informaţii. Dacă ar fi existat o astfel de bază de date, autorităţile belgiene ar fi aflat încă de la intrarea în ţară a lui Fourniret că acesta avea antecedente judiciare. Aşa, au trecut ani, fără ca belgienii să aibă suspiciuni.

Cu atît mai greu de înţeles este atitudinea ministrului german al Justiţiei, Brigitte Zypries, care se opune unui registru penal european, motivînd că acesta ar da loc la o birocraţie inutilă. Doamna ministru este de părere că ar trebui doar intensificat actualul schimb bilateral de informaţii, fără să fie nevoie de structuri duble şi instituţii concurente.

Or, tocmai schimbul bilateral de informaţii necesită o birocraţie greoaie, şi apoi durează prea mult. Nu ar fi mai eficient un registru central, care să cuprindă faptele penale ale recidiviştilor, inclusiv amprentele genetice? Cazul Fourniret dovedeşte din plin că un schimb eficient de informaţii poate salva vieţi. O Europă unită înseamnă şi posibilitatea unor anchete penale la nivel european. Dar atîta vreme cît interesele naţionale împiedică o cooperare a instituţiilor europene, proiectul rămîne o vorbă goală.

Un exemplu a fost oferit recent de discuţiile pentru desemnarea unui nou şef al autorităţilor europene de poliţie, ”Europol”. De o lună, şefii de guverne ai ţărilor membre ale Uniunii Europene nu pot cădea de acord asupra unui candidat. Politicienii par să nu înţeleagă importanţa unei activităţi poliţieneşti dincolo de frontierele naţionale. În spaţiul consolidat al Uniunii Europene, domeniul securităţii interne continuă să fie neglijat. De cîte şocuri din realitatea ce ne înconjoară mai este nevoie, pentru ca situaţia să se schimbe?