1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Un pas important pe calea reunificării Ciprului

La 34 de ani de la divizarea Ciprului, a avut loc prima întrevedere între preşedintele cipriot Christofias şi liderul comunităţii turce. Politicienii au anunţat că vor relua negocierile de reunificare.

default

Strada Ledra din Nicosia

Reprezentanţii populaţiei turce şi ai celei elene au anunţat reluarea negocierilor de reunificare şi au decis redeschiderea vechii străzi comerciale Ledra. Acest demers are valoare simbolică, deoarece strada marchează frontiera dintre zona populată de turci şi cea grecească din Nicosia.

Închiderea străzii comerciale Ledra din centrul istoric al capitalei Nicosia era un simbol al divizării insulei Cipru, iar redeschiderea acesteia constituie un semnal optimist privind reunificarea.

Decizia a fost luată în cadrul negocierilor privind reunificarea Cipriului, mediate de emisarul special al ONU în Cipru, Michael Möller. Noul preşedinte cipriot, Dimitris Christofias şi liderul turcilor din nodrul insulei, Mehmet Ali Talat, s-au reunit pe aeroportul părăsit din capitala insulei, un loc cu valoare simbolică, situat în zona tampon dintre cele două regiuni divizate. Pe aeroportul părăsit în 1974 se află şi sediul misiunii ONU din Cipru.

Preşedintele Christofias, care a câştigat alegerile din 24 februarie, este foarte popular şi în rândurile ciprioţilor turci. Mulţi îl privesc drept simbol al speranţei într-o reunificare a insulei, în timp ce predecesorul său, Tassos Papadopoulos, nu reuşise să ajungă la progrese notabile în cadrul negocierilor cu partea turcă.

Înainte de întrunirea cu liderul turcilor ciprioţi, Mehmet Ali Talat, preşedintele Christofias se arătase încă precaut faţă de aşteptările foarte ridicate ale populaţiei.

"Nu putem pretinde totul şi nu putem spune că acum şi aici vom găsi soluţia. Nu dorim să adoptăm modelul Kosovo şi să afirmăm că nu mai e nimic de făcut dacă problema nu se rezolvă până în decembrie. Soluţia nu ar trebui căutată sub presiunea unui termen - limită. În 2004 am eşuat, aşa încât acum vrem să avem succes" - a declarat preşedintele cipriot.

Reunificarea insulei din Marea Mediterană ar înlătura un important obstacol în calea aderării Turciei la Uniunea Europeană şi ar soluţiona, în acelaşi timp, multe tensiuni între Turcia şi Grecia.

Politicienii au stabilit ca negocierile în vederea reunificării să fie continuate peste trei luni.