1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Un regim dement şi riscul Armaghedonului

Să ne îngrijorăm? Să ne temem de ameninţările nord-coreene? Ori, mai degrabă, să râdem de ele, în ciuda faptului că regimul de la Fenian a denunţat pactul de neagresiune încheiat cu guvernul sud-corean?

Conducerea nordcoreană, fotografie oficială

Conducerea nordcoreană, fotografie oficială

Un regim dement şi riscul Armaghedonului

Să ne îngrijorăm? Să ne temem de ameninţările nord-coreene? Ori, mai degrabă, să râdem de ele? Coreea de Nord, un imperiu al stalinismului pur şi dur a lovit din nou, cu sete, în „imperialism”. A ameninţat SUA cu un atac nuclear preventiv. A avertizat sudul peninsulei coreene că o va desfiinţa. Şi, după cel de-al treilea test nuclear a mai escaladat, în reacţie la noile sancţiuni hotărâte la Consiliul de Securitate ONU, noi trepte ale retoricii belicoase, ajungând la un nivel neobişnuit chiar şi pentru un regim totalitar de agresivitatea celui nord-coreean.

E deci poate cazul să ne speriem? În principiu, defel. În peninsula coreeană ameninţările cu forţa brută - şi uneori chiar episoade mai contondente, cu bombardamente, scufundări de nave de coastă sud-coreene, tir de artilerie şi altele asemenea - sunt, dintotdeauna, la ordinea zilei. Au fost proferate în serie. Şi vor mai fi.

De la armistiţiul care a pus capăt, în anii 50, războiului fierbinte dintre comuniştii din nord, susţinuţi de ruşi şi de chinezi, de-o parte, şi Naţiunile Unite, în speţă SUA şi aliaţii lor sud-coreeni pe de alta, a părut în varii instanţe că un război a devenit „inevitabil”. Or, în prezent, sau poate doar odată în plus, „războiul e inevitabil”, afirmă potentaţii stalinişti de la Fenian.

În realitate, posesia bombei atomice a exclus odată pentru totdeauna un atac american, dacă SUA ar fi vrut vreodată să-l declanşeze şi să disloce, prin recurs la forţa armelor, regimul comunist nord-coreean.

Nimeni, în vest, ori la Seul, nu mai poate lua în considerare, în mod serios, declanşarea (preventivă a) unei conflagraţii militare cu o putere, precum cea nord-coreeană, care, deşi îşi înfometează poporul şi e subdezvoltată şi săracă lipită pământului, posedă totuşi arma supremă. De altfel, occidentul a respectat scrupulos armistiţiul coreean chiar şi în deceniile în care comuniştii de la Fenian nu-şi procuraseră încă bomba atomică. Rezultă că nord-coreenii supuşi celui de-al treilea dictator al dinastiei comuniste întemeiate cândva de Kim Ir Sen n-ar avea a se teme de nimic, şi cu atât mai puţin de străinătate.

De altfel, deşi a pus umărul, împreună cu Rusia, la ultima rezoluţie a Consiliului de Securitate stabilind noi sancţiuni împotriva Fenianului, China, fără susţinerea căreia Coreea de Nord n-ar mai exista de mult, nu şi-a modificat esenţial poziţia. „Imperiul de mijloc” comunist pare să continue să-şi dorească perpetuarea sinistrului regim ca tampon între forţele chineze şi cele americane staţionate în Coreea de Sud.

Dar problema unor regimuri de felul celui nord-coreean rezidă (ca şi în tragedia altor popoare încăpute sub cizma unor paranoici dictatori naţionalist-marxişti dedaţi cultului personalităţii, precum Stalin, Ceauşescu şi emulii lor latino-americani ori asiatici) în megalomania lor.

Retorica lor belicoasă nu e, uneori, doar tactică, menită să intimideze şi să le procure ce-şi doresc, (în cazul Fenianului negocieri directe, bilaterale, cu Statele Unite), aşa cum le place să creadă multor analişti occidentali, oameni raţionali prin definiţie şi raţionalişti până în vârful unghiilor.

Afişata agresivitate poate la rigoare să fie şi expresia unui acces de delir de grandoare. Ar putea indica febră şi aiurare mistică, o paranoică furoare cvasi-religioasă, provocată de sentimentul presupusei „divinităţi” proprii şi a izolării nedrepte la care ar fi supusă persoana marelui conducător de către „imperiul răului”, condus, cum altfel, de „imperialişti”.

„Viziunile apocaliptice proorocind iminenţa unui război mare se potrivesc de minune unei astfel de abordări grandomane” relevă în context şi ziarul berlinez Die Welt, care se teme că, înainte de a se prăbuşi, un asemenea regim dement s-ar putea să fie tentaţi să dezlănţuie infernul nuclear. De aici şi până la supralicitarea nesăbuită a propriei poziţii astfel încât un regim captiv în beciurile propriei sminteli să nu se mai poată calma şi să cedeze psihic nu mai e decât un pas.

În reacţie, americanii trebuie totuşi să evite orice demers care să sugereze că ar fi peste măsură de alarmaţi şi pe cale să treacă la concesii. O atare atitudine concesivă nu i-ar încuraja decât pe iranieni. Întru evitarea altor tentative de intimidare similare e nevoie urgentă de transpunerea integrală şi fără rest a sancţiunilor internaţionale impuse elitei nord-coreene.

Adoptarea de măsuri defensive militare, precum instalarea de scuturi anti-rachetă fiabile e, de asemenea, obligatorie. Pe termen mediu şi lung e nevoie însă de eforturi susţinute, sistematice, deopotrivă diplomatice şi clandestine, în stare să ducă la eliminarea cât mai rapidă şi mai radicală a cancerelor de tipul celui nord-coreean înainte să facă metastaze, iar demenţa Fenianului, sau a altor regimuri similare, să producă un Armaghedon.