1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Un preşedinte vechi într-o Rusie nouă

Victoria lui Vladimir Putin fusese dinainte pusă la punct. Şi, cu toate acestea, Rusia stă la răscruce. Săptămânile marilor decizii abia au început.

De la alegerile parlamentare din decembrie încoace, Rusia trăieşte într-o atmosferă de proteste şi mobilizare politică aşa cum nimeni nu şi-ar fi imaginat. În acest context, se poate spune că nu duminica votului prezidenţial a fost ziua ce a decis viitorul Rusiei. Alegerea premierului Vladimir Putin din primul tur nu este o surpriză. Şi acuzaţiile aduse de opoziţie modului în care a decurs ziua electorală sunt conforme cu scenariul anticipat. Perioada tensionată a Rusiei abia de acum începe. Ruşii nemulţumiţi, care au protestat în ultimele săptămâni, vor continua, probabil, să protesteze în vreme ce

legitim aleasa putere din jurul viitorului preşedinte va fi obligată să răspundă acuzaţiilor de nelegitimitate.

În cel mai optimist scenariu, Putin ar putea semnaliza - din primele declaraţii, negocieri şi racolări de personal - că iese în întâmpinarea opoziţiei ce contestă sistemul. Ar fi un pas istoric şi ar conferi nemulţumiţilor Rusiei o nouă perspectivă. Dar un astfel de scenariu este cel mai puţin probabil.

Mai degrabă ne-am putea aştepta la represiuni împotriva unora dintre liderii adversarilor sistemului - dar şi la un simulacru de reforme, constând în schimbări de faţadă fără efect asupra unor probleme serioase cum ar fi corupţia sau deficitele democratice şi ale statului de drept. Un status quo costând o nouă amânare a modernizării statului. În atari condiţii, e foarte posibil ca mişcarea anti-Putin să se împartă în angajaţi, radicali, resemnaţi, aranjaţi şi emigraţi.

În ce îi priveşte pe primii, e cât se poate de probabil ca o bună parte dintre cei ce au contestat legitimitatea majorităţii parlamentare să nu se lase descurajată de rezultatul din duminica prezidenţialelor ci să se implice mai activ în viaţa politică, în special la nivel local, fie în partide noi, fie ca membri ai organizaţiilor civice.

Cu o istorie ca cea a Rusiei nu este exclus ca unii dintre cei radicali, provenind dinspre opoziţia de extremă stânga şi dreapta, să facă un pas periculos spre terorism. Aşa cum nu trebuie omis nici grupul celor care, după scorul cursei pentru Kremlin, să renunţe, resemnaţi, la aspiraţiile politice sau civice.

"Aranjaţii" sunt fie cei care vor face cu cinism pasul spre beneficiile pe care le vor putea extrage din sistemul în care le este dat să trăiască. În fine, tinerii, cu precădere, nu îşi vor mai putea asocia destinul cu prezentul Rusiei şi vor căuta să emigreze - un brain drain cu dublu efect asupra ţării, care pierde atât speranţele liberale şi democratice cât şi pe cele care pot aduce valoare adăugată modernizării economice şi tehnologice. Această din urmă fugă a inteligenţei industriale va alerta, probabil, şi Kremlinul.

Rusia a ajuns, iarăşi, cum a mai păţit-o de multe ori în istoria recentă, la o răscruce de destine naţionale. Pe orice cale o va lua, Rusia intră într-o nouă eră - chiar dacă preşedintele are un nume vechi.

Autor: Ingo Mannteufel / cş
Redactor: Robert Schwartz