1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Un preşedinte prea firesc

Un preşedinte ar trebui să adopte o conduită austeră nu pentru a salva aparenţele într-o lume înclinată să creadă tot ce este mai rău, ci pentru că lipsa sa de reţinere corupe în mod real.

Se spune că puterea corupe. Cei care citează această propoziţie nu binevoiesc să o explice, considerând poate că e de la sine înţeleasă. În realitate nu e chiar aşa de clar cum corupe puterea şi, în general, se caută sursa corupţiei în locuri nepotrivite. Se caută defectele omului în loc să fie examinate mai curând conduitele sale apreciate şi părţile aparent pozitive.

De pildă cel care exercită puterea nu ar trebui să se poarte prea firesc. Firescul este ceva extrem de riscant, căci se transformă pe nesimţite în abuz.

Preşedintele Traian Băsescu iese la cumpărături în supermarket şi discută firesc cu o ziaristă, care la rândul ei, în mod firesc, devine prea insistentă, iar preşedintele îi smulge telefonul. Dar dacă ziarista ajutată de colegii ei ar sări în mod firesc să-şi recupereze aparatul, gărzile de corp ar intra prompt în acţiune, tulburând complet această succesiune firească de acţiuni. Prins în logica firescului, preşedintele devine chiar fără să-şi dea seama abuziv.

Un alt exemplu. Preşedintele râde sonor, părând că-şi minimalizează interlocutorii. Este firesc şi într-un cerc de prieteni el ar putea primi o replică asemenea, o ironie sau un sarcasm pe măsură, pe care însă de astă dată nu o primeşte căci el reprezintă puterea, apărată de legi, de un corp de oameni anume instruiţi şi mai ales de un întreg sistem de relaţii sociale care acţionează spontan ca un circuit electric. Continuând să râdă sarcastic pe seama interlocutorului său, preşedintele corupe firescul, deşi pare că nimic nu este mai la locul lui.

Preşedintele îşi batjocoreşte rivalii în termeni cruzi, ca si cum ar vorbi firesc între amici la cafenea. Dar vorbele sale amplificate cu ”indicele” său de autoritate, devin automat o formă de stigmatizare publică. Un scriitor îşi poate îngădui un pamflet, căci în virtutea „slăbiciunii” sale lui i se iartă, dar nu şi unui om investit cu putere reală. În paranteză fie spus, adversarii lui Traian Băsescu au început să-l batjocorească la rândul lor cu scopul unic de a-i ştirbi prestigiul şi de a diminua impactul cuvintelor sale. Era singura formă de apărare, căci viciul real nu consta atât în cuvintele folosite cât în poziţia sa de putere.

Să continuăm. Fiica preşedintelui candidează la alegerile europene: nimic mai firesc. Dar diriguitorii partidului, dornici să obţină recompense fie şi de natură morală se grăbesc să-i susţină cu mare zel candidatura, în ciuda tuturor contrarecomandărilor rostite public din multiple direcţii. Intelectualii partidului, deşi preveniţi, ”asumă” candidatura fiicei, cu aerul că talentul şi inteligenţa lor vor copleşi stingheritoarea concesie. Preşedintele în mod firesc tace şi spune cel mult că nu se amestecă, ceea ce poate fi adevărat, dar firescul situaţiilor devine pe nesimţite trafic de influenţă. Ce alt tată ar fi reuşit prin tăcere discretă şi neimplicare să mobilizeze un întreg aparat de partid?

În fine, ce poate fi mai firesc pentru un bărbat decât să-şi protejeze familia! E o conduită extrem de preţuită şi care în cultura majoritară neoficială (vezi de pildă textele de manele) ocupă un loc privilegiat. În aceeaşi logică, preşedintele apare la televiziune cu scopul firesc de a-şi proteja fiica acuzată că a luat un credit de la o bancă de stat în condiţii dubioase. Intervenţia sa nu reuşeşte decât să amplifice acuzaţiile, căci nicio altă persoană nedreptăţită nu ar fi beneficiat de o apărare atât de puternică. Privilegiul presupus, prin care fiica ar fi obţinut un credit avantajos, devine în direct la televiziune privilegiul de a fi apărată de preşedintele statului. Încă o dată firescul a fost corupt, devenind un abuz.

S-a spus pe bună dreptate că puterea are nevoie de asceză pentru a deveni credibilă şi pentru a-şi conserva autoritatea. Un preşedinte nu are voie să facă ceea ce în mod firesc fac ceilalţi oameni. Dar aici ar trebui să facem o precizare. Un preşedinte ar trebui să fie reţinut în toate nu pentru că ar da prilej la bârfe şi interpretări răuvoitoare, nu pentru că lumea e rea şi cârcotaşă, ci pentru că lipsa de reţinere corupe în mod real. Faptul că preşedintele ia apărarea fiicei sale într-o intervenţie oficială e rău nu pentru că dă prilej la suspiciuni, ci pentru că se transformă instantaneu într-un abuz.