1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Un program ambiţios de protejare a climei.

Cabinetul federal a adoptat un program menit să contribuie la protejarea climei care prevede ca până în anul 2020 emanaţiile de monoxid de carbon să fie reduse cu 40 la sută.

default

Eforturi de reducere a emanaţiilor de gaze nocive

HAMBURGER ABENDBLATT avertizează faţă de o euforie prea mare, atrăgând atenţia asupra costurilor acestui proiect german ambiţios. La rândul lui FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG acuză coaliţia creştin-democrată-social-democrată că nici de data aceasta nu a avut curajul că prezinte o socoteală cinstită a costurilor. Pe lângă suma de 3,3 miliarde de euro prevăzută în buget, consumatorii plătesc deja de acum 3 miliarde de euro anual pentru energiile regeneratoare prin achitarea chitanţelor la curent, ce tind să se scumpească în continuare. Alte miliarde de euro vor apăsa pe viitor pe umerii proprietarilor şi chiriaşilor prevede ziarul.

În schimb GENERAL ANZEIGER din Bonn salută acest program naţional de protecţie a climei ce reprezintă o bază solidă pentru Conferinţa ONU din insula Bali, unde se discută timp de două săptămâni despre urmările nociove ale încălzirii globale a climei.

Schimbare de temă

În legătură cu presiunile exercitate asupra Iranului de a-şi clarifica intenţiile nucleare, NÜRENBERGER ZEITUNG crede că ele nu pot fi exercitate decât dacă se face uz de diplomaţie şi negocieri, în orice caz nu prin ameninţări cu intervenţii militare. Metoda europeană de a discuta cu mulahii de la Teheran s-a dovedit a fi mult mai eficientă.â

La Viena DER STANDARD vede în noul Raport al serviciilor secrete americane o dovadă a unui sistem democratic sănătos, un indiciu al vitalităţii democraţiei americane. În era post Bush, SUA vor avea multe de reparat pe plan extern pentru a recâştiga global încrederea pierdută. Serviciile secrete americane au făcut un început foarte promiţător în acest sens.

Elita de securitate a Americii a tras la timp frâna, evitând poate o catastrofă provocat de o eventuală intervenţie militară în Iran dorită de preşedintele Bush la încheierea mandatului său, scrie ziarul danez POLITIKEN.

La Paris, LE MONDE este de părere că Iranul îşi menţine toate opţiunile deschise, inclusiv pe cea a fabricării de arme atomice, atâta timp cât dispune de un progrma nuclear civil şi de posibilitatea de a îmbogăţi uraniu.

O altă temă abordată în presa de astăzi priveşte statutul provinciei Kosovo. NEW YORK TIMES crede că stabilitatea este decisivă pentru viitorul provinciei locuită în majoritate de albanezi, pentru ca regiunea Balcanilor să nu fie cuprinsă din nou de valuri de violenţă. Pentru a evita o astfel evoluţie, Serbia şi Rusia trebuie să decidă rapid şi să înţeleagă că prin stabilitate şi relaţii bune cu Uniunea Europeană şi America se câştigă mai mult decât prin aţâţarea vechilor duşmănii. Mediatorii internaţionali au oferit în acest an soluţii de compromis raţionale care pot fi aplicate cu succes, opinează ziarul american.

MÄRKISCHE ALLGEMEINE din Potsdam consideră că guvernul federal german trebuie să ia în discuţie serios problema stabilirii unui salariu minim pe economia naţională, care funcţionează în alte ţări foarte bine. Nimeni nu poate apăra plata pe oră de doar doi sau trei euro. Salariul minim ar putea fi stabilit, pentru a nu periclita pe nimeni la 5 euro pe oră.

Sub titlul “Milioane, oare de ce?, săptămânalul DIE ZEIT din Hamburg îi dă dreptate cancelarului Angela Merkel care este de părere că doar şefii capabili şi merituoşi trebuie să fie remuneraţi corespunzător. Majoritatea salariaţilor germani se întreabă în prezent, de ce salariul lor neto nu creşte, în timp ce şefii şi membrii prezidiilor marilor concerne se scaldă în milioane, făr nici un merit deosebit.