1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Un pic de speranţă la Homs

Primele convoaie cu ajutoare ONU au ajuns în oraşul sirian asediat Homs, transportul a fost între timp, însa, deja întrerupt. Mii de civili au nevoie urgentă de alimente şi medicamente.

În ciuda incidentelor violente, primele camioane ale ONU au reuşit să ajungă în centrul vechi al oraşului Homs. Conform organizaţiei umanitare „Semiluna roşie“, convoiul ar fi fost ţinta unui atac. Postul public de televiziune a anunţat că patru voluntari ONU au fost răniţi şi că vina le-ar reveni rebelilor sirieni.

Dar şi atacul cu grenade asupra unei părţi a oraşului a împiedicat accesul convoiului cu ajutoare umanitare. Guvernul şi rebelii s-au acuzat reciproc. Acordul de încetare a focului timp de patru zile, încheiat între Guvernul de la Damasc şi forţele de opoziţie cu medierea ONU, a fost încălcat la o zi după intrarea în vigoare.

Cele patru zile de armistiţiu servesc la evacuarea civililor blocaţi în oraşul aflat, parţial, sub ocupaţie şi aprovizionarea celor care doresc să rămână în capitala provinciei cu acelaşi nume.

A început evacuarea

Evakuierung von Zivilisten aus Homs 07.02.2014

Civili evacuaţi din Homs

Vineri, 7 februarie, voluntarii au scos din Homs primii 80 de civili – femei, copii şi bătrâni. Acţiunea a continuat şi-n cursul zilei de sâmbătă, dar a fost întreruptă.

La conferinţa internaţională de la Geneva, desfăşurată la sfârşitul lunii ianuarie, Guvernul sirian a promis că va susţine acţiunile în sprijinul populaţiei din Homs.

Respectarea acestei promisiuni trece drept proba de foc pentru cea de-a doua rundă a negocierilor de pace de la Geneva, a cărei începere este programată pe 10 februarie.

Conform opoziţiei siriene, aproximativ 2500 de locuitori ai oraşului Homs sunt izolaţi şi au nevoie urgentă de alimente. Cel de-al treilea oraş ca mărime din Siria a devenit scena sângeroasă a ciocnirilor dintre rebeli şi trupele fidele regimului aflat la putere.

Rezoluţie pentru Siria

Sergej Lawrow und Ahmad Jarba 04.02.2014 in Moskau

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov şi liderul grupării de opoziţie Ahmad Jarba, februarie 2014

Rusia - cel mai strâns aliat al Siriei şi membru în Consiliul de Securitate al ONU - ar trebui să intervină pentru a facilita misiunea organizaţiilor umanitare, solicită într-o scrisoare deschisă un grup format din foşti miniştri de externe şi apărători ai drepturilor omului.

Documentul a fost publicat în paginile „Le Monde“ , „Financial Times“ şi „Novaia Gaseta“ la o zi după începerea Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Soci.

Semnatarii îi cer preşedintelui Vladimir Putin să se implice în adoptarea unei rezoluţii ONU la adresa Siriei care să includă toate părţile antrenate în conflict. Printre personalităţile care susţin această cerere se regăsesc fostul secretar de stat american Madeleine Allbright, 14 foşti miniştri de externe, laureata premiului Nobel pentru pace Shirin Ebadi, dar şi vedete de talie internaţională ca Peter Gabriel.