1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Un preşedinte altfel foarte

România e altfel, ne-a informat, persuasiv, Lucian Boia, scrutând istoria neamului. Dar e altfel şi acum? Pare că da. Iar preşedintele s-a conformat. A devenit altfel şi el. Ne mirăm? Nu a promis el "altfel de politică"?

Preşedintele României, Klaus Iohannis

Preşedintele României, Klaus Iohannis

În mod normal, o covârşitoare majoritate a cetăţenilor unui stat alege ce-i face bine şi întăreşte puterea suveranului, deci a naţiunii şi, prin urmare, democraţia. Or, democraţia, cât timp e liberală şi autentică, nu poate supravieţui decât în condiţiile în care legea este una pentru toţi, normele nu-s arbitrare şi concepţiile morale aleatorii.

Ce-am învăţat însă din alegerea unui parlament plin de penali? Dar din isteria cu care ani la rând Antenele felixiote, sprijinite de lideri parlamentari şi guvernamentali, au torpilat, tergiversat, ori demonizat orice reformă a justiţiei, pe susţinătorii independenţei ei nemimate, sau consolidarea acestei foarte precare independenţe? Am aflat, convingător, că o substanţială parte a ţării continuă să fie foarte altfel.

Dar dacă e altfel, cum să fie oare preşedintele ei? N-a avut el, recent, proasta inspiraţie de a nu sări în ajutorul legii, ci în sprijinul Antenelor lui Felix, în lupta lor contra aplicării unei decizii a justiţiei cerând evacuarea sediilor ocupate fraudulos?

Prin tradiţie, capetele încoronate şi preşedinţii sunt şi judecători supremi. În statele de drept, justiţia e independentă de executiv şi deci şi de liderii executivului. Ceea ce nu-i împiedică pe şefii statelor să fie, ca reprezentanţi supremi ai naţiunilor lor, repere morale şi de drept majore. Li se cere nu doar să fie integri, ci şi să arate oamenilor, prin vorbe, prin decizii, fapte şi exemplu personal, drumul spre integritate.

Această funcţie orientativă a şefilor statelor e cu atât mai importantă cu cât, în această lume în mişcare şi alertă, angrenată în digitalizare şi globalizare, identităţile şi frontierele au devenit alarmant de fluide. Certitudinile incontestabile au dispărut, valorile şi jaloanele etice ajungând să ofere naţiunilor poate unica sursă de relativă stabilitate.

Dar România e altfel. Iar preşedintele ei pare cu dinadinsul să vrea să fie altfel şi el. Mai nou, Klaus Iohannis a ţinut, vai, înainte de a pleca în Israel, să-şi mai demonstreze odată alteritatea. A hotărât nu doar să accepte investirea unor zeci de milioane din banii naţiunii în indemnizaţii demne de un scop mult mai bun, prin ridicarea pe scut, ca revoluţionari, a unor inşi cu acreditări revoluţionare dintre cele mai îndoielnice şi un trecut nu mai puţin dubios. Poate chiar mai grav, a decis să-i retragă lui Laszlo Tökes Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de cavaler.

Ne plac varii opinii politice şi constituţionale ale episcopului maghiar? Nu neapărat. Dar nu e nevoie să i se împărtăşească opiniile politice pentru a se admite că fostul pastor reformat din Timişoara a jucat un rol cheie în declanşarea revoluţiei din decembrie 1989. Nu e nevoie câtuşi de puţin să i se adopte concepţiile pentru a i se recunoaşte acestui curajos, acestui autentic disident anticomunist, unul din puţinii, de care a avut parte România, sub regimul Ceauşescu, indiscutabilele merite în eliberarea Timişoarei şi, prin urmare, a neamului românesc.

Deloc de mirare că Societatea Timişoara, o organizaţie alcătuită din oameni care au preluat şi ei partituri memorabile în ridicarea anticomunistă de acum mai bine de jumătate de veac, a protestat. A făcut-o pe bună dreptate. “Considerăm", relevă ea, "că Tökes Laszlo a fost şi rămâne un simbol al Revoluţiei Române, motivaţie care a stat la baza decernării Ordinului”.

A fost şi rămâne. Rămâne? După Klaus Iohannis nu rămâne. Pentru Klaus Iohannis e, vădit, valabil pretextul retragerii ordinului. Acest pretext e concepţia despre Constituţie, respectiv despre drepturile minorităţii maghiare, exprimată de clericul şi parlamentarul maghiar. Or, rezultatul regretabil al demersului prezidenţial e că unui cetăţean i se retrage un ordin doar în baza asumării, de către acest om, a libertăţii sale de expresie şi de gândire.

Căci a critica o lege fundamentală, - orice lege fundamentală -, este şi rămâne în veci pururi dreptul inalienabil, fundamental, al oricărui om liber. Dar sunt românii liberi? Nu tocmai. Faptul că magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie luaseră ei înşişi, anterior, o decizie similară nu e mai puţin criticabil decât hotărârea preşedintelui de a se ascunde în spatele erorii magistraţilor supremi, spre a şi-o adopta pe a sa.

Politic, decizia preşedintelui are, desigur, noima ei. Iohannis pare să încerce să împace iar suflarea securistă şi naţional-comunistă a sistemului, supărată foc pe el pentru învestirea guvernului Cioloş, pentru promulgarea aşa-zisei legi antilegionare şi pentru parţiala retractare a ajutorului acordat Antenelor voiculesciene în litigiul cu ANAF.

În replică, Iohannis o mângâie duios, pedepsind un ungur slobod la gură. Cel care i-a dat de furcă rău sistemului şi înainte de 1989. Ca şi în decorarea, ca prim gest prezidenţial, acum un an, a unui simpatizant legionar, Iohannis speră, evident, să i se ierte, în partea postceauşistă a establishmentului, originea etnică şi apartenenţa religioasă.

Dar şi politic e o socoteală proastă. Iar etic, preşedintele a derapat din nou, gravissim. În loc să contribuie la întărirea memoriei, la edificarea axiologică a românilor şi, ca atare, la consolidarea conştiinţei lor democratice, preşedintele a făcut dimpotrivă. Le-a sporit confuzia, nu ştiinţa şi capacitatea de a lupta pentru integritate.

Căci, simultan, a dat apă la moara abuliei şi unui ultranaţionalism de factură securisto-legionar-verzuie, care, debarcat vremelnic în 1989, nu l-a iertat şi nu-l va ierta nici pe el, de vreme ce preşedintele însuşi îi validează revenirea şi persistenţa la cârmă. Ce prostie, ce păcat şi ce ruşine pentru un preşedinte care a promis „un alt fel de politică”.

Nu vrea el să fie „comme il faut”? Ce bine, dacă ar învăţa să fie un preşedinte doar cuminte, moral şi cât se poate de banal! Cât timp va continua să cotizeze la himerele antibăsiste ale USL-ismului dezlănţuit e, însă, puţin probabil să-i reuşească benefica metamorfoză.