Un preşedinte cu miros de drojdie? Nein, danke!

Preşedintelui demisionat al Germaniei, Christian Wulff, i-a fost prezentat onorul la părăsirea reşedinţei oficiale a şefului statului aşa cum s-a întâmplat, în istoria de câteva decenii a Republicii Federale, în cazul tuturor predecesorilor săi. Dacă a meritat sau nu acest ceremonial, vor să afle ziarele germane. Dar, înainte de a privi spre trecut, privesc spre viitor. "Care este rolul preşedintelui federal după plecarea lui Wulff?", se întreabă Westdeutsche Zeitung, al cărui comentator, simţind, probabil, subiectul cum pluteşte în atmosfera publică, exclamă: "Jos degetul de pe votul direct!". Şi argumentează: "Ideea că preşedintele va fi trecut prin berării să îşi facă sieşi reclamă şi opiniilor sale este greu de digerat. Dacă ar fi singurul contra-argument, tot ar fi suficient".

Aşadar: a meritat Wulff paradă militară? Lausitzer Zeitung crede că dacă fostul preşedinte ar fi renunţat la ceremonialul oficial al retragerii "nu ar fi însemnat că îşi recunoaşte vreo vină" ci că "păstrează, totuşi, ceva măreţ în el", ceva demn de un preşedinte al acelei Republicii Federale "ajunsă model global de democraţie şi care îşi savurează din plin respectul pe care i-l poartă o lume întreagă". De onorurile aduse lui Wulff la plecare nu se prea bucură nimeni - nici măcar comedianţii, conchide ziarul care apare la graniţa cu Polonia a Germaniei. Stuttgarter Nachrichten aminteşte de vocile care apreciază că paradele militare aparţin altor epoci dar nu găseşte deplasată ideea unor astfel de festivităţi; în schimb, apreciază că onorurile aduse lui Wulff nu mai fac rău instituţiei prezidenţiale ci armatei germane. Pe de altă parte, celălalt ziar din capitala şvabilor, Stuttgarter Zeitung, observă cât sânge rece circulă prin venele politicii: "Wulff a fost preşedinte, premier de land, vicepreşedinte al Uniunii Creştin Democrate - şi a devenit aproape persona non grata". Aceasta, în condiţiile în care mulţi dintre actorii majori ai scenei politice germane - inclusiv predecesorii lui Wulff - nu au vrut să participe la ceremonial. O absenţă care a generat o altă dezbatere bizară şi penibilă pe care Germania, notează Augsburger Allgemeine, şi-o putea scuti: cine fusese invitat şi cine nu?

În relatarea sa, Frankfurter Allgemeine Zeitung începe cu ecourile vuvuzelelor acoperind, de dincolo de zidul palatului prezidenţial, fanfara militară. Cât despre comentariul dedicat acestui eveniment: subiectul îl reprezintă omul care dirijează muzica militară şi pentru care totul pare a se rezuma la ordin de executat, ca de obicei.

Ultima întrebare legată de mandatul prezidenţial al lui Wulff se învârte în jurul soldei de onoare ce revine şefilor statului german după ce părăsesc funcţia. Merită Wulff una? "Legea spune că recompensa se adresează celor care au demisionat din raţiuni politice sau de sănătate, or Wulff a plecat din cauza unei greşeli personale, a unui auto-KO", aminteşte Fuldaer Zeitung, care a exersat puţină aritmetică şi a ajuns la concluzia că preşedintele acum demisionat ar putea costa contribuabilul german până la 30 de milioane de euro, în următoarele decenii. Pentru ce? Soldei de 199.000 de euro anual i se adaugă, precizează Berliner Zeitung, "un birou finanţat de stat, cu secretară, referenţi, şofer şi limuzină". Westdeutsche Zeitung, de la care am şi pornit, cu întrebarea legată de viitorul funcţiei prezidenţiale, încheie acest capitol, argumentând: "Trebuie să ne scutim penibilitatea de a vedea foştii preşedinţi vorbind pe la diverse evenimente de mâna a doua sau a treia în schimbul a unui ciubuc".

De la Berlin, o primă privire spre Orient: "Israelienii nu au înnebunit", exclamă Tagesspiegel, sesizând că dacă sunt lăsaţi singuri, israelienii vor trebui să se apere singuri; iar Barack Obama trebuie, acum "să îşi merite Nobelul pentru Pace". Frankfurter Rundschau se întreabă pe marginea presupusului târg dintre Obama şi Benjamin Netanyahu: primul nu vrea să intre sub presiunea unui război în campania electorală, cel de-al doilea s-ar bucura să primească arme care pot lovi obiectivele iraniene şi dacă acestea sunt ascunse subteran. Mitteldeutsche Zeitung, din Halle, ia de bune dezminţirile guvernului Netanyahu dar îşi păstrează o doză de scepticism pe tema armelor promise Israelului de către Statele Unite în schimbul amânării cu un an a oricărei posibile operaţiuni militare împotriva Iranului: "nu este, cu siguranţă, fantezia unui strateg de balansoar din vreo redacţie de ştiri".

Deocamdată, însă, în Orientul Mijlociu arde chiar tamponul dintre Israel şi Iran. Die Welt traduce dezertarea viceministrului sirian al petrolului printr-o iminentă implozie a regimului Assad - şi îşi aminteşte că şi în alte "primăveri arabe" tot de la marginea sistemului a început ruptura (diplomaţi, prefecţi, apoi miniştri şi generali). Conservatorul Die Presse, care apare la Viena, sugerează o ofertă de azil pentru Bashar Al-Assad, pe care acesta ar putea să o accepte fie şi doar privind la destinul vecinilor săi. Tot în Austria, Salzburger Nachrichten observă că gestul acelui demnitar fugit din anturajul puterii de la Damasc nu este un motiv de panică pentru Assad: în clanul său nu s-a rupt încă nimic şi nici nu se va rupe căci îi leagă obişnuinţa de a sta, de patru decenii, deja, la putere. Spatele le este acoperit de Rusia şi China - iar pentru ca acestea două să se răzgândească e nevoie ca lucruri mult mai grave să se întâmple, comentează Flensburger Tageblatt, admiţând că este o doză serioasă de cinism în această remarcă.

Tageszeitung îi proclamă pe hackeri "şamanii secolului 21". Fac lucruri pe care cei mai mulţi nu le înţeleg, la fel ca vrăjitorii şi demonii lor răi. Dar succesul le este asigurat de mult diletantism în lumea administratorilor de reţele; iar hackerii sunt simptomul supraîncrederii omenirii în computere.

În fine, înapoi în Germania, prin Rusia: de ce simte Gerhard Schröder nevoia de a-i lua apărarea lui Vladimir Putin de vreme ce e limpede cât de murdare au fost alegerile din decembrie şi de duminica trecută? Fostul cancelar, scrie Westfalen-Blatt, "îi jigneşte pe ruşi (...) Numai Schröder pare a nu vedea" ce se petrece în Rusia, şi, ca atare, se plasează singur în ofsaid. Putem să-l fluierăm copios", conchide ziarul din Bielefeld.

Autor: Cristian Ştefănescu

Redactor: Robert Schwartz