1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Un prag pentru puterea procurorilor

Ascultarea telefoanelor și alte forme de supraveghere au devenit practici judiciare potențial abuzive și aflate în afara oricărui control eficient. O spune decizia recentă a Curții Constituționale.

Legea penală din România a acordat avantaje mari aparatului judiciar cu prezumția că suferă de un handicap. A oferit procurorilor 100 de metri avans într-o cursă împotriva corupției care ar avea mai multe picioare și ar fi greu de prins din urmă. Dar de la o vreme, Curtea Constituțională s-a însărcinat să restabilească fair play-ul și să limiteze acele acțiuni ale DNA de natură să aducă atingere drepturilor civile.

În cadrul acestui ”program” se înscrie și recenta decizie referitoare la Codul de procedură penală (Art. 145). În linii mari, e vorba de faptul că persoana căreia i-au fost înregistrate conversațiile sau care a fost filmată, dar care nu a fost trimisă în judecată, nu poate face contestație. E victima împrejurărilor. Sau a sorții. S-a nimerit să aibă relații profesionale sau de rudenie cu altcineva și s-a trezit cu microfoane plantate în tot locul. A fost o măsură justificată? Uneori poate da, alteori un exces sau o simplă deprindere a procurorului obișnuit să nu dea socoteală. Din aceste motive, Curtea Constituțională a apreciat că este bine să se prevadă posibilitatea ca persoana lezată să conteste măsura luată împotriva sa. Până acum persoanele cărora li s-au ascultat telefoanele sau au fost urmărite în locurile cele mai intime nu puteau face nimic. Aflau că au fost urmărite (dacă aflau, căci nici acest lucru nu poate fi verificat) și trebuiau să înghită umilința în tăcere.

În urma acestei decizii, legiuitorul este teoretic obligat să introducă în Codul de procedură penală un articol nou care să arate modul în care cel care a fost ”supravegheat” poate cere verificarea legalității actului. Legea actuală îi permite celui urmărit doar să vadă înregistrările, nu să le și conteste.

Dacă legea va fi rescrisă în spiritul acestei decizii, pentru procuror o să fie o mare bătaie de cap. Căci se va gândi mai bine înainte de a cere instituirea măsurii de supraveghere, mai ales dacă până acum a practicat regula că ”nu se știe niciodată, poate pică ceva”.

Cu un prilej oarecare, comentam numirea fostul șef al DNA, Daniel Morar, ca judecător la Curtea Constituțională. Ni se părea o numire onorabilă prin comparație cu destule altele, dar totuși nu pe deplin adecvată. Bilanțul activității recente a CCR ne sugerează însă că ne-am înșelat și că a fost excepțional de bine că a existat acolo cineva care știe cum funcționează bucătăria parchetelor, nu din cărți, ci din experiență directă. Dacă nu ar fi știut sigur că procurorul abuzează, că există în parchete o mentalitate indulgentă față de ”daunele colaterale”, judecătorul constituțional nu ar fi dispus aceste măsuri menite să stăvilească zelul detectivistic.

În fine, poate nu doar legea e de vină că le permite procurilor prea multe. De vină sunt și oamenii de calitate proastă, fără educație și fără discernământ, așa cum ni se înfățișează mereu când apare câte un scandal. E un motiv în plus să credem că procurorii au ajuns să ocupe un loc prea înalt în societate, o dovadă palpabilă fiind chiar faptul că au salarii aproape egale cu judecătorii și că aspiră la mai mult decât atât. Sau poate că suntem victimele unei iluzii și nu procurorii sunt pe o treaptă prea înaltă, ci judecătorii au fost incapabili să ocupe locul cuvenit.

Horaţiu Pepine, DW-Bucureşti