1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Un preşedinte american la Beijing

George Bush, a început turneul său în Orientul Îndepărtat cu o primă vizită în Coreea de Sud. Destinaţia principală a lui George Bush este însă capitala Chinei, Beijing.

default

Itinerariul preşedintelui american în Asia conţine trei opriri: la Seul, la Bangkok şi la Beijing. Cea din urmă oprire, în China, este cea mai importantă. Pentru prima oară un preşedinte american participă la festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice, organizate în afara Statelor Unite.

În ciuda disensiunilor politice care au afectat relaţiile celor două mari puteri, preşedintele Bush a rămas ferm pe poziţii şi nu a renunţat la planul său de a merge la Beijing. Foarte sec, acesta a declarat că merge la Beijing pentru a urmări pe viu partida de baschet Statele Unite-China.

O vizită contestată

O decizie îndelung contestată de unii analişti, cu atât mai mult cu cât vizita lui Bush survine pe fondul unor vehemente critici îndreptate împotriva guvernului chinez. Axa acuzelor conţine modul în care a fost gestionat conflictul din Tibet, escamotarea detaliilor despre afacerile cu petrol pe care China le face cu Sudanul şi, nu în ultimul rând, libertatea presei, evident suprimată în China.

Într-un interviu televizat, Bush a declarat însă că discuţiile între patru ochi pe care le va purta cu preşedintele chinez, Hu Jintao, nu vor evita subiectele delicate.

Vizita mea în China este un lucru foarte bun pentru relaţiile sino-americane. A le semnala chinezilor că îi respectăm este o decizie corectă. Desigur, în privinţa multor chestiuni nu gândim la fel ca ei. Însă cel mai bun lucru pentru rezolvarea neînţelegerilor este diplomaţia. Probabilitatea ca preşedintele chinez să asculte obiecţiile mele este mult mai mare atunci când acesta ştie că americanii respectă poporul chinez.”, a declarat George Bush.

Dialogul, liant economic

Pledoaria pro-diplomaţie a preşedintelui american nu cadrează însă deloc cu declaraţiile lui Henry Paulson, ministrul de finanţe american. Acum câteva zile, acesta menţiona că:

Statele Unite şi China nu cad mereu de acord atunci când vine vorba de interese economice. Uneori avem opinii foarte diferite de cele ale părţii chineze. Însă discutăm mai departe unii cu alţii. Acesta este scopul înţelegerilor de până acum, să avem relaţii bune cu China chiar şi în perioade mai tensionate.”

Participarea liderului de la Casa Albă la deschiderea ambasadei americane de la Beijing, a noua ambasadă americană din lume ca mărime, evidenţiază o dată în plus cât de importantă este China, o mare putere economică, pentru Statele Unite. Pe de altă parte, caracterul foarte familiar al vizitei lui Bush la Beijing semnalizează în mod clar că în cele trei luni care mai despart America de alegerile prezidenţiale, Bush nu mai intenţionează să se implice foarte intens în relaţiile Americii cu Orientul Îndepărtat.